Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Belgia: Revenirea epidemiei depăşeşte previziunile “cele mai pesimiste” – spune premierul / Reuniune de urgenţă pentru noi măsuri

Publicat

in

Creşterea numărului de cazuri de Covid-19 şi de spitalizări în Belgia este „superioară celor mai pesimiste curbe” previzionate săptămâna trecută de experţii ştiinţifici, a afirmat joi prim-ministrul Alexander De Croo.

El îi va reuni de urgenţă vineri dimineaţă pe şefii entităţilor federale pentru a decide noi măsuri. „Ultimele date colectate arată că situaţia epidemiologică s-a deteriorat considerabil în ultimele zile”, a afirmat De Croo într-un comunicat, conform Agerpres.

Luni, institutul de sănătate publică Sciensano a raportat un record de infectări zilnice, 23.621, după cel de 22.221 de cazuri consemnate la 27 octombrie 2020, în timpul celui de-al doilea val al epidemiei.

În ultima săptămână, media a fost de peste 16.000 de noi infectări pe zi, la o populaţie de 11,5 milioane de locuitori.

Curba este exponenţială după platoul menţinut pe toată perioada verii până la începutul luni octombrie, când nivelul nu depăşea 2.500 de infectări noi pe zi.

Este nevoie acum de noi măsuri pentru „a scădea presiunea pe sistemul de sănătate”, a subliniat premierul.

De Croo a mai dat asigurări că autorităţile vor să accelereze vaccinarea (75% din populaţie este vaccinată cu schema completă) şi mai ales administrarea dozei booster, pe care au primit-o până acum doar 1,2 milioane de belgieni.

Decizia de a convoca o nouă reuniune de urgenţă a fost luată după ce De Croo a discutat cu omologii săi olandez Mark Rutte şi luxemburghez Xavier Bettel.

Ea intervine la mai puţin de zece zile după ce precedenta se limitase să impună telemunca patru zile pe săptămână şi să extindă purtarea măştii şi folosirea certificatului verde.

La finalul reuniunii din 17 noiembrie, liderii belgieni conveniseră să se întrunească din nou în ianuarie pentru o evaluare a măsurilor. Mai mulţi experţi au considerat atunci că măsurile sunt insuficiente şi au cerut restricţii suplimentare.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Video – Marcel Ciolacu le-a cerut românilor din Qatar să revină acasă: Avem investiții de 100 de miliarde

Publicat

in

De

Premierul Marcel Ciolacu s-a adresat marți comunității românești din Qatar. „Este evident că mi-aș dori să reveniți în România”, a spus șeful Guvernului.

„Sunt ferm convins că în Qatar câștigați mult mai bine financiar decât ați fi câștigat în România în acest moment. Eu sper din tot sufletul, nu numai cifrele care ne arată acest trend de creștere în România, care s-a datorat în primul și în primul rând unei perioade de stabilități politice într-o perioadă de criză, de această dată și de securitate, nu numai energetică sau pandemie, și sper din tot sufletul ca împreună cu colegii mei până la sfârșitul mandatului să menținem acest ritm de creștere”, le-a spus românilor Marcel Ciolacu.

El a declarat că și-ar dori ca românii din Qatar să revină în țară

„Este evident că mi-aș dori să reveniți în România, mai ales după cele povestite de domnul ambasador cât de implicați sunteți și cât de mult ați dus la dezvoltarea proiectelor majore din Qatrar. Mi-aș dori foarte mutl să găsim acele proiecte provocatoare pentru modelul dumneavoastră de așteptare și în România”, a declarat premierul.

Acesta a amintit că în România sunt derulșate investiții de aproape 100 de miliarde, dar că „suntem restanți în continuare în zona de sănătate, în zona de educație”.

În ceea ce privește problemele românilor din Qatar, premierul a spus că este la curent cu „provocarea cu sistemul de pensii” și că se caută soluții „să depășim acest moment”.

Citeste mai mult

NATIONAL

România se teme de acte de sabotaj a transporturilor militare către Ucraina și de infiltrarea spionilor ruși printre refugiați – raportul CSAT pe anul 2023

Publicat

in

De

Raportul de activitate pe anul 2023 al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) indică drept principale amenințări la adresa securității naționale activitățile Rusiei în țările din flancul estic al NATO, precum încercări de infiltrare a instituțiilor din domeniul apărării și securității, atacuri cibernetice sau chiar risc ridicat de sabotaj al transporturilor militare care tranzitează România în drum spre Ucraina. De asemenea, activitățile Rusiei ar fi produs întârzieri ale reformelor în Republica Moldova.

ofiteri FSBFoto: TASS / ddp USA / Profimedia

Rapportul CSAT, document consultat de HotNews.ro, a fost aprobat în ședința din 21 februarie 2024 și trimis Parlamentului în 12 martie.

În documentul de aproximativ 65 de pagini sunt menționate pe larg amenințările generate de către războiul declanșat de Rusia în Ucraina în 24 februarie 2022.

„Climatul de securitate în regiunea extinsă a Mării Negre a continuat să se deterioreze din cauza agresiunii militare a Federaţiei Ruse împotriva Ucrainei, care a modificat fundamental natura şi mizele luptei pentru susţinerea democraţiei la nivel global, a ordinii internaţionale bazate pe reguli, principii şi valori, care constituie baza societătilor democratice și a comunității intemaționale”, se spune în document.

„Acțiune ostilă a serviciilor străine: subminarea încrederii în Armată și aliați”

Raportul menționează explicit o serie de acțiuni ale unor „servicii de informații ostile” care au vizat România, având mai multe obiective:

  • „încercări de penetrare informativă a instituţiilor cu responsabilităţi în domeniul apărării şi securităţii, cu derularea de acţiuni pentru obţinerea informaţiilor de interes;
  • culegerea de informaţii referitoare la măsurile dispuse de România în contextul conflictului din Ucraina, privind exerciţiile naţionale şi multinaţionale desfăşurate, prezenta aliată pe teritoriul naţional, tehnica şi echipamentele din dotare;
  • penetrarea infrastructurilor critice de comunicaţii şi informatice;
  • subminarea, prin dezinformare şi propagandă, a încrederii românilor în Armată şi aliaţi, în factorul decizional şi în capacitatea instituţiei militare naţionale de a-şi îndeplini misiunile, prin derularea unor acţiuni asociate agresiunilor informaţionale”.

Într-un alt paragraf, raportul se referă în mod special la acțiunile Rusiei care au avut consecințe asupra climatului de securitate din regiune, acțiuni care au vizat, alături de alte state, și România.

Conform raportului CSAT pentru 2023, riscurile determinate de continuarea războiului dintre Rusia şi Ucraina la adresa ţărilor din regiune au vizat:

  • creşterea numărului incidentelor militare, atacurile cibernetice de sorginte rusă,
  • posibilitatea infiltrării serviciilor secrete ruse în rândul refugiaţilor ucraineni,
  • exportul ameninţărilor de criminalitate organizată transfrontalieră din Ucraina,
  • posibile atentate sau acte de sabotaj împotriva transporturilor militare destinate Ucrainei ori a facilităţilor autohtone de producţie de tehnică şi echipamente.

Reformele din Moldova, întârziate de Moscova

Tot Rusia este indicată drept o sursă majoră de amenințări de securitate și pentru Republica Moldova, raportul susținând chiar că reformele din țara vecină vor fi întârziate din cauza acțiunilor ostile rusești.

„Ca urmare a deficienţelor structurale existente şi a încercărilor constante ale Moscovei de perturbare a parcursului european al Chişinăului, procesul de reformă al Republicii Moldova va necesita o perioadă mai lungă de timp. În aceste condiţii, menţinerea continuităţii unei guvernări pro-europene, după orizontul de timp al anului 2025, este esenţială pentru asigurarea ireversibilităţii traseului occidental al Republicii Moldova. Capacitatea instituţională redusă, precaritatea sistemului de apărare şi perspectiva extinderii agresiunii militare ruse şi asupra Republicii Moldova au impus menţinerea unui nivel ridicat de vigilenţă, dar şi de asistenţă în raport cu statul vecin”, menționează raportul CSAT pe anul trecut.

România și Moldova au trebuit să-și intensifice colaborarea pentru a face față problemelor generate de fluxul mare de refugiați din Ucraina, iar România a devenit o națiune sponsor a Moldovei într-un proiect NATO de protecție împotriva atacurilor cibernetice, spune CSAT.

Măsuri NATO, după bombardamentele de la Dunăre

În pofida deteriorării climatului de securitate din regiune, CSAT a ajuns la concluzia că „România are cel mai înalt grad de securitate și apărare de până acum”: „Aprobarea Planurilor de apărare regională ale NATO, operaţionalizarea Grupului de Luptă NATO din România, condus de Franţa, stabilirea de forțe, capabilităţi şi aranjamente de comandă şi control robuste şi eficiente, toate au făcut ca România să atingă cel mai înalt grad de securitate şi apărare de până acum”.

Astfel, în document se menționează că NATO a luat măsuri suplimentare de protecție și apărare pentru România ca urmare a atacurilor cu drone ale Rusiei asupra porturilor ucrainene la Dunăre, cu afectarea teritoriului naţional.

„În acelaşi timp, în condiţiile continuării agresiunii militare a Rusiei, problematica Mării Negre s-a menţinut ca o temă de interes sporit pe agenda Alianţei. Comunicatul final al Summit-ului de la Vilnius a menţionat explicit Marea Neagră şi importanţa ei strategică pentru Alianţă, în linie cu limbajul angajant din Conceptul Strategic al NATO. Războiul din Ucraina a accelerat procesul de adaptare politică şi militară a NATO, pentru ca Alianţa să poată gestiona corespunzător crize multiple simultane din proximitatea graniţelor”, se mai arată în raportul CSAT.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că a avut, marţi, „o discuţie telefonică substanţială” cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg despre situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră.

„Tocmai ce am avut o discuţie substanţială cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la care ne-am axat pe situaţia de securitate din Ucraina şi din Marea Neagră. România a sprijinit puternic Ucraina încă din prima zi şi vom continua cu fermitate”, a scris Klaus Iohannis, marţi, pe reţeaua X (Twitter).

Informații din acest raport au fost publicate anterior de către G4Media.ro.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend