Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Britanicii cumpără Dacia pe bandă rulantă! Vânzările au EXPLODAT în luna iulie: creştere cu 77,02% faţă de perioada similară din 2019

Avatar

Publicat

in

Vânzările de maşini noi în Marea Britanie au urcat cu 11,3% în iulie, la 174.887 unităţi, fiind singura creştere din acest an, în urma redeschiderii showroom-urilor după relaxarea măsurilor de urgenţă impuse pentru limitarea pandemiei de coronavirus (Covid-19), a anunţat Asociaţia Producătorilor şi Comercianţilor de Automobile din Regatul Unit (SMMT), transmite Reuters, relatează Agerpres.

În iulie, Dacia a vândut 2.558 vehicule pe piaţa britanică, în creştere cu 77,02% faţă de perioada similară din 2019, când a înmatriculat 1.445 unităţi.

Publicitate

În topul celor mai bine vândute modele în iulie se află Vauxhall Corsa, Ford Fiesta, Ford Focus, Volkswagen Golf şi Mercedes-Benz A-Class.

Cererea pentru vehicule electrice şi vehicule pe benzină a crescut cu 259,4% şi, respectiv, 0,3% în iulie, în timp ce livrările de vehicule diesel s-au redus cu 25,9%.

“Până la finalul lunii septembrie vom avea o imagine mai clară dacă acesta va fi tendinţa pe termen lung”, a afirmat directorul general al SMMT, Mike Hawes. SMMT, care se aşteaptă la un declin al livrărilor de 30% anul acesta, a cerut autorităţilor sprijin suplimentar pentru industria auto, inclusiv o posibilă schemă de subvenţii.

Vânzările de maşini noi în Regatul Unit au înregistrat un declin de 41,9% în primele şapte luni din 2020, la 828.389 unităţi.

În perioada ianuarie-iulie 2020, Dacia a vândut pe piaţa britanică 9.991 vehicule, în scădere cu 50,08% faţă de primele şapte luni din 2019, când a înmatriculat 20.013 unităţi.

Cererea pentru vehicule electrice a crescut cu 174,6%, în timp ce livrările de vehicule diesel şi pe benzină s-au redus cu 60,9% şi, respectiv, 46,50%.

În topul celor mai bine vândute modele în perioada ianuarie-iulie 2020 se află Ford Fiesta, Ford Focus, Vauxhall Corsa, Volkswagen Golf şi Nissan Qashqai.

Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, în urma Germaniei, dar înaintea Franţei, Italiei şi Spaniei.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Noi rezultate de la BEC: Câte procente are Nicuşor Dan în fața Gabrielei Firea și la cât a urcat Traian Băsescu

Avatar

Publicat

in

De

Candidatul independent Nicuşor Dan, susţinut de PNL şi USR PLUS, a obţinut 42,76% dintre voturi pentru funcţia de primar general al Capitalei, iar actualul edil, Gabriela Firea, candidatul PSD – 37,98%, potrivit datelor parţiale ale Biroului Electoral Central (BEC) centralizate până la ora 20,00, după numărarea a aproximativ 96,95% dintre voturi.

Pe locul al treilea se află Traian Băsescu, candidatul PMP, cu 10,98%.

Publicitate

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Liberalul Ilie Bolojan, viitorul preşedinte al CJ Bihor: ‘Dacă munceşti, oamenii apreciază’

Avatar

Publicat

in

De

Viitorul preşedinte al CJ Bihor, Ilie Bolojan, a declarat luni că votul masiv obţinut de PNL atât pe plan local, în Oradea, cât şi la Consiliul Judeţean nu este un vot pentru o culoare politică, ci pentru un tip de administraţie în care “dacă munceşti, oamenii apreciază”.

“Se cuvine mai întâi să mulţumesc orădenilor şi bihorenilor care ne-au votat ieri. Este un vot masiv pentru echipa de candidaţi pentru Primăria Oradea şi Consiliul Judeţean. Eu interpretez că acesta nu este un vot pentru o culoare politică, ci un vot pentru un tip de administraţie şi este rezultatul unei munci de 12 ani în municipiul Oradea în principal. De asemenea, este un efort al colegilor noştri care au candidat la primării în judeţ, deoarece primarii noştri care performează au câştigat cu scoruri importante şi indirect prin munca lor au adus voturi importante pentru CJ”, a afirmat Bolojan, potrivit agerpres.ro.

Publicitate

Citește și: Ciolacu: ‘Nu am avut discuţii politice cu domnul Robert Negoiţă, suntem prieteni’

Potrivit lui Bolojan, din cei 27 de consilieri locali, PNL va avea 20 de mandate, UDMR, 4 şi PSD, 3, iar la CJ, din cele 35 de mandate, probabil 23 vor reveni PNL, ceea ce le va oferi şi la Consiliul Local şi la cel Judeţean o majoritate de două treimi.

Primarul liberal după trei mandate, care va conduce Bihorul, a mai spus că locuitorii apreciază munca depusă de oamenii politici.

“S-a dovedit că dacă munceşti, dacă faci ceea ce ţine de tine pentru a crea condiţii pentru dezvoltare, dacă îi respecţi pe oameni, dacă atragi fonduri europene, dacă livrezi, chiar dacă deranjezi, atunci oamenii apreciază totuşi că se fac lucruri şi sunt dispuşi să suporte un deranj pe perioada acestor lucrări”, a declarat politicianul.

Citește și: Mesaj devastator al tatălui unui tânăr ucis la Colectiv, după ce Cristian Piedone a ieșit primar: Fă acest lucru și eu te voi ierta .

Noul primar al Oradiei este liberalul Florin Birta, care, potrivit Biroului Electoral Municipal, a obţinut 70,13% din voturi. În privinţa Consiliului Local Oradea, PNL va primi 20 de mandate, cu două mai multe decât cele din mandatul 2016-2020.

Ilie Bolojan a câştigat detaşat lupta pentru preşedinţia Consiliului Judeţean Bihor, obţinând 61,51% din voturi, iar în ce priveşte votul pentru consilierii judeţeni, liberalii sunt de asemenea pe primul loc, cu 56,85% din voturi.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend