Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Camioanele care ies din ţară prin PTF Giurgiu au de aşteptat aproape trei ore

Publicat

in

NATIONAL

PUN și-a schimbat liderul și începe negocierile pentru a fuziona cu PLDM

Publicat

in

Partidul Unității Naționale (PUN) a decis, la congresul extraordinar organizat pe 28 mai 2023, să demareze negocieri cu Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM), în vederea fuzionării celor două formațiuni.

Anunțul a fost făcut de Ana Guțu, care a deținut funcția de prim-vicepreședinte al PUN.

Citeste mai mult

NATIONAL

Legea lustrației, reinventată de Polonia: Politicienii care au avut legături cu Rusia vor fi interziși în funcții publice

Publicat

in

Preşedintele polonez Andrzej Duda a dat luni undă verde creării unei comisii care să investigheze „influenţa rusă în Polonia„, o entitate descrisă drept „neconstituţională” şi „stalinistă” de opoziţie şi de mulţi avocaţi, în contextul în care se apropie alegerile parlamentare din toamnă, informează AFP, conform Agerpres.

Compusă din nouă membri aleşi de camera inferioară a parlamentului, dominată de tabăra naţionalistă populistă, comisia va putea decide dacă liderii politici ai ţării au cedat sau nu influenţei ruse în anii 2007-2022, şi îi va condamna, fără control efectiv din partea justiţiei, avertizează observatorii.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend