Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Bogdan Aurescu a vorbit la CNN despre situația de la granițele României: Rusia pare că e în căutarea unui pretext pentru a ataca

Publicat

in

Bogdan Aurescu, ministrul de Externe, a declarat, pentru CNN, că nu se confirmă în realitate anunțul Rusiei că și-a retras din trupele masate la granița cu Ucraina. Mai mult, a punctat ministrul, nu se vede că Moscova ar fi cu adevărat deschisă la dialog, ba chiar pare că ar căuta un pretext pentru a invada Ucraina. Prin urmare, situația e îngrijorătoare, a continuat Aurescu.

Ministrul a vorbit și despre măsurile pe care le ia NATO în această perioadă pentru a-și consolida postura defensivă, precum și despre grupul de luptă NATO sub comanda Franței ce ar urma să fie instalat în România.

„Cred că situația de securitate arată îngrijorător și, în ciuda declarațiilor părții ruse că sunt pregătite de dialog și că au retras trupe de la granița cu Ucraina… Ei bine, acest lucru nu a fost confirmat în realitate, nu e confirmat acest lucru în teren.

În același timp, am văzut că Duma a propus președintelui Rusiei să recunoască drept entități indepedente provinciile separatiste din Ucraina. Dacă acest lucru se va întâmpla, va fi o încălcare clară a dreptului internațional.

Am mai observat că președintele Putin a folosit termenul de ”genocid” în timpul conferinței de presă cu cancelarul Germaniei, acum câteva zile, și am mai observat azi atacurile din estul Ucrainei.

Într-adevăr, pare a fi o pregătire sau un efort de găsire a unui pretext pentru o invazie. Evident, acest lucru e inacceptabil.

Azi am mai văzut că ministrul Lavrov a trimis răspunsul părții ruse la propunerile înaintate de SUA pe 26 ianuarie. România a fost implicată în elaborarea respectivului document al SUA, dar, în același timp, ce ar fi trebuit să fie un gest de deschidere spre dialog a fost însoțit de gestul de a declara ambasadorul adjunct al Statelor Unite la Moscova drept persona non grata.

Deci imaginea de ansamblu e destul de îngrijorătoare”, a declarat Bogdan Aurescu.

Întrebat despre grupul de luptă NATO sub comanda Franței ce va fi în România, ministrul Aurescu a răspuns: „Cred că e un proces important de creare a acestui grup de luptă, proces care a început în timpul reuniunii de la Bruxelles a miniștrilor Apărării. După cum a anunțat dl Stoltenberg, secretarul general al NATO, miniștrii Apărării au decis să dezvolte opțiuni de întărite a posturii defensive a NATO, precum și a posturii de descurajare. Acest lucru include și stabilirea de noi grupuri de luptă. Unul dintre acestea ar putea fi în România, noi ne-am oferit să fim gazde. Am salutat mesajul președintelui Macron, care s-a oferit ca acest grup să fie sub comanda Franței. Acest proces va continua în următoarele săptămâni și sperăm să găzduim un astfel de grup”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Ipocrizia importanței morților: în vreme ce întreaga lume deplânge soarta Ucrainei, civilii mor pe capete în Siria

Publicat

in

De

Treisprezece civili au fost ucişi începând de joi seara, în nordul Siriei, unde au loc confruntări armate între Forţele Democratice Siriene (FDS) – dominate de kurzi şi susţinte de către regimul lui Bashar al-Assad – şi militari turci şi auxiliari locali, anunţă vineri un ONG, relatează AFP.

Aceste victime au fost ucise în două incidente – unul la al-Bab, aflat sub controlul unor facţiuni siriene loiale Ankarei, în nord-estul Alepului, iar celălalt în apropiere de Al Hasakah, în nord-estul ţării, aflat sub controlul FDS.

La al-Bab, ”tiruri de artilerie ale forţelor în favoarea regimului (al-Assad) vizând o piaţă s-au soldat cu nouă morţi civili, inclusiv copii, şi alţi 20 de răniţi”, anunţă Observatorul Sirian al Drepturilor Omului (SOHR).

Un corespondent AFP aflat la faţa locului a văzut locuitori şi salvatori năpustindu-se să evacueze răniţi – şi anume copii – din mijlocul tarabelor cu fructe şi legume distruse, printre care zăceau rămăşiţe umane.

Un purtător de cuvânt al FDS, Farhad Shami, dă asigurări că Forţele ”nu au nimic a face” cu acest atac.

La Al Hasakah, administraţia autonomă kurdă a anunţat că un atac turc s-a soldat cu ”moartea a patru copii şi rănirea altor 11”, ”în noaptea (de joi spre vineri), vizând un centru închis pentru minori”.

SOHR a confirmat acest bilanţ.

Turcia ameninţă din mai să lanseze o ofensivă de anvergură împotriva forţelor kurde care deţin controlul celei mai mari părţi a nord-estului Siriei, o ţară fragmentată de Războiul civil care s-a soldat de când a început, în 2011, cu o jumătate de milion de morţi şi milioane de deplasaţi şi refugiaţi.

Începând din iulie, drone turce lovesc tot mai des zone aflate sub controlul FDS, pe care Ankara le consideră ”teroriste”, potrivit SOHR şi unor oficiali kurzi.

Marţi, 17 combatanţi loiali regimului al-Assad au fost ucişi într-un raid aerian turc, porivit SOHR, care nu a putut să stabilească dacă a fost vorba doar despre militari ai regimului sau dacă printre ei se aflau combatanţi kurzi.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Italia este vizată în continuare de avertizare de furtuni: ‘Nu s-a terminat încă’

Publicat

in

De

Italienii, care abia îşi revin după furtunile severe care au provocat pagube materiale, persoane rănite şi două decese, trebuie să se pregătească din nou pentru vreme rea, au avertizat vineri autorităţile, potrivit DPA.

”Din păcate, nu s-a terminat”, a spus Luigi D’Angelo, din cadrul Organizaţiei pentru Apărare Civilă, într-un comentariu în publicaţia La Stampa.

Furtunile au luat cu asalt nord-estul şi centrul Italiei, care, asemenea multor altor regiuni europene, s-au confruntat cu vreme extremă şi chiar letală în anumite situaţii începând de miercuri.

Valul de aer rece din nordul Europei s-a intersectat cu aerul cald din regiunea mediteraneeană, ceea ce a dus la ploi torenţiale, potrivit fizicianului şi expertului climatic citat în publicaţia Corriere della Sera, Antonio Navarra.

Italia pare acum despărţită în două părţi. În timp ce nordul şi regiuni din centrul Italiei sunt afectate de furtuni şi ploi torenţiale, numeroase incendii forestiere şi de vegetaţie continuă să ardă în sud şi pe insule, conform Agerpres.

Brigăzile de pompieri din vecinătatea capitalei Siciliei, Palermo, au luptat cu mai multe incendii pe timpul nopţii. Vântul şi solul uscat din cauza secetei contribuie la extinderea flăcărilor. Multe dintre incendii sunt premeditate sau declanşate ca efect al neglijenţei.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend