Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Bogdan Stelea este sincer: ‘Nu meritam să fim la EURO 2020, ăsta e adevărul’

Publicat

in

Fostul portar al naţionalei de fotbal a României, Bogdan Stelea, a declarat joi, că echipa pregătită de Mirel Rădoi nu merita să se califice la EURO 2020.

“Nu sunt neapărat dezamăgit că ne uităm la televizor, îmi pare rău, dar ţinând cont de condiţiile pe care le-am îndeplinit în ultimii ani, era de aşteptat să se întâmple aşa ceva. Nu suntem noi favoriţi să ne calificăm în permanenţă la EURO. Trebuia să fie unii care nu participă, deşi sunt organizatori, acum suntem noi şi Azerbaidjanul, asta este. Nu ne aflăm în jumătatea bună, pentru că din păcate nu merităm. Şi am făcut lucrurile într-un anume fel şi nu merităm, ăsta este adevărul. Organizatoric cred că vom fi în regulă, dar din punct de vedere a fotbalist strict nu meritam, pentru că nu a făcut ce trebuia să facem”, a declarat Stelea.

”E greu să spun ce trebuie schimbat, pentru că în primul rând nici măcar nu este problema mea. Pentru asta sunt oameni acolo care ar trebui să facă asta. Nu ştiu dacă şi mentalitatea ar trebui schimbată. Eu cred că ar trebui să ne organizăm altfel şi fotbalul să însemne altceva, să dăm mult mai multă importanţă jucătorilor tineri. Dar nu cu genul ăsta de a promova jucători tineri cu forcepsul, să obligi oamenii să bage jucători în teren, nu sunt de acord cu asta. Nu poţi să promovezi un jucător doar pentru că are o anumită vârstă”, a mai spus fostul portar.

El crede că la această ediţie a Campionatului European selecţionata Franţei va reuşi să câştige trofeul.: “Cred că Franţa va câştiga acest EURO. Îmi place ca echipă, am văzut că sunt o echipă serioasă, pot juca şi spectaculos, dar sunt şi pragmatici atunci când trebuie să o facă, se apară foarte bine, asta este opinia mea”.

Foştii fotbalişti Ilie Dumitrescu, Bogdan Stelea, Florin Răducioiu, Daniel Pancu, Gheorghe Craioveanu, scrimera Ana-Maria Popescu (Brânză), luptătorul Cătălin Moroşanu, fostul baschetbalist Virgil Stănescu şi fostul boxer Mihai Leu au participat joi seara la lansarea revistei Super EURO, dedicată turneului final şi la deschiderea agenţiei Superbet Premium Store, agenţie VIP de pariuri sportive.

România a primit organizarea a patru meciuri din cadrul Campionatului European din 2020 pe Arena Naţională din Capitală. Bucureştiul va găzdui trei partide în cadrul Grupei C şi una în faza optimilor de finală. Astfel, pe Arena Naţională sunt programate meciurile Austria – Macedonia de Nord (13 iunie, ora 19:00), Ucraina – Macedonia de Nord (17 iunie, ora 16:00), Ucraina – Austria (21 iunie, ora 19:00), toate în Grupa C, precum şi partida din optimi care va opune câştigătoarea Grupei F şi formaţia clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C (28 iunie, ora 22:00).

Programată iniţial în 2020, competiţia a fost amânată pentru 2021 ca urmare a pandemiei de coronavirus. EURO 2020, ediţie aniversară, care celebrează 60 de ani de la primul Campionat European, se va desfăşura în perioada 11 iunie – 11 iulie 2021. Cele 11 oraşe sunt: Bucureşti (România), Baku (Azerbaidjan), Copenhaga (Danemarca), Londra (Anglia), Munchen (Germania), Budapesta (Ungaria), Roma (Italia), Amsterdam (Olanda), Sankt Petersburg (Rusia), Glasgow (Scoţia), Sevilla (Spania).

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Portarul Vlad Muţiu a semnat cu FC Hermannstadt

Publicat

in

De

FC Hermannstadt a anunţat, sâmbătă, că a obţinut serviciile portarului Vlad Muţiu, ultima dată component al echipei Universitatea Cluj.

“Goalkeeperul Vlad Muţiu, în vârstă de 26 de ani, a semnat astăzi cu A.F.C.Hermannstadt şi va pune umerii, braţele, picioarele, dar şi toată experienţa sa pentru revenirea echipei în Liga 1”, se arată pe site-ul grupării din Sibiu, potrivit news.ro.

Vlad Muţiu are 1,87m, este fost internaţional U19 al României şi a mai evoluat până acum pentru echipe ca Dinamo Bucureşti, Unirea Ţârlungeni, C.S.M.Rm.Vâlcea, C.S.Afumaţi, Farul Constanţa şi Universitatea Cluj, grupare pentru care a bifat 22 de meciuri în sezonul precedent de Liga a II-a.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Un cutremur cu magnitudinea 4,2 s-a produs la Istanbul

Publicat

in

De

Un cutremur slab cu magnitudinea 4,2 a avut loc în acest weekend la Istanbul, a anunţat sâmbătă observatorul turc pentru cutremure Kandilli, citat de DPA, potrivit agerpres.ro.

Epicentrul cutremurului a fost pe partea asiatică a metropolei turce, potrivit unui comunicat.

Agenţia turcă de gestionare a dezastrelor AFAD a declarat că seismul a avut o magnitudine de 3,9.

Nu au existat rapoarte despre pagube sau persoane rănite, potrivit guvernatorului.

Primarul oraşului, Ekrem Imamoglu, a scris pe Twitter că Istanbulul este foarte predispus la cutremure.

Din acest motiv, el a avertizat demult împotriva unui canal planificat ce urmează să fie construit prin oraş. Lucrările pentru Kanal Istanbul urmează să fie inaugurate de preşedintele Recep Tayyip Erdogan într-o săptămână.

Opoziţia se teme că acest canal, ce urmează să fie construit paralel cu Bosforul şi va avea clădiri noi ridicate de-a lungul său, ar putea împiedica evacuările şi sprijinul logistic în timpul viitoarelor cutremure. Experţii au avertizat de asemenea asupra deteriorării ireparabile a mediului.

Turcia este străbătută de mai multe falii seismice active. Unul dintre cele mai devastatoare cutremure anul trecut a avut loc în oraşul de coastă Izmir în octombrie, ucigând peste 100 de persoane.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend