Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Biden îl conduce pe Trump la nivel naţional, dar competiţia e mai strânsă în state cheie, pe fondul cursei electorale

Avatar

Publicat

in

Cursa electorală din Statele Unite este mai strânsă decât par să indice sondajele de opinie la nivel naţional, arată sondaje Reuters/Ipsos în state cheie, conform unor rezultate anunţate săptămâna aceasta, potrivit Agerpres.

Sondajele efectuate online în şase state la începutul lui septembrie arată că preşedintele în exerciţiu, republicanul Donald Trump, şi contracandidatul său democrat, fostul vicepreşedinte Joe Biden, sunt la egalitate în opţiunile alegătorilor care intenţionează să voteze în Florida şi Carolina de Nord. Biden conduce cu 1% în Arizona, cu 3% în Pennsylvania şi cu 5% în Wisconsin şi Michigan. Având în vedere populaţia şi posibilitatea răsturnărilor de situaţie, statele respective sunt critice pentru rezultatul alegerilor prezidenţiale din 3 noiembrie; diferenţele între cei doi candidaţi sunt mai mici sau egale cu marja de eroare a sondajelor.

Citește și: Fostul senator Gigi Chiru, cercetat pentru luare de mită încă din 2014, ar putea scăpa de acuzații – DNA încearcă a doua oară clasarea dosarului său

La scară naţională, sondajul Reuters/Ipsos de luni şi marţi îl creditează pe Biden cu 8% mai multe voturi decât pe Trump.

Luând în calcul aceste cifre, alegerile din 2020 ar putea avea un rezultat la fel de indecis ca şi cele din 2016, când democraţii au obţinut majoritatea voturilor alegătorilor de pe întreg teritoriul SUA, dar – conform sistemului american indirect, în care fiecare stat alege de fapt un număr prestabilit de electori – republicanii au întrunit majoritatea în Colegiul Electoral naţional, iar Trump a ajuns astfel la Casa Albă, învingând-o pe Hillary Clinton.

Acum, Biden conduce în votul popular, dar Trump are şanse aproape la fel de mari de victorie în statele cheie, ceea ce i-ar aduce din nou suficiente voturi în Colegiu.

Sondajele de anul acesta au mai arătat şi schimbări importante de opinie în rândul alegătorilor. Din cel mai mare grup de alegători din SUA – albii fără studii superioare, care sunt majoritar republicani – o parte s-au reorientat dinspre Trump înspre Biden. În statele unde rezultatele se mai pot schimba, actualul preşedinte nu a fost la fel de afectat ca la nivel naţional de aprecierile negative ale modului în care a gestionat epidemia de coronavirus. În aceleaşi state, Trump ar putea fi perceput ca mai capabil să conducă economia.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Alegeri în SUA – NATO speră că Washingtonul îşi va menţine angajamentul faţă de Alianţă indiferent de rezultat

Avatar

Publicat

in

De

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, şi-a manifestat miercuri speranţa că Statele Unite vor rămâne angajate faţă de Alianţa Nord-Atlantică indiferent de cine va câştiga alegerile prezidenţiale americane, el apreciind că acest angajament este în interesul Americii, ”mai ales într-o lume tot mai imprevizibilă”, potrivit agenţiei EFE notează Agerpres.

Vorbind la o conferinţă de presă înaintea reuniunii miniştrilor apărării din statele membre ale NATO, care se va desfăşura prin teleconferinţă joi şi vineri, Stoltenberg a apreciat că în pofida opiniilor diferite ale statelor membre în chestiuni precum bugetele militare, comerţul sau schimbările climatice, ”suntem mereu capabili să rămânem uniţi” în principalele obiective ale organizaţiei, respectiv protecţia şi apărarea reciprocă.

El a menţionat în acest context ”noile provocări de securitate” sau noile paradigme de putere odată cu ascensiunea Rusiei şi a Chinei, estimând aşadar că ”inclusiv pentru Statele Unite este tot mai important să aibă prieteni şi aliaţi”.

Citește și: Ludovic Orban, reacție despre faptul că Traian Berbeceanu nu este înalt funcționar public: ‘Rezervorul de înalți funcționari publici este foarte restrâns’

În privinţa bugetelor alocate apărării de statele europene membre ale Alianţei, Stoltenberg a remarcat o creştere a lor anul acesta pentru al şaselea an consecutiv, cu o treime din ţările membre atingând obiectivul alocării a cel puţin 2% din PIB pentru cheltuielile militare.

Cel mai substanţial buget alocat apărării este în continuare cel al SUA, cu 3,87% din PIB. În schimb, Germania rămâne sub pragul de 2%, cu 1,57% din PIB, la fel şi Canada, cu 1,45% din PIB, aceste ţări şi altele în situaţia lor fiind sub presiunea preşedintelui Donald Trump pentru a-şi creşte cheltuielile militare. Una dintre temele reuniunii de joi şi vineri este ”împărţirea justă a poverii” militare, potrivit unei declaraţii a lui Stoltenberg, citată de AFP.

Pe de altă parte, el a menţionat că statele NATO au primit favorabil progresele din ultimele zile pentru un acord între Washington şi Moscova privind prelungirea tratatului Noul Start pentru controlul armelor nucleare.

O posibilă prelungire a acestui acord bilateral între SUA şi Rusia ”oferă mai mult timp pentru abordarea multor altor chestiuni care nu sunt acoperite” de acest tratat, precum ascensiunea Chinei, a explicat secretarul general al NATO. ”China investeşte în noi capacităţi nucleare, îşi modernizează forţele nucleare şi devine tot mai mult o putere mondială, şi odată cu această poziţie globală vin de asemenea responsabilităţi globale, inclusiv a fi parte la viitoare acorduri de control al armelor nucleare”, a adăugat el.

Stoltenberg a negat că în cadrul Alianţei s-ar fi discutat despre o eventuală situaţie de instabilitate la Washington dacă Donald Trump ar pierde alegerile şi nu ar accepta rezultatul. Alianţa niciodată nu va aborda şi nu va interfera cu ”procesele politice interne”, a indicat secretarul general al NATO. Indiferent care vor fi rezultatele alegerilor prezidenţiale americane, NATO va continua să fie ”temelia securităţii noastre”, a concluzionat el.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Asociaţia Aberdeen Angus România a aderat la Federaţia Naţională PRO AGRO

Avatar

Publicat

in

De

Asociaţia Aberdeen Angus România a devenit al cincisprezecelea membru al Federaţiei Naţionale PRO AGRO, reprezentativă pentru agricultură, zootehnie şi industria alimentară românească, a anunţat, miercuri, federaţia PRO AGRO, notează Agerpres.

“În plină campanie de strângere de specialişti pentru reprezentarea fermierilor români la nivelul Uniunii Europene, respectiv prin participarea la grupurile de lucru şi lucrările Copa Cogeca, organizaţie care uneşte vocile fermierilor la nivel european, această adeziune nu face decât să întărească şi să consolideze poziţia PRO AGRO la nivel naţional. Suntem convinşi că doar împreună putem reprezenta onorabil fermierii din România şi doar împreună putem să ne asigurăm că suntem auziţi de factorul decident de la nivel naţional, dar şi european. Ne bucurăm că aderarea Asociaţiei Aberdeen Angus România a fost acceptată în Federaţia Naţională PRO AGRO cu un vot exprimat în unanimitate ‘pentru’. De asemenea, ne bucurăm să primim în rândurile noastre o asociaţie care are un personal a cărui medie de vârstă este sub 30 de ani, fiind convinşi că viitorul aparţine tinerilor”, a declarat preşedintele PRO AGRO, Ionel Arion.

Citește și: Ludovic Orban, reacție despre faptul că Traian Berbeceanu nu este înalt funcționar public: ‘Rezervorul de înalți funcționari publici este foarte restrâns’

Asociaţia Aberdeen Angus România este singura asociaţie acreditată pentru conducerea registrului genealogic la rasa Aberdeen Angus în România. În cadrul asociaţiei sunt mai bine de 1.000 de membri cu peste 70.000 de capete de taurine din rasa Aberdeen Angus şi metişi cu aceasta.

PRO AGRO este o organizaţie profesională înfiinţată în anul 2012 de şi pentru producătorii români din agricultură, industria alimentară şi servicii conexe, în vederea promovării, reprezentării, susţinerii şi apărării intereselor membrilor organizaţiilor profesionale reprezentative la nivel naţional în raporturile cu instituţiile europene, naţionale publice şi private.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend