Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Blocajul politic din Republica Moldova bate criza medicală: Socialiștii solicită intervenția instituțiilor internaționale

Avatar

Publicat

in

Zinaida Greceanîi – preşedinta socialistă a parlamentului de la Chişinău – i-a trimis o scrisoare secretarului general al Consiliului Europei, Marija Pejcinovic Buric, într-o încercare a celui mai numeros partid (prorus) din legislativul moldovean de a recurge la instituţiile internaţionale pentru a pune presiune pe Maia Sandu să renunţe la ideea alegerilor anticipate, relatează Ziarul de Gardă şi Deschide.md.

Citește și: Vladimir Voronin: Nu poate fi vorba de anticipate. Pe Dodon nu il mai primeste nimeni la Kremlin!. Trebuie sa trecem la vaccinarea in masa!

‘Constatăm că în acţiunile preşedintelui Republicii Moldova se atestă o tentativă de violare a obligaţiilor sale constituţionale ca putere neutră, fiind create blocaje instituţionale cu consecinţe imprevizibile pentru democraţie şi statul de drept’, susţine Greceanîi, care în 26 februarie a efectuat o vizită neanunţată la Moscova.

‘Considerăm absolut iresponsabilă tentativa preşedintelui Republicii Moldova de a dizolva parlamentul în condiţiile crizei pandemice fără precedent, dar şi în condiţiile existenţei voinţei politice pentru învestirea unui guvern’, adaugă aceasta în mesaj, invitându-l pe secretarul general al Consiliului Europei să intervină ‘în medierea conflictului instituţional dintre preşedintele Republicii Moldova şi parlament în vederea restabilirii ordinii de drept şi revenirii preşedintelui ţării în câmpul constituţional’.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a depus la 30 martie la Curtea Constituţională sesizarea privind constatarea circumstanţelor care justifică dizolvarea parlamentului.

‘Aşa cum prevede Constituţia, am avut consultări cu grupurile parlamentare în legătură cu situaţia politică din ţară şi eventuala dizolvare a parlamentului’, menţionează Maia Sandu în sesizare.

În sesizarea sa, Maia Sandu a argumentat că parlamentul a eşuat să numească un guvern din două încercări după 45 de zile de la prima solicitare de învestire a unui guvern, în condiţiile în care de la demisia guvernului premierului Ion Chicu au trecut mai mult de trei luni. După expirarea termenului de trei luni, preşedintele este obligat să dizolve parlamentul dacă nu s-a reuşit învestirea unui nou executiv.

‘Consider că sunt întrunite circumstanţele legale pentru dizolvarea Parlamentului (…). Alegerile anticipate constituie şansa cetăţenilor de a-şi alege deputaţii care să le reprezinte cu adevărat interesele, să scoată ţara din criză şi să o scape de corupţie. Alegerile anticipate sunt soluţia care poate vindeca ţara noastră’, mai subliniază ea.

La 26 martie deputaţii PSRM, Partidului ‘Şor’ (prorus, controlat de controversatul oligarh Ilan Şor), ai Platformei ‘Pentru Moldova’ şi cei ai grupului Pro Moldova, în total 54 la număr, au votat pentru adoptarea Declaraţiei socialiştilor privind dezacordul faţă de dizolvarea legislativului. În lipsa mai multor deputaţi ai Partidului ‘Şor’ şi Platformei Pentru Moldova, fără voturile grupului parlamentar PRO Moldova, condus de Andrian Candu, socialiştii nu ar fi avut voturile necesare pentru adoptarea acestei declaraţii, notează Ziarul de Gardă.

În acelaşi timp, parlamentul de la Chişinău a aprobat miercuri proiectul de hotărâre al guvernului în exerciţiu cu privire la declararea stării de urgenţă: 52 de deputaţi au votat pentru instituirea stării de urgenţă în Republica Moldova pentru următoarele 60 de zile. În această perioadă, parlamentul nu poate fi dizolvat, conform resurselor media citate.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Sorin Cîmpeanu: ‘Fără educație o vom duce rău toți. Au fost consecințe foarte grave. De asta insist să se meargă la școală cu prezență fizică’

Avatar

Publicat

in

De

Fără educație o vom duce rău cu toții, a spus, miercuri, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, potrivit căruia beneficiile educației sunt mai mari decât riscurile.

Întrebat dacă nu există un risc prea mare ca un copil să meargă la clasă cu un profesor nevaccinat, ministrul Sorin Cîmpeanu a declarat, la Digi 24, că este evident că riscul e mai mare atunci când profesorul nu este vaccinat.

Dacă merită acest risc, ministrul Cîmpeanu a spus că „e un calcul pe care îl facem fiecare dintre noi”.

Citește și: VIDEO Ioana Mihăilă se opune revenirii la şcoală a tuturor elevilor: ‘Trebuie să aşteptăm un control bun al pandemiei’

„Din punctul meu de vedere, atunci când evaluezi risc-beneficiu în favoarea sistemului de educație, nu riști nimic, nu riști să pierzi. Beneficiile educației sunt mult mai mari. Fără educație trebuie să înțelegem că vom avea medici nepregătiți, ingineri nepregătiți, o țară întreagă nepregătită și o vom duce rău cu toții fără educație”, a spus Cîmpeanu.

Ministrul Educației a precizat că beneficiile educației în școală sunt enorme, fără să își dorească să vorbească despre excluziunea socială sau despre faptul că această perioadă în care nu s-a putut merge la școală au fost generate angoase, anxietăți, deficit de atenție, dezechilibre psihice, dincolo de lacunele de cunoaștere, dezechilibre emoționale, dezechilibre emoționale.

„Au fost consecințe foarte grave. De asta insist să se meargă la școală cu prezență fizică”, a mai spus ministrul.

În același timp, ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, apreciază că revenirea la şcoală a tuturor elevilor va putea avea loc doar atunci când vor exista “un control bun al pandemiei” şi o incidenţă “extrem de scăzută” a cazurilor de COVID-19, lucruri care, în opinia sa, nu se vor întâmpla în următoarele două săptămâni.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

USR PLUS Iaşi va face alianţă cu PNL la Iaşi pentru retragerea sprijinului politic acordat lui Mihai Chirica

Avatar

Publicat

in

De

USR PLUS Iaşi susţine că va încheia o alianţă cu PNL la nivel local doar împotriva edilului Mihai Chirica, nu pentru susţinerea acestuia, filiala municipală USR PLUS cerând liberalilor să-i retragă lui Chirica sprijinul politic.

Filiala ieşeană a USR PLUS a solicitat, miercuri seară, liberalilor retragerea sprijinului politic acordat primarului Mihai Chirica, pentru a putea continua negocierile în vederea formării unei alianţe locale, scrie News.ro.

“O alianţă între USR PLUS şi PNL poate fi formată numai împotriva lui Mihai Chirica şi nu pentru susţinerea lui. Negocierile cu organizaţia municipală PNL Iaşi cu privire la o alianţă locală se pot desfăşura doar atunci când orice persoană cercetată penal, membru de partid, îşi pierde sprijinul politic. Este inadmisibil ca la masa negocierilor să participe Mihai Chirica, persoană cercetată în două dosare penale pentru infracţiuni de corupţie în exercitarea funcţiei publice. Rezultatul negocierilor va sta întotdeauna sub umbrela suspiciunii de intenţii ascunse şi jocuri de interese atât timp cât partenerii de negociere susţin o persoană cercetată penal”, se arată în comunicatul USR PLUS Iaşi.

Conducerea USR PLUS susţine că PNL Iaşi are obligaţia morală de a retrage sprijinul politic lui Mihai Chirica, dacă “îşi doreşte să servească interesele cetăţenilor din municipiu şi nu doar ale celor care fac parte din grupuri infracţionale organizate”.

Pe de altă parte, USR PLUS anunţă că va continua negocierile cu PNL pentru susţinerea în Consiliul Local a proiectului de buget local doar dacă sunt îndeplinite mai multe condiţii. Printre acestea se numără organizarea urgentă a unui concurs pentru ocuparea poziţiilor de city manager şi de arhitect şef, precum şi asigurarea transparenţei privind circuitul documentelor de interes public.

Totodată, USR PLUS cere angajarea unei firme de audit extern, cu competenţe, experienţă şi renume internaţional, pentru evaluarea anuală a personalului Primăriei şi din societăţile din subordine.

USR PLUS Iaşi solicită ca negocierile să se desfăşoare fără prezenţa lui Mihai Chirica, motivând că edilul este cercetat în două dosare penale pentru infracţiuni de corupţie.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend