Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Bubuie scena politică! Ludovic Orban, out?

Publicat

in

Scena politică este aruncată-n aer! Un cunoscut analist politic anunță că Ludovic Orban, actualul premier al României, ar putea fi remaniat.

Jurnalistul și analistul politic Ion Cristoiu susține că Guvernul Orban are zilele numărate, urmând să fie remaniat, iar în componenţa acestuia să intre şi reprezentanţi ai USR sau PMP.

Totodată, Cristoiu nu exclude nici varianta ca premierul Ludovic Orban să demisioneze.

„Guvernul a fost făcut pe picior, adică a fost făcut un guvern mai mult ca să poată să spună Klaus Iohannis că a făcut Guvernul. Nu poate să rămână (…) Deocamdată presa de dreapta este destul de sceptică, foarte primejdios, Ludovic Orban este un mare actor mediatic, e bolnav după apariţii media, vorbeşte mult, e foarte important, vorbeşte mult (…) un premier care vorbeşte mult e primejdios pentru că e riscul să spui prostii. Adică acceptă orice interviu, face declaraţii peste tot, toate acestea dau la un moment dat impresia de sporovăială, de lipsă de concreteţe şi dă posibilitatea să ai declaraţii contradictorii. O dată vii şi spui voi introduce taxa auto, a doua zi spui că nu”, a spus jurnalistul, conform Mediafax.

„Probabil că aici a dictat direcţia Klaus Iohannis, după asta domnul Ludovic Orban va avea o enormă problemă, dacă domnul Klaus Iohannis continuă să fie educatoarea de grădiniţă a lor. Adică, garantez… (…) nu-i constituţional, dar în primul rând este incorect faţă de premier. (…) Fundamental să păstrezi autoritatea celor din subordine a maşinăriei pe care te bazezi. Păi în momentul ăsta îi chemi pe miniştri acolo. De ce nu se întâlneşte numai cu premierul? Şi la un moment dat, miniştrii nu vor mai ţine cont de premier. Doi, de regulă, indiferent şi când au fost premieri şi preşedinţi de aceeaşi culoare se face o camarilă. Atât la Victoria, cât şi la Cotroceni. Acea camarilă este mai periculoasă decât cei doi. Cei doi se pot înţelege (…)”, a mai spus Ion Cristoiu.

Vezi și

EXCLUSIV Noul ministru al Muncii desființează acuzațiile fostului ministru: ‘Ar fi și culmea. Exclus’

Legea a fost promulgată- Ce se întâmplă cu alocațiile începând de la 1 ianuarie

Salariile vor fi majorate- Cine sunt angajații norocoși

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Alimentația pe timp de caniculă. Ce trebuie să includă meniul nostru?

Publicat

in

Meniurile de mâncare pe timp de vară, dar mai ales pe vreme de caniculă contează foarte mult, deoarece în funcție de ceea ce include un meniu, sistemul imunitar poate funcționa mai ușor sau mai greu. Temperaturile ridicate ne dau tuturor bătăi de cap, dar o alimentație sănătoasă ne protejează sănătatea și ne poate ajuta să trecem cu bine peste această perioadă dogoritoare.

Încă de săptămâna trecută canicula și-a făcut prezența în țara noastră, iar razele soarelui sunt atât de puternice și arzătoare încât e nevoie să ne hidratăm chiar și de două ori mai mult decât până acum. Este foarte important să fim atenți la alimentele pe care le consumăm, deoarece o alimentație bogată în antioxidanți oferă organismului o stare de revigorare.

În alimentația noastră este necesar să adaugăm cât mai multe fructe și legume zemoase precum roșiile (conțin 94% apă), castraveți (96% apă), căpșuni și pepene (92% apă), măr (84% apă) și caise (86% apă), potrivit haihuin2.com.

Pe lângă aceste alimente sunt și altele care nu sunt recomandate să fie consumate în această perioadă iar acestea sunt: pâinea, cerealele, cartofii și orezul.

De asemenea, recomandarea specialiștilor este să consumăm alimente cât mai naturale și ușoare precum iaurturile naturale, ouă fierte, brânza proaspătă, carnea de pui, peștele, ciorbele, supele și să încercăm pe cât posibil să eliminăm din alimentația noastră mezelurile și conservele din comerț.

Totodată, nu uitați să vă hidratați ori de câte ori simțiți că este nevoie. Este normal ca în această perioadă să fie nevoie să vă hidratați mai mult. Consumați apă plată și cât mai puține sucuri.

Foto: Business Magazine

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Argeșeni amendați de jandarmi – Au mers la picnic, dar n-au strâns gunoiul în urma lor

Publicat

in

De

Și în acest sfârșit de săptămână, jandarmii argeșeni au desfășurat mai multe acțiuni pentru protecția mediului în zonele cu afluență ridicată de persoane, dar și alte genuri de misiuni pe raza județului Argeș.

Jandarmii montani din cadrul Postului Montan Rucăr au depistat, pe raza comunei Valea Mare-Pravăț, 4 bărbați care au sustras material lemnos din fondul forestier. Fiecare a fost sancționat cu amendă în valoare de 1000 de lei iar cantitatea de 1,5 mc. a fost ridicată în vederea confiscării. Tot în această zonă, un bărbat a fost sancționat cu amendă în valoare de 4000 de lei pentru că a transportat material lemnos cu un vehicul destinat transportului de bușteni ”TAFF„ peste albia râului.

Pe linia protecției mediului, jandarmii argeșeni, au acționat cu preponderență în comunele Arefu, Albeștii de Muscel, Bughea de Sus, Lerești și Dâmbovicioara, unde au depistat mai multe persoane care încălcau prevederile legale referitoare la activitățile de picnic. În urma acțiunilor au fost aplicate 3 amenzi în valoare de 100 de lei fiecare, unor persoane care nu au depus gunoiul în locurile amenajate, 1 amendă în valoare de 1000 de lei unei persoane care a desfășurat activități de picnic în loc nepermis și alte 22 de avertismente pentru aceeași abatere.

Pe timpul acțiunilor au mai fost depistați 2 bărbați care pescuiau ilegal. Unul dintre ei pescuia cu plasă tip monofilament și a fost sancționat cu amendă în valoare de 600 de lei și un alt bărbat care nu avea permis de pescuit a fost sancționat cu avertisment.

Aceste acțiuni au fost desfășurate de efective de jandarmi independent, efortul principal fiind îndreptat către acțiunile desfășurate în sistem integrat cu efective ale Poliției și alte instituții cu atribuții în domeniu, pentru prevenirea și combaterea răspândirii SARS-COV 2.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend