Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Boris Johnson urmează să reducă implicarea Huawei în dezvoltarea rețelei 5G din Marea Britanie

Publicat

in

Premierul britanic Boris Johnson intenționează să reducă implicarea Huawei în dezvoltarea rețelei 5G din Marea Britanie ca urmare a pandemiei cauzate de noul coronavirus, susține The Telegraph.

Johnson le-a cerut oficialilor britanici să elaboreze planuri care să reducă implicarea Chinei în infrastructura britanică la zero până în 2023.

Decizia vine înaintea summitului G7 de luna viitoare care va reprezenta și prima sa călătorie în străinătate de la izbucnirea pandemiei.

Premierul britanic a cerut ca Marea Britanie să devină mai puțin dependentă de bunurile din China și este așteptat ca acesta să intensifice discuțiile privind relațiile comerciale cu președintele american Donald Trump.

Regândirea înțelegerii cu Huawei vine ca urmare a unei opoziții tot mai puternice din partea parlamentarilor conservatori față de investiția Chinei după izbucnirea pandemiei cauzate de COVID-19.

Statul comunist a fost acuzat de mușamalizarea amplorii inițiale a infecțiilor și există suspiciuni tot mai mari în țările occidentale privind tentativele repetate ale Beijingului de a obține avantaje economice în urma dezastrului.

Unii parlamentari conservatori au comparat Huawei cu „heroina” și au susținut că înțelegerea „grăbită” a înfuriat aliații și a lăsat Marea Britanie „fără absolut niciun prieten”.

Potrivit surselor The Telegraph, premierul ar fi avut mereu „îngrijorări serioase” referitoare la înțelegerea 5G care a fost negociată de guvernul condus de Theresa May dar aprobată de Johnson în ianuarie.

REFERINȚĂ:

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Medicul Monica Pop tună şi fulgeră împotriva celor care au gestionat epidemia: ‘Vine vremea când vor trebui să răspundă’ (VIDEO)

Publicat

in

De

Pandemia de COVID-19 a blocat accesul către spitale bolnavilor cronici sau celor având suferințe care s-au acutizat. În timp ce oamenii așteaptă cu orele în fața unităților medicale, unele cadre medicale lansează un avertisment și critică modul în care autoritățile gestionează situația acestei categorii de pacienți.

„S-au întâmplat lucruri ne mai pomenite pentru care sper din suflet să răspundă cineva pentru că a pierde viața unui om care ar fi putut fi salvat e ceva impardonabil. Eu aș vrea tare mult ca cei care conduc lucrurile să-și asume pentru că, încă o dată vă spun, VINE VREMEA CÂND VOR TREBUI SĂ RĂSPUNDĂ PENTRU CE S-A ÎNTÂMPLAT ȘI SE ÎNTÂMPLĂ ÎN SPITALE. Și am fost convinsă că se va întâmpla așa, o avalanșă de pacienți, însă cum rezolvăm problema celor care și-au pierdut viața? ” a comentat prof. univ. dr. Monica Pop, într-o intervenție telefonică la emisiunea Medika Special.

În context, medicul Monica Pop a prezentat cazul unui pacient care a murit pe holurile unui spital din București, în timp ce aștepta să fie consultat de un specialist: „M-a impresionat o tânără care spunea că s-a dus la Spitalul Pantelimon daca țin eu minte cu soțul și i-au spus că nu poate să-l vadă până nu i se face test COVID și până a venit rezultatul el a murit, a făcut infarct, 34 de ani. Este a nu știu câta situație de genul acesta!”.

Prof. dr. Monica Pop a adăugat că, toate aceste cazuri despre care a aflat în perioada de criză le-a semnalat Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților care, prin vocea președintelui Vasile Barbu, el însuși într-o situație critică din cauza amânării unei intervenții coronariene, a anunțat că va depune o plângere penală. Plângerea va fi depusă la Parchetul General împreună cu prezentarea punctuală a fiecărui caz soldat cu pierderea unei vieți.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Anchetă FULGER: un jandarm care a dat AMENZI în stare de urgență s-a trezit cu amenințări

Publicat

in

De

Un jandarm care a dat amenzi în stare de urgență s-a trezit cu amenințări. Se întâmplă la Galați, iar omul a depus plângere așa că o anchetă a fost deschisă. Jandarmul gălăţean a fost ameninţat pe Facebook de mai multe persoane.

Potrivit reprezentanţilor Jandarmeriei Galaţi, postarea a fost făcută pe contul personal de un tânăr nemulţumit de măsurile luate împotriva sa şi a tatălui său de către jandarm, după ce acesta i-a surprins pe cei doi încălcând prevederile ordonanţelor militare.

Mesajul tânărului a strâns sute de comentarii, multe dintre acestea incitând violență împotriva jandarmului.

Citește și: Acuzații GRAVE: Florin Cîțu a DESFIINȚAT un departament din Ministerul de Finanțe care trebuia să se judece cu părinții săi

În plus, autorul postării solicită „distribuirea masivă” și a adăugat și imagini surprinse cu jandarmul aflat în timpul liber, fapt ce „a creat o stare de nelinişte colegului nostru şi familiei acestuia”, susţin reprezentanţii Jandarmeriei.

Ca urmare a acestui fapt, jandarmii gălățeni au sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.

„Conform Deciziei nr.4546/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reţeaua de socializare Facebook a fost declarată spaţiu public, motiv pentru care Jandarmeria Galaţi s-a sesizat din oficiu şi a întocmit actele de sesizare a Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor. De asemenea, în urma activităţilor specifice desfăşurate au fost identificate şi alte persoane împotriva cărora vom aplica măsura sancţionării contravenţionale pentru proferarea de injurii şi expresii jignitoare. În cauză, Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor a început urmărirea penală în rem pentru săvârşirea infracţiunilor de instigare publică şi ultraj”, au anunţat reprezentanţii Jandarmeriei Galaţi.

În prezent, se fac cercetări pentru faptă, fără ca vreo persoană să fie pusă sub acuzare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend