Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Bugetarii si medicii s-au bucurat degeaba – Cresterea salariala e nesemnificativa!

Avatar

Publicat

in

Creşterile salariale din sănătate şi educaţie aproape că nu se vor simţi în buzunarele angajaţilor, a declarat chiar ministrul Finanţelor, într-un interviu pentru agenţia Reuters, Viorel Ştefan a spus că impactul majorărilor va fi aproape neutru asupra salariilor nete. Sindicaliştii susţin însă că unele categorii profesionale vor primi chiar mai puţini bani la salariu.

Guvernul vrea să reducă anul viitor impozitul pe venit, de la 16 la 10 la sută. Viorel Ştefan a adăugat că ministerul Finanţelor încă evaluează impactul reducerii şi că se gândeşte dacă măsura va fi aplicată în trepte.

Țara cheltuie aproximativ 20% din PIB pentru salariile angajaților şi pensionarilor de stat, precum şi pentru asistență socială. Preşedintele Blocului Naţional Sindical, Dumitru Costin, susţine că sunt categorii profesionale care vor primi mai puţini bani la salariu conform grilei actuale.

Ministrul de Finanţe a spus pentru presa străină că medicii şi dascălii vor primi foarte puţini bani în plus pe carduri în urma creşterii salariilor. Asta după ce cabinetul Grindeanu a anunţat că va dubla salariile medicilor şi că dascălii vor primi cu 50% mai mult.

“Ceea ce nu s-a înţeles încă de către opinia publică este că majorările salariale din sectorul public introduse de lege includ contribuțiile la asigurările sociale. Impactul asupra salariilor nete va fi aproape neutru“, a afirmat oficialul român.

În interviul acordat agenţiei Reuters, Ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a dat asigurări că, din ianuarie 2018, măsurile de relaxare fiscală prevăzute în programul de guvernare vor fi respectate informeaza realitatea.net.

Comenteaza cu profilul de FB

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

ACTUAL

Raed Arafat: ‘Eu cred că acum lumea începe să înțeleagă. Pentru că, din păcate, foarte mulți deja au cunoștințe care sunt bolnave’

Avatar

Publicat

in

De

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat, a declarat că ”Mai sunt tentative de dezinformare, mai sunt tentative de a da informații greșite, mai sunt tentative de a diminua, mai sunt tentative de a căuta vinovați. Acum este momentul în care toți trebuie să lucrăm împreună.”

”Eu cred că acum lumea începe să înțeleagă, și vă spun de ce. Pentru că, din păcate, foarte mulți deja au cunoștințe care sunt bolnave. Noi primim telefoane de cunoștințe, de la prieteni, toți au pe câte cineva care a intrat în Terapie Intensivă, sau care e aproape să intre acolo.

Populația începe să sesiseze că așa-zisa „biată gripă”, așa cum s-a vorbit de ea, nu este o „biată gripă”, ci este mult mai serioasă.

Cred că foarte mulți, din păcate, au ajuns să vadă treaba asta când apropiații lor s-au infectat și au ajuns într-o fază destul de serioasă.

Avem acum un coleg pompier care a ajuns azi în Terapie Intensivă. Unul dintre inspectorii-șefi, de exemplu… Azi am fost informat, după ce ieri era pe oxigen, azi e în Terapie Intensivă. Este dintre oamenii care au înțeles despre ce este vorba de mult timp, și totuși a ajuns să fie infectat și el. Sper să putem să-l scoatem de acolo cu bine.

Acum, văzând aceste situații, cred că lumea vede situația generală mult mai bine.

Mai sunt tentative de dezinformare, mai sunt tentative de a da informații greșite, mai sunt tentative de a diminua, mai sunt tentative de a căuta vinovați. Suntem în momentul în care trebuie să lăsăm la o parte căutarea vinovaților, să arătăm cu degetul pe unul și pe altul. Acum este momentul în care toți trebuie să lucrăm împreună.

Lăsăm partea cu vinovații și să arătăm cu degetul pe unul și pe altul. Acum este momentul în care toți trebuie să lucrăm împreună. Asta cu arătatul o lăsăm după ce trecem de situație.

În situația de acum, trebuie toate eforturile să fie concentrate pentru a rezolva problema și pentru a veni în sprijinul corpului medical, în sprijinul pacienților pentru a rezolva problema, să nu ajungem în situații dramatice”, a declarat Raed Arafat conform Digi24.ro.

Citește și:

Fostul șofer al lui Ludovic Orban, actual secretar general adjunct al guvernului, deschide lista PNL Teleorman pentru Camera Deputaților

Pun stop traseismului? Un politician ajuns la al 6-lea partid, pe listele lui Ludovic Orban

Scandal de proporții! Guvernul, propuneri controversate la Romgaz: Un controlor de trafic, un specialist în asfaltare și un angajat de la AEP

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Victor Ponta: ‘Cred în nevinovăția lui Nicu Bănicioiu. Credeam că nu se mai ‘dezgroapă’ dosare vechi în campaniile electorale’

Avatar

Publicat

in

De

Liderul Pro România, Victor Ponta, susține că ”Marea vină a lui Bănicioiu este ca s-a luptat pentru PRO România și nu a vrut să plece la PSD, ca alții! Credeam că nu se mai ‘dezgroapă’ dosare vechi în campaniile electorale. M-am înșelat! ”.

„Eu am fost acuzat în 2015 şi, după 4 ani, am fost achitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Cred în nevinovăţia lui Nicu Bănicioiu – cred că denunţătorii prinşi ‘cu mâţa în sac’ care îşi aduc aminte în 2020 să acuze fapte din 2012 sunt nişte oameni necredibili. Cred că marea vină a lui Bănicioiu este ca s-a luptat pentru PRO România şi nu a vrut să plece la PSD, ca alţii! Credeam că nu se mai ‘dezgroapă’ dosare vechi în campaniile electorale. M-am înşelat! Eu am trecut prin exerciţiul acuzaţiilor neadevărate – ştiu cât a suferit familia mea şi cei apropiaţi”, a scris Ponta, marţi, pe Facebook.

El şi-a exprimat regretul că Nicolae Bănicioiu trece printr-o „experienţă traumatizantă”.

„Îmi pare rău că Nicu trece prin această experienţă traumatizantă! Dar sunt sigur că va arăta adevărul şi această perioadă îl va face mult mai puternic! Proiectul PRO România este necesar României – şi va merge mai departe – cu orice preţ!”, a adăugat Ponta.

Direcţia Naţională Anticorupţie cere procurorului general sesizarea Camerei Deputaţilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de un deputat, la data faptelor având funcţia de ministru, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă şi luare de mită în formă continuată.

Deputatul Pro România Nicolae Bănicioiu a afirmat, marţi, în legătură cu solicitarea DNA privind urmărirea penală în cazul său pentru trafic de influenţă şi luare de mită, că este de acord cu ridicarea imunităţii parlamentare, deoarece nu are nimic de ascuns şi doreşte clarificarea cât mai rapidă a situaţiei, menţionând şi că a decis să nu mai candideze pentru un nou mandat de parlamentar, conform agerpres.ro.

Citește și:

Fostul șofer al lui Ludovic Orban, actual secretar general adjunct al guvernului, deschide lista PNL Teleorman pentru Camera Deputaților

Pun stop traseismului? Un politician ajuns la al 6-lea partid, pe listele lui Ludovic Orban

Scandal de proporții! Guvernul, propuneri controversate la Romgaz: Un controlor de trafic, un specialist în asfaltare și un angajat de la AEP

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend