Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

BAT anunță obiective ambițioase de mediu în cadrul raportului de sustenabilitate 2020

Publicat

in

  • Noile obiective sunt vitale pentru atingerea unui viitor mai bun (A Better Tomorrow™) pentru toate părțile interesate
  • Noile obiective de mediu includ:
    • zero emisii de dioxid de carbon la nivelul întregului lanț valoric până în 2050;
    • 100% energie regenerabilă până în 2030;
    • toate centrele de producție 100% certificate de către Alliance for Water Stewardship (AWS) până în 2025;
    • niciun deșeu rezultat din activitatea centrelor de producție să nu mai ajungă în gropi de gunoi până în 2025.
  • Raportul publicat recent arată un progres semnificativ la doar un an de la anunțarea de către companie, în 2020, a noilor obiective de sustenabilitate mult mai ambițioase*

BAT a anunțat asumarea obiectivului de atingere a pragului de zero emisii de dioxid de carbon la nivelul întregului lanț valoric până în 2050. Această ambiție este reliefată în cadrul raportului de sustenabilitate al companiei, care demonstrează progresul semnificativ al BAT în atingerea țintelor asumate.

În 2020, BAT a anunțat obiectivul de a atinge zero emisii de dioxid de carbon provenite din propriile activități (Scop 1 și 2) până în 2030. Prin noul angajament, BAT își propune să elimine complet și emisiile produse de-a lungul lanțului valoric propriu (Scop 3). Aceste obiective se adaugă eforturilor existente ale BAT de a interacționa cu furnizorii în chestiuni legate de schimbările climatice și de a susține fermierii parteneri în adoptarea unor tehnici agricole care să producă mai puțin dioxid de carbon.

Dat fiind faptul că BAT și-a atins obiectivul de reciclare a apei înainte de termenul stabilit, compania a decis să își asume un obiectiv mai ambițios și anume creșterea volumului de apă reciclată la 30% până în 2025. Tot până în 2025, BAT își propune ca 100% dintre centrele proprii de producție să fie certificate de către Alliance for Water Steardship (AWS). Această certificare independentă și recunoscută la nivel mondial va contribui la validarea utilizării sustenabile a apei de către BAT.

BAT și-a început călătoria în domeniul sustenabilității în urmă cu mai bine de 20 de ani. În mai 2020, compania a anunțat un set de obiective ambițioase, ca parte a strategiei de a dezvolta un viitor mai bun (A Better Tomorrow™). Cel mai recent raport de sustenabilitate demonstrează că BAT a făcut de-atunci progrese semnificative, precum:

  • creșterea cu 3 milioane a numărului de consumatori de produse care nu implică ardere, până la 13,5 milioane la finalul lui 2020;
  • creșterea veniturilor din noile categorii de produse cu 15% în 2020 față de 2019;
  • creșterea procentului de energie regenerabilă folosită până la 26% – o creștere de 10% față de anul precedent – precum și o reducere mai mare de 30% a emisiilor de dioxid de carbon față de 2019;
  • reducerea cantității de apă extrase cu circa 11% față de 2019;
  • organizarea a peste 38.000 de sesiuni de training despre drepturile omului, cu mai mult de 390.000 de participanți la nivelul întregului lanț de furnizori;
  • atingerea unui nivel de reprezentare a femeilor în roluri de conducere de 38%.

Jack Bowles, Chief Executive al BAT, a declarat: ”Ne aflăm într-un moment decisiv al transformării noastre și suntem hotărâți să construim o companie a viitorului. Acest raport oferă o imagine transparentă a progresului nostru și a ambițiilor noastre înalte. Ne propunem să excelăm în ceea ce privește sustenabilitatea în mai multe domenii și suntem mândri să anunțăm noul nostru obiectiv privind zero emisii de dioxid de carbon care include și lanțul valoric, până în 2050”.

BAT își dorește să construiască un viitor mai bun pentru toată lumea, prin opțiuni oferite consumatorilor și încurajarea acestora să treacă de la fumat la produse cu risc redus susținut științific**, prin acțiuni de protejare a mediului, de respectare a drepturilor omului și de investiție în oameni talentați. În cele din urmă, ambiția noastră este de a ne reduce impactul asupra sănătății și de a avea un impact pozitiv asupra mediului și societății”.

Eforturile și angajamentul companiei față de standarde înalte de sustenabilitate au fost recunoscute de instituții independente. Printre acestea se numără includerea companei în Dow Jones Sustainability Index pentru 19 ani consecutiv (BAT fiind singura companie de tutun listată în prestigiosul World Index în 2020), un rating MSCI BBB și un nivel CDP A List).

***

Puteți afla mai multe aici:

Despre BAT:

BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, înființată în 1902. Scopul nostru este de a construi un viitor mai bun prin reducerea impactului afacerii asupra sănătății, ceea ce presupune:

  • angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus;
  • susținerea clară a faptului că țigările provoacă riscuri grave de sănătate și singura modalitate de a le evita este să nu începi să fumezi sau să renunți la fumat;
  • încurajarea celor care altfel ar continua să fumeze să treacă complet la produse cu risc redus susținut științific**;
  • urmărirea și comunicarea progresului transformării prin care trecem.

Compania a anunțat ca obiective creșterea numărului consumatorilor de produse cu risc redus la 50 de milioane până în 2030 și generarea a cel puțin 5 miliarde de lire sterline în venituri din aceste categorii de produse în 2025.

content-image

BAT anunță obiective ambițioase de mediu

în cadrul raportului de sustenabilitate 2020d

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Certificatul verde intră în VIGOARE de luni: REGULILE și locațiile în care acesta va fi obligatoriu

Publicat

in

De

Certificatul verde va fi obligatoriu în restaurante, la nunți și la activități în spații închise începând de luni. Utilizarea documentului a fost aprobată vineri de Guvern, iar hotărârea a fost publicată în Monitorul Oficial.

Guvernul Cîțu a adoptat vineri noi măsuri pentru desfășurarea unor activități în condiții de siguranță sanitară în timpul pandemiei. Dacă într-o localitate incidența este între 3 și 6 la mia de locuitori, petrecerile de la nunți și botezuri pot fi organizate în spații închise doar cu invitați vaccinați, testați sau trecuți prin boală, folosindu-se certificatul verde.

Citește și: Autoritățile din Italia AU DECIS – Antivacciniștii PIERD LUPTA, certificatul verde este legitim şi nu încalcă viaţa privată

În localitățile în care incidența cumulată la 14 zile este mai mare de 3 la mia de locuitori și mai mică sau egală cu 6 la mie, noile norme prevăd că activitățile sunt permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane: vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore și care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit comunicatului de presă al Guvernului, obligația de a prezenta rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 72 de ore, sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, nu mai vechi de 48 de ore, nu se aplică în cazul copiilor sub 6 ani.

Astfel:

1. în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție

2. organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție

3. organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană

4. organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății

5. organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății

6. organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane

7. activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

8. activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

9. activitatea cu publicul la jocurile de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului

10. activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului

11. activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00

12. activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00

13. activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maxim 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.

De asemenea, în cazul județelor/localităților cu incidența cuprinsă între 4 și 6 la mia de locuitori, sălile de sport și/sau fitness pot funcționa fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 7 mp pentru fiecare persoană.

Organizatorii/operatorii economici care desfășoară activități potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021(nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reține niciun fel de date sau informații din certificatul verificat.

Persoanele fizice provenite din state ale căror autorități nu emit certificate digitale ale Uniunii Europene privind COVID-19 sau documente compatibile cu aceste certificate, fac dovada vaccinării, testării sau vindecării de infecția cu virusul SARS-CoV-2 prin intermediul unui document, pe suport de hârtie sau în format electronic emis de respectivul stat.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Certificatul verde COVID-19, obligatoriu: De unde și cum se poate obține documentul

Publicat

in

De

Certificatul verde este necesar doar în localităţile unde incidenţa este cuprinsă între 3 şi 6 la mie. Documentul care va deveni vital în zilele viitoare.

Certificatul verde care poate fi descărcat aici: https://certificat-covid.gov.ro/login

Va atesta că persoanele sunt:

– vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare

– au un rezultat negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore

– între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Potrivit deciziei luate de Guvern organizatorii/operatorii economici care desfăşoară activităţi potrivit Hotărârii Guvernului nr. 932/2021 (nn: ref prelungirea stării de alertă) au obligaţia de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secţiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii, valabilităţii şi integrităţii certificatului, fără a se reţine niciun fel de date sau informaţii din certificatul verificat.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend