Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Călduri extreme în Spania: este pentru prima dată în istorie cu temperaturi caniculare, în luna mai

Publicat

in

Spania e înăbușită sub temperaturi neobișnuit de ridicate pentru acest anotimp, ajungând sâmbătă în unele locuri la aproape 40 de grade Celsius.

„Dimineața devreme a fost extraordinar de cald pentru această perioadă a anului în mare parte din centrul și sudul peninsulei”, a scris pe Twitter agenția națională de meteorologie AEMET.

De altfel, meteorologii au emis avertizări de temperaturi ridicate în 10 regiuni spaniole pentru sâmbătă și au estimat că temperaturile vor ajunge până la 30 de grade.

Vineri, recordurile de temperatură din luna mai au fost doborâte în orașul Jaen, din Andaluzia, care a înregistrat 40C. AEMET a declarat că temperaturile medii din Jaen au fost cu 16C mai mari decât cele normale pentru această perioadă a anului, conform Reuters.

În alte părți ale Spaniei, temperaturile au fost cu cel puțin 7C mai mari decât în mod obișnuit.

Purtătorul de cuvânt al AEMET, Ruben del Campo, a declarat la începutul acestei săptămâni că, dacă se confirmă oficial, ar putea fi primul val de căldură înregistrat vreodată în luna mai.

„Acest episod este foarte neobișnuit pentru mijlocul lunii mai și ar putea fi unul dintre cele mai intense episoade din ultimii 20 de ani”, a spus el.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Marcel Ciolacu: PSD are cinci sau șase variante pentru Ministerul Agriculturii. Petre Daea e pe listă (Video)

Publicat

in

De

Marcel Ciolacu, președintele PSD, afirmă că social-democrații au mai multe variante pentru funcția de ministru al Agriculturii, după demisia lui Adrian Chesnoiu, ca urmare a solicitării DNA de ridicare a imunității în vederea unei anchete de abuz în serviciu.

„Cu toții suntem vremelnici în anumite funcții și trecător pe acest pământ. Normal că Adrian era un foarte bun specialist, recunoscut de către toată lumea, atât la Bruxelles, cât și de către fermieri, agricultori. Este un moment delicat pentru Adrian, dar cu abordarea pe care a avut-o sper că lucrurile să grăbească, să nu treneze acest dosar, să fie trimis cât mai repede în judecată și să-și dovedească nevinovăția”, a declarat Ciolacu.

Liderul PSD a afirmat că parlamentarii partidului vor vota pentru ridicarea imunității, așa cum însuși Adrian Chesnoiu a cerut.

În privința înlocuitorului lui Chesnoiu, Ciolacu nu a precizat dacă tot organizația PSD Olt va face desemnarea, în partidul existând mai multe variante, inclusiv fostul ministru Petre Daea.

„Avem vreo 5 sau 6 variante. Am avut discuții telefonice și ieri și la sediu. Vom veni cu o propunere. [Petre Daea] este unul dintre numele propuse de anumiți colegi. Vom vedea”, a mai precizat președintele PSD.

CONTEXT

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a transmis vineri președintelui României, Klaus Iohannis, propunerea de nominalizare a vicepremierului Sorin-Mihai Grindeanu ca ministru interimar al Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Prin același document s-a luat act de demisia ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu.

Postul de ministru al Agriculturii a rămas vacant ca urmare a demisiei lui Adrian Chesnoiu, aflat în vizorul DNA pentru că ar fi intervenit într-un concurs de angajare.

Conform DNA, „în perioada 09 februarie – 11 aprilie 2022, ministrul ar fi determinat o persoană din subordine, la vremea respectivă membru în mai multe comisii de examinare, să-i furnizeze unui coleg (persoană de încredere a ministrului) o parte din subiectele concepute pentru probele scrise ce urmau a fi susţinute cu ocazia organizării a patru concursuri pentru ocuparea unor posturi de: consilier clasa I, şef serviciu, director executiv adjunct şi director executiv ai unor direcţii judeţene”.

Adrian Chesnoiu a anunţat joi că demisionează din funcţia de ministru al Agriculturii şi se autosuspendă din PSD. „Nu am săvârşit nicio faptă de natură penală sau de corupţie şi mi-am desfăşurat mereu cu integritate şi cu dedicare activitatea mea executivă”, a mai spus el.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Zelenski, apel către cetățenii din Belarus după anunțul lui Putin: ‘Nu sunteţi sclavi sau carne de tun. Nu trebuie să muriţi!’

Publicat

in

De

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a lansat un apel către cetăţenii din Belarusul vecin să nu se lase târâţi în războiul împotriva Ucrainei, potrivit DPA şi Unian, conform AGERPRES.

„Kremlinul a decis deja totul pentru voi!”, a declarat duminică seara Zelenski într-o alocuţiune video.

„Dar voi nu sunteţi sclavi sau carne de tun. Nu trebuie să muriţi!”, le-a transmis el, adăugând că poporul nu trebuie să permită altora să ia decizii pentru Belarus.

Zelenski a mai spus că Belarusul este atras în război într-un mod mai intens decât la începutul invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.

Preşedintele rus Vladimir Putin a anunţat sâmbătă că Moscova intenţionează să furnizeze Belarusului sisteme de rachete Iskander-M, cu capacitate nucleară, în lunile următoare.

Putin a anunţat această decizie în cursul unei reuniuni cu liderul belarus Aleksandr Lukaşenko la Sankt-Petersburg.

Kievul a raportat recent atacuri ale trupelor ruse de pe teritoriul belarus. Regimul de la Minsk este un aliat apropiat al Rusiei.

„Ştiu că poporul belarus ne susţine pe noi, nu războiul. Şi iată de ce conducerea rusă vrea să-l târască în război!”, a afirmat Zelenski.

Forţele ruse invadatoare au intrat în Ucraina la 24 februarie, inclusiv din Belarus, deşi cu câteva zile înainte de începerea invaziei pe scară largă a Federaţiei Ruse, ministrul apărării din Belarus îşi asigura omologul ucrainean că nu există ameninţări la adresa Ucrainei din partea Belarusului, aminteşte publicaţia Gordon.ua.

Regiunile de nord ale Ucrainei au fost eliberate de sub controlul ruşilor la începutul lunii aprilie, după care invadatorii s-au retras, inclusiv în Belarus, şi au fost transferaţi în Donbas.

Rusia lansează periodic de pe teritoriul belarus rachete spre ţinte ucrainene şi au fost cazuri când avioane ruseşti au decolat de pe aerodromuri din Belarus pentru a bombarda Ucraina. La 25 iunie, ruşii au lansat pentru prima dată un atac aerian asupra Ucrainei din spaţiul aerian al Belarusului, au informat Forţele armate ucrainene, care au presupus că Rusia ar vrea să atragă astfel Belarusul în conflict.

La 26 iunie, Direcţia principală de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR) a comunicat că Rusia îşi sporeşte din nou prezenţa militară în Belarus. Potrivit Statului Major al armatei ucrainene, ocupanţii ruşi pregătesc grupuri de sabotori pentru a fi trimise în Ucraina dinspre Belarus.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend