Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Călin Popescu Tăriceanu, după decizia CCR privind alocațiile: Au apărut bocitoarele. Sunt băieții aflați pe ștatele de plată ale FMI

Avatar

Publicat

in

Liderul ALDE, fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, spune că cei care prevestesc prăbușirea economiei sunt „băieți spilcuiți, aflați pe ștatele de plată ale Fondului Monetar, mâncători de sandwich-uri la recepțiile ambasadelor străine”, pe care îi cunoaște încă din 2005. Afirmațiile lui Tăriceanu vin în contextul în care CCR a decis că alocațiile trebuie dublate, Parlamentul a decis majorarea punctului de 40%, iar liberalii acuză gesturi economice „criminale” care ar îngropa economia românească dacă s-ar aplica.

„Nici nu s-a uscat bine cerneala pe decizia CCR care declară constituțională dublarea alocațiilor (nici o surpriză!!!), că au și apărut la televiziunile de casă ale Guvernului bocitoarele! Aoleuuuuuu, dacă dublăm alocațiile va fi un dezastru, economia se va prăbuși, UE ne va penaliza, leul o să devină potaie și ăsta ne va fi sfârșitul!

Eu pe băieții ăștia îi cam știu de prin 2005 atunci când la fel își smulgeau cămașa de pe ei când am introdus cota unică sau când am dublat pensiile. Sunt aceiași băieți spilcuiți, aflați pe ștatele de plată ale Fondului Monetar, mâncători de sandwich-uri la recepțiile ambasadelor străine, în principiu niște oameni care nu au avut niciodată vreun angajat, nu au plătit vreun salariu sau TVA la stat! În guvernările mai recente, din care ALDE a făcut parte, tot ei erau cei care prevesteau sfârșitul României când am redus cota unică la 10%, am introdus impozitul de 1% pentru sute de mii de microîntreprinderi sau când am scăzut TVA-ul la 19%.

Colac peste pupăză vine și Klaus Iohannis care amenință că, dacă vor crește alocațiile și pensiile conform legii, România va pierde 3 miliarde de euro din alocările de la UE”, a scris Tăriceanu pe Facebook.

Liderul ALDE precizează că nu s-a întâmplat niciodată ce au spus „bocitoarele”.

„Haideți să le luăm pe rând. Nimic din ce prevesteau bocitoarele astea nu s-a întâmplat! Nici când am dublat pensiile, nici când am dublat alocațiile (la propunerea PNL) și nimic rău nu se va întâmpla nici când vom dubla din nou alocațiile și vom crește pensiile cu 40%, așa cum spune legea. Nu se va întâmpla dintr-un motiv simplu: acum nu avem o criză de bani, acum avem o criză de idei proaspete și de proiecte care să fie finanțate! Acești bani care vor ajunge la părinți sau la bunici vor reveni destul de repede în piață și vor finanța zeci de mii de locuri de muncă. În agricultură, în industria alimentară, în servicii. Acești bani vor menține în mișcare roțile economiei naționale până când economia globală va reporni.

Iar referitor la amenințarea lui Iohannis că UE ne va tăia fondurile, merită să-i reamintim că România este membru cu drepturi depline în UE și fondurile de care beneficiem le luăm pentru că ni se cuvin și nu pentru că UE ne-ar face vreun favor!”, a scris Călin Popescu Tăriceanu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Schimb de cărți vechi între Biblioteca Sfântului Sinod și Museikon Alba Iulia

Avatar

Publicat

in

De

Biblioteca Sfântului Sinod și Arhiepiscopia Alba Iuliei au făcut un schimb de cărți de credință care datează din secolul al XVII-lea. Schimbul a avut loc în 15 octombrie la Museikon, noul muzeu din Alba Iulia, care păstrează colecția de patrimoniu a arhiepiscopiei, informează Basilica.ro

La ceremonia restrânsă au participat Părintele Arhimandrit Policarp Chițulescu, Directorul Bibliotecii Sfântului Sinod, Părintele Consilier Cultural Oliviu Botoi de la Arhiepiscopia Alba Iuliei și Ana Dumitran, muzeograf la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia, șefa secției Museikon, unde urmează să se păstreze volumul sosit de la București.

Biblioteca Sfântului Sinod din București a oferit cartea „Capitole contra calvinilor”, publicată în limba greacă de protosinghelul Meletie Sirigul și Patriarhul Dosithei al Ierusalimului (1690).

Arhiepiscopia Alba Iuliei a oferit la schimb un exemplar din „Molităvnicul” tipărit la Bălgrad (Alba Iulia) în 1689 de Protopopul Ioan Zoba din Vinț, de o importanță crucială atât în ceea ce privește limba română, cât și păstrarea nealterată a credinței și cultului creștin Ortodox.

Ambele tipărituri sunt complete și în stare bună de conservare.

Ana Dumitran a declarat că este vorba de două cărți importante pentru cercetarea direct de la sursă a istoriei Transilvaniei.

„Una dintre ele este produsă în Transilvania și alta se datorează Transilvaniei. Sunt cele mai valoroase tipărituri rezultate din dialogul confesional al vremii. Este foarte important să nu fii nevoit să străbați sute de kilometri pentru a consulta o astfel de carte”, a spus ea.

O carte de teologie și una de cult

Cartea despre dogma calvină a fost scrisă în limba greacă de Patriarhul Dosithei al Ierusalimului și ieromonahul Meletie Sirigul, cel mai învățat teolog grec al vremii, „datorită contextului din secolul al XVII-lea din Transilvania, unde autoritatea politică își propusese să-i convertească pe români la calvinism”, a spus Ana Dumitran.

Citește și: VIDEO Un fost judecător militar explică DE CE NU VREA Klaus Iohannis să declare starea de urgență

„Din fericire, noi acum putem pregăti terenul pentru o generație pentru care limba greacă nu va mai fi o problemă și care va fi dispusă să scrie fără mânie și părtinire despre istoria Transilvaniei”, a afirmat ea.

În aceeași perioadă, „Molităvnicul” tipărit la Bălgrad (Alba-Iulia) a fost „un fel de best-seller al epocii”, adaugă muzeograful. „El oferă un răspuns al Ortodoxiei la înalt nivel teologic, dar comunică și cu masa de credincioși într-un limbaj pe înțelesul tuturor, care să asigure o asumare a credinței”.

„Efectele uriașe ale acestei cărți au putut fi văzute în anii imediat următori tipăririi sale, în contextul acțiunii de atragere a românilor de data aceasta la unirea cu Roma, când pentru prima dată s-a pus problema unui răspuns direct la întrebarea: «Ce înseamnă Ortodoxia?»”

„Abia apoi puteau răspunde la întrebarea de ce românii nu vor să fie uniți cu Roma”, a explicat Ana Dumitran, care a participat la realizarea ediției critice a cărții, în 2009.

„Cartea și-a făcut din plin datoria. Era zilnic folosită la slujbe de botez sau înmormântare. Iar predicile funebre care completează textele slujbelor sunt foarte didactice și își sprijineau învățătura pe situațiile concrete pe care le întâmpinau creștinii în viața cotidiană”, a adaugat ea.

Prima pagină din „Molitfelnicul” de la Bălgrad (1689), care a avut un rol important în unificarea limbii de cult și în apărarea dreptei credințe. Foto credit: Museikon

Predicile au fost extrem de citite și au continuat să fie copiate și după două secole de la tipărire, cucerind prin adresarea simplă și familiară.

Un muzeu al culturii ortodoxe

Museikon funcționează începând din 2017 într-o clădire monument istoric din Alba Iulia restaurată cu fonduri de la guvernul norvegian și în parteneriat cu Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii, Arhiepiscopia Alba Iuliei și Universitatea din Bergen – Norvegia.

Museikon adăpostește peste 2.000 de icoane, o parte în curs de restaurare, între care se află și cele mai vechi icoane datate din România.

Colecția cuprinde și peste 3.800 de cărți vechi, printre care singurele file existente pe teritoriul României din cea mai veche carte în limba română păstrată: „Evangheliarul” de la Sibiu (1551). Muzeul este în curs de digitalizare a întregului său inventar de bunuri culturale.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Ludovic Orban, angajări și sporuri salariale în plină criză. Peste 1.200 de bugetari, aduşi doar în ultimul an

Avatar

Publicat

in

De

Guvernul Orban nu se dă în spate şi face angajări pe bandă rulantă, chiar în plină criză economică şi sanitară. De la preluarea cabinetului, executivul a adus la Secretariatul General al Guvernului peste 1,200 de noi bugetari, informează România Tv. Şi asta nu-i nimic. Mai mulţi angajaţi ai statului se bucură acum de majorări salariale, totul în timp ce numărul șomerilor din România riscă să se dubleze din cauza crizei de coronavirus.

Dacă în urmă cu un an Guvernul Dăncilă lăsase în Executiv 3,143 de angajați. De altfel, la sfârșitul lunii august 2020, numărul acestora crescuse la 4,394, potrivit ultimelor date publicate de Ministerul Finanțelor. Astfel, în doar 10 luni, liberalii au aglomerat schema cu 1,251 de posturi.

HALUCINANT – 30 de angajați ai unei firme sunt infectați cu Covid-19: patronii cheamă oamenii la muncă în continuare

Pe de altă parte, umflatul veniturilor au continuat și anul acesta, în plină criză, pentru anumite categorii de bugetari, sub formă de sporuri.

În urmă cu câteva zile, funcționarii publici și personalul contractual de la Parlament, Administrația Prezidențială și Secretariatul General al Guvernului au câștigat dreptul de a putea cumula sporul de 15% pentru ”complexitatea muncii” cu sporul de 15% pentru ”activitatea legislativă”. Acest lucru era interzis până acum prin legea salarizării unitare. Modificarea a fost adoptată de Camera Deputaților în calitate de for decizional.

„Prin excepţie, pentru instituţiile din sistemul sanitar şi de asistenţă socială, cele din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, cele din sistemul justiţiei, precum şi cele din subordinea Ministerului Justiţiei, suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator principal de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comanda/salariilor de comanda şi a indemnizaţiilor lunare, după caz”, se arată într-un alt document adoptat, motivându-se că, astfel, se vor rezolva unele inechităţi salariale cu care se confruntă personalul din justiţie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend