Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Bucureştenii sunt invitaţi, sâmbătă, de Asociaţia SMARTiCITY, la două marşuri care promovează transportul nepoluant

Publicat

in

Bucureştenii sunt invitaţi, sâmbătă, de Asociaţia SMARTiCITY, la două marşuri care promovează transportul nepoluant: Marşul maşinilor eco friendly, ajuns la ediţia a 4-a, şi “We bike Romania”, un marş al bicicletelor şi trotinetelor, aflat la a doua ediţie.

Potrivit unui comunicat remis AGERPRES, pentru prima dată în Capitală, bucureştenii vor putea să se plimbe cu prototipul ATP Bus e-UpCity, primul autobuz electric făcut de o firmă din România.
“Evenimentul de sâmbătă vrea să convingă cât mai mulţi oameni să folosească un transport mai puţin poluant sau deloc poluant, pentru a reduce emisiile de CO2 din trafic. Totodată, susţinem construcţia mai multor piste mai sigure pentru biciclete/trotinete, cât şi locuri pentru parcarea lor”, se menţionează în comunicat.

Totodată, reprezentanţii Asociaţiei SMARTiCITY pledează ca, în şcoli, copiii să înveţe cum să protejeze mediul, alegând bicicleta, trotineta sau, când vor creşte, o maşină electrică sau un sistem de car sharing.

“Ne alăturăm cu bucurie acestui demers prietenos cu mediul înconjurător. Orice acţiune care încurajează folosirea mijloacelor alternative de transport în defavoarea autoturismelor poluante este un pas către o societate în care mobilitatea câştigă tot mai mult teren. La nivelul Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor, am lansat de câteva luni ‘Vinerea Verde’, o eco-iniţiativă care ne încurajează să lăsăm în fiecare vineri maşina personală acasă şi să ne deplasăm către serviciu pe jos, cu bicicleta, trotineta sau mijloace de transport cât mai verzi. ‘Vinerea Verde’ este un îndemn către o altă mentalitate, o altă abordare, pentru că doar împreună putem să schimbăm ceva în marile oraşe, unde poluarea aerului este cauzată, în cele mai multe cazuri, de trafic”, a declarat Tanczos Barna, ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor.

La eveniment sunt invitaţi oficiali, reprezentanţi ai companiilor din zona electromobilităţii, ai unor ONG-uri care promovează transportul curat, personalităţi din cultură, sport, ambasadori.

“Transportul este responsabil pentru aproape 30% din emisiile totale de CO2 ale UE, de aceea va trebui să începem, din ce în ce mai mulţi, să alegem soluţiile care poluează cât mai puţin sau deloc: maşini electrice, biciclete, trotinete, mersul pe jos, transport în comun, car sharing”, a declarat Camelia Spătaru, preşedinte Asociaţiei SMARTiCITY.

La rândul său, Raluca Fişer, preşedintele Asociaţiei Green Revolution, a afirmat că “ţinta europeană de decarbonizare a transportului urban cu 90% până în 2050 este de neatins dacă nu înţelegem să regândim modul în care ne deplasăm în oraşe, integrând soluţii sustenabile şi prietenoase cu mediul”.

“Ne bucurăm să susţinem a doua ediţie a We bike Romania şi considerăm că fiecare acţiune care aduce în discuţie prioritizarea omului în oraş şi nu a vehiculului este una importantă. Bicicleta face parte din mixul modal al oraşului modern”, a menţionat Raluca Fişer.

Traseul pentru marşul bicicletelor/trotinetelor va fi: Biblioteca Naţională – Bulevardul Unirii – Piaţa Alba Iulia – Bulevardul Unirii – Piaţa Unirii – Bulevardul Ion C. Brătianu – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Naţiunile Unite – Piaţa Constituţiei – Piaţa Unirii – Biblioteca Naţională.

Totodată, traseul pentru maşini va fi: Biblioteca Naţională – Bulevardul Unirii – Piaţa Alba Iulia – Bulevardul Unirii – Piaţa Unirii – Bulevardul Ion C. Brătianu – Piaţa Universităţii – Piaţa Romană – Piaţa Victoriei – Statuia Aviatorilor – Piaţa Charles de Gaulle, Arcul de Triumf – Piaţa Charles de Gaulle, Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Bulevardul Regina Elisabeta – Piaţa Operei – Splaiul Independenţei – B-dul Libertăţii – Piaţa Constituţiei – Biblioteca Naţională.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Propunere a Comisiei Europene privind vize pe patru ani pentru studenţii din Marea Britanie pentru a studia sau a lucra în UE

Publicat

in

De

Comisia Europeană propune deschiderea unor convorbiri post-Brexit cu Marea Britanie pentru a oferi din nou oportunitatea persoanelor cu vârsta între 18 şi 30 de ani de a studia şi a lucra peste hotare, informează Rador Radio România.

Vicepreşedintele Executivului comunitar a descris planul drept un prim pas ambiţios, dar realist, de a reconstrui punţi pentru tineri.

Propunerea Comisiei Europene nu ar reinstitui libertatea de circulaţie, ci ar oferi studenţilor vize pe patru ani pentru a studia, lucra sau călători într-o ţară din Uniunea Europeană, la alegerea lor.

Citeste mai mult

NATIONAL

Anunț uriaș de la Ministerul Economiei: Afaceriștii din Qatar vin să sondeze piețele din România

Publicat

in

De

Ministrul Economiei, Antreprenoriatului şi Turismului Ştefan-Radu Oprea a anunţat că, în timpul dialogului purtat cu Ministrul Comerţului şi Industriei al Statului Qatar, Sheikh Mohammed Bin Hamad Bin Qassim Al-Abdullah Al-Thani, a identificat posibilităţi de colaborare pentru companiile româneşti, iar un exemplu ar fi interesul Qatar Airways de a crea un centru de mentenanţă în Doha şi de a integra companiile româneşti în lanţul lor de aprovizionare cu piese de schimb.

„În cadrul vizitei delgaţiei Guvernului României conduse de premierul Marcel Ciolacu am întâlnit comunitatea românească de aici, datorită căreia numele României este asociat cu seriozitatea şi profesionalism. Statul Qatar poate deveni un partener extrem de important pentru ţara noastră. Discuţiile purtate cu oamenii de afaceri qatarezi, cu reprezentanţii Autorităţii de Investiţii din Qatar (QIA), fondul suveran de investiţii al Statului Qatar, ne-au oferit ocazia pentru a prezenta oportunităţile unor investiţii solide, de peste 15 mld. dolari, în economia românească. Oamenii de afaceri din Qatar şi-au exprimat interesul de a investi în mari proiecte de infrastructură şi energie, dar şi în cel al turismului”, a scris Ştefan-Radu Oprea, joi pe Facebook.

Companiile românești au undă verde spre Qatar

„În timpul dialogului purtat cu Ministrul Comerţului şi Industriei al Statului Qatar, E.S. Sheikh Mohammed Bin Hamad Bin Qassim Al-Abdullah Al-Thani am identificat posibilităţi de colaborare pentru companiile româneşti”, iar „un exemplu ar fi interesul Qatar Airways de a crea un centru de mentenanţă în Doha şi de a integra companiile româneşti în lanţul lor de aprovizionare cu piese de schimb”.

„Am invitat o delegaţie de experţi pentru a cunoaşte companiile româneşti din acest domeniu, dar şi pentru a identifica posibilităţile de asigurare a mentenanţei aeronavelor Qatar Airways în România”, a completat Oprea..

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend