Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Bicarbonatul de sodiu – efecte negative asupra organismului

Avatar

Publicat

in

Un pliculeţ de bicarbonat de sodiu costă în medie 0,75 Ron. Poate fi întrebuinţat în peste 50 de moduri diferite atât în gospodărie pentru curăţarea casei cât şi în scopuri cosmetice (albirea dinţilor, măşti de faţă). De asemenea, bicarbonatul de sodiu poate fi folosit şi ca adjuvant în calmarea arsurilor stomacale, a aftelor bucale, ajută la calmarea tusei (prin gargară). Cu toate, folosit pe post de medicament pe termen lung excesul de bicarbonat de sodium dăunează organismului.

Despre bicarbonatul de sodiu numai de bine. Mai ales atunci când este folosit în gospodărie. Sarea de sodiu păstrează un aer curat în frigider, prelungeşte viaţa florilor din vază, neutralizează mirosurile neplăcute ale scrumului de ţigară din scrumieră dar şi ale încălţămintei în care piciorul a transpirat, ajută chiar la înlăturarea mirosului de naftalină din haine dacă este pus în apă pentru câteva ore împreună cu obiectul vestimentar. Se pare că presărat în colţurile camerelor, bicarbonatul de sodiu ar ţine insectele la distanţă. Iar în amestec cu apa ar curăţa urmele de creion de pe pereţi. Însă folosit intern, pe post de medicament, bicarbonatul de sodiu necesită moderaţie. Iată câteva situaţii la care specialiştii în medicină spun răspicat ”cu precauţie”!

Publicitate

Bicarbonat de sodiu – folosit excesiv creşte riscul de ulcer

Mulţi dintre noi am auzit pentru prima dată despre bicarbonatul de sodiu în copilărie când bunicii îl foloseau pentru tratarea aşa numitor arsurilor stomacale, reflux gastroesofagian în termeni medicali. La acea vreme nu exista nici foarte multă informaţie, dar nici foarte multe medicamente. O linguriţă de bicarbonat de sodiu dizolvată într-un pahar cu apă calmează arsurile stomacale însă trebuie apelat la acest remediu foarte rar, atunci când chiar nu există altă soluţie. Persoanele care suferă de reflux gastroesofagian, care abuzează de bicarbonat de sodiu cresc riscul de a dezvolta ulcer gastric. Un pansament gastric este indicaţia medicilor, iar amestecul de apă cu bicarbonat de sodium foarte rar, în caz de urgenţă.

Bicarbonatul de sodiu – atenţie la bolnavii de inimă şi la bolnavii de rinichi

În casă, românii folosesc sarea de sodiu şi în cazul indigestiei. Însă trebuie păstrată o moderaţie în utilizarea bicarbonatului intern deoarece aduce în organism un aport important de sodiu, deci trebuie administrat cu precauţie la cardiaci sau pacienţii cu afecţiuni renale. Dintre efectele secundare se pot enumera: apariţia în timp a edemelor, greaţă, senzaţie de jenă al nivelul întregului abdomen.

Bicarbonat de sodiu – folosit excesiv dăunează sănătăţii dinţilor şi gingiilor

Una dintre întrebuinţările spectaculoase ale bicarbonatului de sodiu este pentru curăţarea dinţilor. Este adevărat că efectul este ca după un periaj profesional la medicul dentist, iar dinţii chiar strălucesc însă specialiştii în stomatologie spun că bicarbonatul este prea puternic pentru a fi în contact direct cu dinţii şi gingiile nediluat şi că folosit ca atare pe termen lung duce la slăbirea smalţului şi poate afecta gingiile. Atenţie sporită la persoanele care au gingiile sensibile.

Bicarbonat de sodiu – atenţie la tenul sensibil

O altă recomandare a bicarbonatului de sodium este să fie folosit pe post de gomaj pentru curăţarea tenului. Se face o pastă din apă şi sarea de sodium care se aplică pe faţă şi se clăteşte după un minut. Atenţie, persoanele care au tenul sensibil sau sensibilizat de diverse afecţiuni sau tratamente ale pielii nu trebuie să folosească astfel de măşti fără a se consulta în prealabil cu un specialist în dermatologie.

Bicarbonatul de sodiu – nu se adaugă în medicamente sau preparate farmaceutice

În tot mirajul creat pe internet despre bicarbonatul de sodiu se vorbeşte inclusiv despre îmbunătăţirea efectului soluţiilor pentru decongestionarea nazală prin adăugarea de bicarbonat de sodiu. Formulele medicamentelor sunt complete, iar aceastea nu trebuie scoase din recipientele originale. Orice ingredient nou se adauga va altera formula medicamentului.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate

ACTUAL

Profesor universitar: ‘Părerea mea este că se va trece la izolare socială. Nu se poartă măști în spațiile publice și rata de transmitere crește’

Avatar

Publicat

in

De

Răzvan Cherecheș, profesor în SUA și la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, a afirmat că după ce vor trece alegerile, măsurile de prevenire a răspândirii infecției cu COVID-19 vor fi mult mai drastice.

Acesta a vorbit despre măsurile adoptate de Guvern şi efectele pe care acestea le au în rândul populaţiei.

„Din nefericire, măsura care este la îndemâna noastră este izolarea socială şi părerea mea este că se va trece la izolare socială pe regiuni, pe judeţe, pe oraşe, acolo unde rata de pozitivare este mare. Vom ajunge din nou la un lockdown, nu am nici mai mică îndoială aici, pentru că nu se iau măsurile potrivite în continuare, nu se poartă măşti în spaţiile publice, rata de transmitere creşte, scad temperaturile, ceea ce face ca oamenii să petreacă mai mult timp înăuntru şi de aceea avem sezonalitatea gripei”, spune Răzvan Cherecheş.

Publicitate

Acesta observă că situaţia electorală din România a făcut ca numărul amenzilor acordate celor care nu poartă mască să scadă, deşi amendarea celor indisciplinaţi ar duce la creşterea siguranţei cetăţenilor. Măsurile radicale se vor lua, crede expertul, abia după ce vor trece alegerile.

„Noi avem 91 de infecţii la 100.000 de oameni la nivel de ţară, în Melbourne, în momentul în care au ajuns la 60, au trecut la lockdown. Noi încă suntem relaxaţi pentru că avem alegeri, nu pentru că rata de infecţie nu ne solicită măsuri mai drastice. De aceea spun că după alegeri trebuie să ne aşteptăm la măsuri mai drastice. Nu avem de ales, rata de infecţie creşte continuu”, a arătat expertul în sănătate publică.

Cel mai mare impact negativ îl au știrile false, mai susține expertul în sănătate publică.

De asemenea, Răzvan Cherecheş crede că trebuie să ne obişnuim să trăim o perioadă îndelungată cu acest virus.

„Trebuie să fim conştienţi: chiar dacă va ieşi vaccinul, nu vom putea proteja toată populaţia, cu acest virus vom continua să trăim pe o perioadă lungă de timp. La şase luni, un an, probabil va trebui să ne revaccinăm. Virusul va continua să existe în populaţia nevaccinată. Deci, nu vom scăpa de acest virus, e aici să stea”.

Expertul în sănătate crede că deschiderea restaurantelor a fost o măsură riscantă.

„Reprezintă un risc masiv. Soluţia nu era deschiderea restaurantelor, era sprijin pentru restaurante, un program de sprijin finanţat de stat, oferit pe termen lung, pentru că în momentul în care oamenii mănâncă şi sunt în acelaşi spaţiu, riscul de infecţie creşte masiv, creşte de multe ori. Asta nu a fost o măsură bazată pe dovezi, a fost o măsură pur politică, pur ca să mulţumească industria HoReCa”, s-a exprimat Răzvan Cherecheş, notează gazetadecluj.ro.

Citește și:

Audio. Înregistrări-bombă: Șantaj, mită și trafic de influență în PNL

Traian Băsescu îl desființează pe Nicușor Dan: Câte am aflat despre el, după ce au apărut înregistrările, mă cutremură

Foto. Dan Bucura publică dovada și o face de râs pe Clotilde Armand: Ea trebuie să citească, inclusiv atunci când filmează un clip electoral

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult

NATIONAL

Informarea de la ora 13:00. Puțin peste 800 de cazuri, în ultimele 24 de ore! România trece pragul de 113.000 de cazuri de coronavirus

Avatar

Publicat

in

De

Informații de ultimă oră de la Grupul de Comunicare Strategică! GCS face public un nou bilanț al cazurilor de coronavirus înregistrate pe teritoriul României.

Puțin peste 800 de cazuri au fost înregistrate în ultimele 24 de ore. România trece pragul de 113.000 de cazuri de coronavirus.

Publicitate

Până astăzi, 21 septembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 113.589 de  cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 

90.649 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 808 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos. 

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate
1. Alba 1522 22
2. Arad 2412 5
3. Argeș 5386 11
4. Bacău 3855 36
5. Bihor 3255 12
6. Bistrița-Năsăud 1389 1
7. Botoșani 1539 28
8. Brașov 5525 23
9. Brăila 2202 8
10. Buzău 2650 9
11. Caraș-Severin 1130 5
12. Călărași 737 14
13. Cluj 2860 38
14. Constanța 2337 29
15. Covasna 1076 1
16. Dâmbovița 3721 15
17. Dolj 2483 2
18. Galați 3849 37
19. Giurgiu 990 5
20. Gorj 1832 7
21. Harghita 883 -1*
22. Hunedoara 2074
23. Ialomița 1169 8
24. Iași 4271 35
25. Ilfov 2918 14
26. Maramureș 1779 30
27. Mehedinți 1336 8
28. Mureș 1660 6
29. Neamț 2857 6
30. Olt 1710 3
31. Prahova 5338 30
32. Satu Mare 530 1
33. Sălaj 590 1
34. Sibiu 1963 11
35. Suceava 6185 16
36. Teleorman 949
37. Timiș 3472 18
38. Tulcea 753 7
39. Vaslui 2552 27
40. Vâlcea 1919 46
41. Vrancea 2607 6
42. Mun. București 15205 228
43. 119
TOTAL 113.589 808

*Numărul total de cazuri aferent județului Harghita a fost rectificat

Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 232 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Distribuția pe județe a acestor cazuri o regăsiți în tabelul de mai jos. 

Nr.crt.  JUDEȚ Probe pozitive la retestare
1 ALBA 7
2 ARAD 4
3 ARGEŞ 8
4 BACĂU 5
5 BIHOR 19
6 BISTRIŢA-NĂSĂUD 1
7 BOTOŞANI 0
8 BRĂILA 0
9 BRAŞOV 6
10 BUZĂU 2
11 CĂLĂRAŞI 7
12 CARAŞ-SEVERIN 0
13 CLUJ 13
14 CONSTANŢA 5
15 COVASNA 1
16 DÂMBOVIŢA 5
17 DOLJ 3
18 GALAŢI 2
19 GIURGIU 0
20 GORJ 5
21 HARGHITA 2
22 HUNEDOARA 0
23 IALOMIŢA 2
24 IAŞI 2
25 MARAMUREŞ 2
26 MEHEDINŢI 0
27 MUREŞ 2
28 NEAMŢ 0
29 OLT 4
30 PRAHOVA 7
31 SĂLAJ 0
32 SATU MARE 1
33 SIBIU 29
34 SUCEAVA 1
35 TELEORMAN 12
36 TIMIŞ 4
37 TULCEA 3
38 VÂLCEA 5
39 VASLUI 0
40 VRANCEA 3
41 BUCUREŞTI 54
42 ILFOV 6
  TOTAL 232

Până astăzi, 4.458 de persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat.

În intervalul 20.09.2020 (10:00) – 21.09.2020 (10:00) au fost înregistrate 23 de decese (12 bărbați și 11 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Arad, Bacău, Buzău, Caraș-Severin, Dolj, Giurgiu, Gorj, Hunedoara, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 40-49 de ani, 3 decese la categoria 50-59 de ani, 4 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 7 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 5 decese la categoria de peste 80 de ani.

22 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru un pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.240. Dintre acestea, 464 sunt internate la ATI.  

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 2.231.402 teste. Dintre acestea 6.348 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 4.264 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 2.084 la cerere.

De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, au fost raportate și rezultatele a 1.592 de teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până la data de 21 septembrie.

Pe teritoriul României, 11.228 de  persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 6.829 de  persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 33.810 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 7 persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 611 apeluri la numărul unic de urgență 112.

 

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 826 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 209.350 de lei.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 04.07.2020, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

În ceea ce privește situația cetățenilor români aflați în alte state, 6.612 cetățeni români au fost confirmați ca fiind infectați cu COVID-19 (coronavirus): 1.917 în Italia, 1.253 în Spania, 124 în Franța, 2.935 în Germania, 159 în Marea Britanie, 28 în Olanda, 2 în Namibia, 4 în SUA,  112 în Austria, 20 în Belgia, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Elveția, 3 în Turcia, 2 în Islanda, 2 în Belarus, 19 în Grecia, 5 în Cipru, 2 în India, 2 în Ucraina  și câte unul  în Argentina, Tunisia, Irlanda, Luxemburg, Emiratele Arabe Unite, Malta, Brazilia, Bulgaria, Kazakhstan, Suedia, Republica Congo, Ungaria și Qatar. De la începutul epidemiei de COVID-19 (coronavirus) și până la acest moment, 126 de cetățeni români aflați în străinătate, 31 în Italia, 19 în Franța, 43 în Marea Britanie, 11 în Spania, 14 în Germania, 2 în Belgia, unul în Suedia, unul în Elveția, unul în SUA, unul în Brazilia, unul în Republica Congo și unul în Grecia, au decedat.

Dintre cetățenii români confirmați cu noul coronavirus, 338 au fost declarați vindecați: 308 în Germania, 18 în Franța, 6 în Japonia, 2 în Indonezia, 2 în Namibia, unul în Luxemburg și unul în Tunisia.

Notă: aceste date sunt obținute de misiunile diplomatice și oficiile consulare ale României în străinătate, fie de la autoritățile competente din statele de reședință, în măsura în care aceste date fac obiectul comunicării publice, fie în mod direct de la cetățenii români din străinătate.

Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin sursele oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul TELVERDE nu este un număr de urgență, este o linie telefonică alocată strict pentru informarea cetățenilor și este valabilă pentru apelurile naționale, de luni până vineri, în intervalul orar 08.00 – 20.00. De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată lor, +4021.320.20.20.

În continuare vă prezentăm situația privind infectarea cu virusul COVID – 19 (Coronavirus) la nivel european și global:

Până la data de 20 septembrie 2020, au fost raportate 2 841 191 de cazuri în UE / SEE, Regatul Unit, Monaco, San Marino, Elveția, Andorra. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate în Regatul Unit, Spania, Italia, Franţa și Germania. 

 

ŢARA CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI VINDECAŢI*
Regatul Unit 390.358   (+4.422)   41.759   (+27)         2.228        (+1
Spania 640.040         –        30.495       –     150.376          –  
Franţa 442.194   (+13.498)   31.274   (+25)        93.586          –
Italia 296.569   (+1.637)   35.692  (+24)     218.351     (+635)
Germania 271.415   (+1.345)                  9.386    (+2)     241.192      (+67)

Sursă: Centrul European pentru Prevenirea și Controlul Bolilor (CEPCB) (https://www.ecdc.europa.eu/en)  

  

SITUAȚIE GLOBALĂ LA 20 SEPTEMBRIE 2020
CAZURI CONFIRMATE DECEDAȚI

 

VINDECAȚI*

 

30.835.922 (+295.476) 957.790   (+5.066) 21.159.457    (+126.918)   

* conform datelor publicate de către Johns Hopkins CSSE – https://systems.jhu.edu/

* datele din paranteze reprezintă numărul de cazuri noi, în intervalul 19 – 20 septembrie 2020

* CEPCB precizează că actualizările la nivel național sunt publicate pe coordonate diferite de timp și procesate ulterior, ceea ce poate genera discrepanțe între datele zilnice publicate de state și cele publicate de CEPCB. 

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend