Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Barometrul de sănătate publică: Un sfert dintre români consideră că nu are rost să mergi la medic dacă nu te doare nimic / 18% se declară complet împotriva vaccinării

Publicat

in

60% dintre români susțin că sursa principală de informații medicale o reprezintă medicul de familie, în timp ce 25% se informează de pe internet, 80% consideră că nu beneficiem de medicamente inovatoare în aceeași măsură ca alți europeni, un sfert dintre români cred că nu are rost să mergi la medic dacă nu te doare nimic, iar 18% se declară complet împotriva vaccinării, arată datele Barometrului de Sănătate Publică pe anul 2021.

Institutul de Științe Politice și Relații internaționale “Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române ( ISPRI ) și Centrul de cercetări sociologice LARICS (CCSL) au lansat astăzi, în parteneriat cu Asociația Română a Producătorilor Internaționali de Medicamente ( ARPIM ), a doua ediție a “Barometrului de Sănătate Publică” din România.

Barometrul de sănătate publică este un instrument anual complex de evaluare și analiză ce își propune să măsoare percepții, atitudini și viziuni legate de politica de sănătate publică a României în contextul mai amplu al pandemiei cauzate de virusul COVID-19, dar fără a se limita la aceasta.

Datele pentru realizarea Barometrului au fost culese, verificate și analizate în perioada 1 noiembrie – 19 noiembrie 2021 în București și în toate județele României, pe baza unui chestionar telefonic.

Barometrul de Sănătate Publică, ediția decembrie 2021, a fost realizat cu sprijinul ARPIM și analizează percepțiile românilor în mai multe capitole distincte printre care: Poziționarea sănătății ca domeniu de interes, Respectarea măsurilor de igienă impuse de autorități, Vaccinarea împotriva COVID-19, Telemedicina, Obiceiurile nesănătoase (fumat, consum de alcool), Informarea privind sănătatea, Conspirațiile, Accesul la aparatură și medicamente moderne, Tratamente inovatoare (genice și celulare), Screening, Asigurări de sănătate etc.

Barometru de Sănătate Publică, interpretarea sociologică a datelor:

1. Poziționarea sănătății ca domeniu de interes pentru populație

Modul de funcționare al întrebării: publicul a avut de ierarhizat cinci domenii de interes, de la 1 la 5 (1 cel mai important/ 5 cel mai puțin important). Ulterior s-au făcut statistici privind selecțiile subiecților pentru fiecare poziționare. Procentele corespunzătoare locului 1 arată o prioritate clară acordată sănătății (64,3%). Desigur, contează și contextul pandemic, dar poate tocmai acest moment poate fi și unul în care să se discute și alte probleme ale sistemului de sănătate.

Faptul că sănătatea apare mult mai jos în clasamentele de la locurile 2,3,4,5 este rezultatul faptului că majoritatea subiecților o identifică drept top priority (64,3%).

2. Respectarea măsurilor de igienă și distanțare impuse de autorități în contextul pandemiei

Întrebați dacă respectă de obicei măsurile de igienă și distanțare socială impuse de contextul pandemic, cei mai mulți români declară că da (64,7% da; 11,5% mai degrabă da). Desigur, nu putem evalua cu ce grad de strictețe respectă românii măsurile despre care discutăm, arată autorii barometrului.

19,6% au ales varianta “Le respect doar pe cele care nu mi se par absurde”, 4,2% au ales nusau mai degrabă nu.

Înregistrăm deci faptul că peste 3 sferturi din populația adultă a României înțelege că este normal să fie respectate măsurile impuse de contextul pandemic. Dezinfectarea mâinilor, distanțarea fizică față de alte persoane, izolarea în casă la primele simptome sunt măsuri apreciate ca utile de peste 90% dintre respondenți. Nici purtarea măștii nu mai este atât de refuzată ca la începutul pandemiei, dacă este la interior. 83,3% consideră util portul măștii în spații închise, dar abia 34,5% consideră masca utilă în spații deschise.

3. Vaccinarea împotriva COVID-19

67% dintre români (sondajele iau ca reper populația de 18 ani și peste) aveau la momentul culegerii datelor (1-19 noiembrie) o raportare pozitivă la vaccinare și spuneau că se vor vaccina în perioada următoare, sau că au început vaccinarea, sau că erau complet vaccinați.

Desigur, cifra aceasta trebuie privită cu precauție, având în vedere că, deja, la sfârșitul lui noiembrie/începutul lui decembrie au apărut schimbări majore în discursul autorităților privind vaccinarea: certificatul verde la locul de muncă a încetat să fie o problemă presantă pentru public (cum era la jumătatea lui noiembrie); a apărut varianta Omicron a virusului, despre care autoritățile medicale spun că nu este prea bine acoperită de vaccinurile disponibile – toate acestea vor încetini vaccinarea, care probabil va fi accelerată iarăși de un eventual val 5 pandemic, în ianuarie.

Intenția, dar și rata reală de vaccinare au o dinamică extrem de contextualizată, în funcție de evoluția pandemiei, mesajele publice, episoadele de relaxare etc.

Potrivit datelor oficiale, la jumătatea lunii noiembrie, 47% dintre adulții din România erau vaccinați cu cel puțin o doză. La începutul lui decembrie, 52% erau vaccinați cu cel puțin o doză.

18% dintre adulții din România încă sunt, potrivit datelor barometrului, complet împotriva vaccinării.

4. Telemedicina

39,5% dintre români spun că au beneficiat, ei sau membrii familiei, de consultații online sau la telefon de la începutul pandemiei. Aici, respondenții au inclus, desigur, și interacțiuni cu medicul de familie. Deși, înainte, lumea medicală privea cu scepticism acest gen de consultație, necesitățile impuse de pandemie au arătat că, în anumite limite, el poate funcționa. Datele barometrului arată că majoritatea celor care au beneficiat de astfel de consultații (ei sau familiile lor) le consideră accesibile și aproape jumătate de ei și eficiente (probabil, cei care nu au apelat astfel la medic pentru probleme foarte grave).

5. De unde ne informăm privind medicamente/boli?

Întrebarea permite o singură selecție, deci privind cea mai importantă/apreciată sursă de informare.

Peste 60% se informează de la medic. Barometrul de anul trecut avea la această variantă (la o întrebare formulată identic), 50,8%. Procentul celor care spuneau că se informează prioritar de pe internet a rămas constant (în jurul valorii de 25%). Cea mai importantă pierdere față de sondajul de anul trecut o înregistrează farmacia ca sursă de informare. Apoi, “rudele, prietenii” – efectul unei relative izolări/distanțări sociale.

O importanță mai mare acordată medicului pe parcursul pandemiei l-a revalorizat pe acesta ca sursă de informație medicală pentru eventualul pacient. Concluzia: cultivarea obiceiului de a te sfătui cu medicul, chiar în cazuri minore, ar putea reduce din practica automedicației.

6. Conspiraționism

55% dintre români cred că autoritățile/medicii/industria farmaceutică ne ascund cu bună știință lucruri importante despre medicamente, boli, vaccinuri.

41,8% nu cred într-o asemenea conspirație.

Accesul la aparatură și medicamente moderne

Subiecții îl consideră cel mai important ingredient al serviciului medical, în afară de tratament, desigur. Să remarcăm că paradigma “e bun ce e ieftin” începe să se schimbe și publicul înțelege rolul tehnologiei în rezultatul medical.

Accesul la aparatură și medicamente noi era cel mai important ingredient și conform sondajului de anul trecut, dar întrebarea de atunci permitea răspunsuri multiple și diferențele dintre variantele de răspuns au fost atunci mai mici.

Formularea de anul acesta – cu un singur răspuns posibil, dar aceleași variante de răspuns ca anul trecut – a fost aleasă tocmai în ideea de a evidenția, în baza celor aflate la sondajul anterior, importanța acordată de subiecți fiecărui element din listă. Accesul la aparatură și medicamente este de departe cel mai important.

7. Cea mai mare problemă a sistemului medical românesc

Datele le confirmă pe cele de la întrebarea anterioară. Observăm că răspunsurile care trimit la interacțiunea cu spitalul (birocrația, comportamentul medicilor), deci surse tradiționale de nemulțumire pentru public, sunt plasate mai jos ca probleme decât îngrijorări generate de elemente obiective: lipsa echipamentelor, finanțarea sistemului, costul tratamentelor bune.

8. Accesul la medicamentele inovatoare

Anul acesta am optat pentru explicarea conceptului în corpul întrebării.

Două treimi din populație (68,4%) au ales variantele care cer medicamente inovatoare (prima, care arată credința că medicamentele inovatoare sunt eficiente) (a doua, care confirmă ideea că românii trebuie să aibă acces la ce e mai nou în materie de tratamente).

Varianta conservatoare (merg și medicamentele vechi) plus cea centrată pe cost (important e să avem medicamente ieftine) și cea sceptică (neîncrederea în medicamente noi) abia adună împreună o treime din opțiunile publicului (30,3%).

Ca și anul trecut, 80% dintre români consideră că nu beneficiem de medicamente inovatoare în aceeași măsură ca alți europeni (din total eșantion; nu contează aici ce părere au despre aceste medicamente).

Este o diferență însă. Această cifră de 80% este construită din cei care cred că sigur românii nu au acces la aceste medicamente în aceeași măsură ca alți europeni plus varianta mai degrabă nu au acces. Anul acesta, față de sondajul trecut, a scăzut puțin proporția celor care au ales sigur nu, procentele respective mutându-se practic la mai degrabă nu.

Cel mai probabil, faptul că România a beneficiat repede de vaccinul împotriva COVID-19 în ultimul an a făcut ca o mare parte a publicului să nu mai vadă aprovizionarea cu medicamente și dispozitive medicale chiar atât de pesimist ca anul trecut. Poți fi de acord sau nu cu vaccinul, dar nu poți spune că vaccinul nu a ajuns suficient în România.

9. Terapii celulare și genice

Deși conceptul e cel mai probabil greu de înțeles și nu știm câți dintre subiecți s-ar vedea în situația de a trebui să ia astfel de medicamente, cert este că, măcar la nivel declarativ, nu există o respingere masivă a lor. Doar 26,8% dintre subiecți resping categoric ideea.

10. Studii clinice

Românii nu agreează participarea la studii clinice. Cel mai probabil nu sunt obișnuiți cu ideea de studiu clinic și o asociază cu un experiment medical și cu ideea de medicamente periculoase.

Doar 28,7% spun clar că ar participa la un studiu clinic.

11. Screening

Datele barometrului arată că screening-ul ar putea avea mai mult succes în țara noastră dacă ar fi mai mult promovat. Accentul trebuie pus pe partea pozitivă și pe ideea că rezultatul acestui proces nu te transformă în bolnav, ci îți oferă ocazia să controlezi o problemă.

24,2% nu sunt interesați de ideea de screening pentru că sunt de părere că nu are rost să mergi la medic dacă nu te doare nimic.

18,8% nu acceptă ideea de screening pentru că o asociază cu o procedură neclară, care le poate schimba statusul din sănătos în bolnav sau care îi poate pune în situația să se trateze pentru probleme pe care ei nu cred că le au.

12. Fumat și consum de alcool

Față de sondajul de anul trecut, din răspunsurile subiecților reiese că a crescut semnificativ consumul de tutun și alcool în ultimul an.

Explicația este cel mai probabil legată de munca de acasă, asociată cu stresul, plictiseala, sedentarismul, lipsită de ocazii de socializare, lipsită și de interdicții privind fumatul în spațiile închise sau privind consumul de alcool în timpul programului etc.

13. Neîncredere în asigurările de sănătate private/abonamentele la clinici private

Deși clinicile private sunt mult mai bine văzute decât spitalele de stat, costurile asociate cu acestea sunt o nemulțumire majoră a populației.

Mai mult, românii care declară că nu au abonament/asigurări de sănătate privată spun că:

-Asigurările medicale plătite la stat sunt suficiente (47%)

-Ar plăti asigurări private dar nu își permit (29%)

-Nu au încredere în asigurările private (15,1%).

Moderat de acad. Victor Voicu, Președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române, evenimentul de lansare a Barometrului de sănătate publică a avut loc în Aula Academiei Române in prezența invitaților: conf. univ. Dr. Diana Loreta Păun, consilier prezidențial în Departamentul de Sănătate Publică; Dan Zaharescu, director executiv ARPIM; prof. univ. dr. Dan Dungaciu, Director ISPRI; conf. dr. Darie Cristea, director CCSL.

Dan Dungaciu, Director al Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale “Ion I.C. Brătianu” al Academiei Române “Epidemia de coronavirus și-a pus o amprentă puternică asupra percepției populației cu privire la vulnerabilitatea sistemului de sănătate din România. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care observăm un interes major din partea populației pentru sănătatea publică, 64, 3 %. Tocmai de aceea, factorii de decizie, în parteneriat cu toți actorii relevanți, trebuie să acorde prioritate investițiilor pe termen lung, atât în industria farmaceutică cât și în asistența medicală, și să recunoască legătura clară dintre sănătate, economie și bunăstarea populației”.

Dan Zaharescu, Director ARPIM: “Ajuns la a doua ediție, Barometrul de Sănătate Publică este o evaluare detaliată a percepțiilor românilor cu privire la politicile de sănătate publică, inclusiv la accesul la tratamente inovatoare, screening și asigurări de sănătate. Observăm în premieră că cele mai mari nemulțumiri ale romanilor fac referire tocmai la aceste capitole: accesul la tratamente inovatoare și screening, lipsa echipamentelor, lipsa asigurărilor de sănătate. Aceste date vin să confirme încă o dată nevoia Pactului pentru Inovație în Sănătate , lansat de ARPIM la finalul lunii noiembrie, și nevoia implementării cât mai rapide a unor măsuri incluse în acest document de colaborare”.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

De ce este Rusia (și implicit Putin) obsedată de Ucraina? Explicațiile unui celebru diplomat și analist american de acum 25 de ani, dar care sunt valide și în 2022

Publicat

in

De

​​Chiar dacă a apărut în 1997, „Marea tablă de șah”, cea mai importantă carte de geopolitică scrisă de Zbigniew Brzezinski, fostul consilier de securitate națională al președintelui Jimmy Carter, oferă încă răspunsuri la întrebări actuale. De pildă, de unde vine obsesia Rusiei față de Ucraina?

Pentru publicul larg, ceea ce se întâmplă acum în apropierea graniței estice a României poate părea greu de înțeles. Cu trupele masate la frontiera ucraineană, președintele Rusiei amenință Occidentul cu represalii militare dacă nu va primi garanții ferme că Ucraina nu fi niciodată membră NATO, iar organizația nord-atlantică se va întoarce la granițele dinainte din 1997 (deci fără România și Bulgaria).

Pentru Ucraina, o țară care și-a trecut în Constituție aderarea la UE și la NATO, amenințările lui Putin nu reprezintă o surpriză. Rusia a ocupat deja Peninsula Crimeea în 2014 și tot de atunci duce un război împotriva statului ucrainean prin intermediul separatiștilor pro-ruși din Donbas.

Pentru restul lumii însă, această obsesie a lui Putin pentru țara vecină (și fostă prietenă) de la vest poate fi de neînțeles. O carte publicată însă în urmă cu 25 de ani de Zbigniew Brzezinski, fostul consilier pentru securitate națională al președintelui american Jimmy Carter și unul dintre cei mai proeminenți analiști de geopolitică oferă câteva răspunsuri interesante la această întrebare.

Cartea se numește „Marea tablă de șah”, a apărut în 1997, practic la câțiva ani de la terminarea războiului rece și prăbușirea URSS, și vorbește despre importanța așa-numitei regiuni „Eurasia”, într-o lume condusă, la momentul respectiv, de o singură putere mondială și anume SUA.

În această analiză făcută de Brzezinski, proaspătul stat independent (Ucraina și-a declarat independența în 1991) primește o importanță semnificativă. Atât pentru Rusia cât și pentru Occident.

Am să extrag mai departe câteva idei din „Marea tablă de șah” care ar putea explica, măcar parțial, evenimentele ce se întâmplă acum.

Fără Ucraina, Rusia nu se mai poate pretinde o putere europeană, ci cel mult una asiatică

După destrămarea URSS, cea mai importantă pierdere pentru Rusia a fost, în opinia lui Brzezinski, exact Ucraina. Iată ce scria atunci fostul diplomat american:

„Apariţia unui stat ucrainean independent nu numai că i-a obligat pe toţi ruşii să regândească natura propriei lor identităţi etnice şi politice, dar a reprezentat o majoră piedică geopolitică pentru statul rus.

Repudierea a mai bine de trei sute de ani de istorie imperială rusă a însemnat pierderea unei economii industriale şi agricole potenţial bogate şi a 52 de milioane de oameni suficient de apropiaţi de ruşi din punct de vedere etnic şi religios pentru a face din Rusia un stat imperial cu adevărat mare şi sigur pe sine”.

Dacă ar fi păstrat orice formă de control asupra Ucrainei, Rusia ar fi putut pretinde că este liderul unui „imperiu euro-asiatic arogant” în care Moscova i-ar fi putut domina pe non-slavii din sudul și sud-estul fostei URSS. Cu alte cuvinte, fără Ucraina, Rusia nu mai poate fi un imperiu eurasiatic, ci unul doar asiatic „pasibil de a fi atras în conflicte —care-l vor slăbi — cu statele central-asiatice”.

„Dacă Moscova își recapătă controlul asupra Ucrainei, (…) Rusia recâştigă automat, mijloacele necesare pentru a deveni un puternic stat imperial, întins în Europa şi în Asia. Pierderea independenţei de către Ucraina ar avea consecinţe imediate pentru Europa Centrală, deoarece ar transforma Polonia în pivotul geopolitic de pe frontiera estică a unei Europe unite”.

Precizarea importantă aici ar fi că, la momentul la care a apărut cartea, China nu era văzută ca o putere asiatică, așa cum este în prezent, deci un competitor pentru Rusia.

Ucraina și problemele de identitate ale rușilor


FOTO: AFP/ Profimedia Images

După prăbușirea URSS, gânditorii ruși au ridicat inevitabil câteva întrebări legitime: Ce este Rusia, unde este Rusia și ce înseamnă să fii rus? „Este Rusia un stat naţional, bazat pe o etnicitate pur rusă, sau este ea prin definiţie ceva mai mult (aşa cum Marea Britanie e mai mult decât Anglia) şi astfel destinată a fi un stat imperial? Care sunt — istoric, strategic şi etnic — frontierele juste ale Rusiei?

Ucraina independentă ar trebui privită ca o aberaţie temporară dacă este evaluată în asemenea termeni etnici, strategici şi istorici? (Mulţi ruşi sunt înclinați să gândească astfel). Ca să fii rus, trebuie să fii etnic rus („Russkii“) sau poţi fi rus politic şi nu etnic (adică să fii „Rossyanin“ — echivalentul lui „British“, dar nu al lui „English“)?”, mai scrie Brzezinski.

Rușii au văzut interesul americanilor în Ucraina drept unul îndreptat împotriva Rusiei

Brzezinski spune că elita rusă post-sovietică pare să se fi aşteptat ca Occidentul să ajute la restabilirea rolului central al Rusiei în spaţiul post-sovietic. În aceste condiții, conducătorii ruşi au fost iritați de dorința Occidentului de a ajuta noile state independente post-sovietice să-şi consolideze existența politică separată.

„Importanţi analişti de la Moscova ai politicii externe americane susțineau (nu complet incorect) că SUA căuta „reorganizarea relaţiilor interstatale în întreaga Eurasie… în care nu exista nici o singură putere conducătoare pe continent, ci multe puteri de mărime medie, relativ stabile şi suficient de puternice… dar inevitabil inferioare SUA în ce priveşte capacităţile lor individuale sau chiar colective“.

În această privinţă, Ucraina era decisivă. Înclinația crescândă a Americii, mai ales prin 1994, de a ajuta Ucraina să-şi menţină noua libertate naţională era văzută la Moscova, de către mulţi, chiar şi de către „occidentalizanţi“ drept o politică îndreptată împotriva interesului vital al Rusiei de a aduce în cele din urmă Ucraina înapoi pe făgaşul comun.

Că Ucraina va fi în cele din urmă „reintegrată“ într-un fel rămâne obiectul credinţei multora dintre membrii elitei politice ruse.

Școala de gândire a „străinătății apropiate” care susținea printre altele și o Uniunea slavă între Rusia, Ucraina și Belarus


Portul Sevastopol, Crimeea

Opoziţia faţă de ideile de „integrare“ venind de la Moscova era deosebit de puternică în Ucraina. Conducătorii acesteia şi-au dat repede seama că o astfel de „integrare“, mai ales în lumina rezervelor Rusiei faţă de legitimitatea independenţei Ucrainei, ar duce în cele din urmă la pierderea suveranităţii naţionale.

Mai mult, tratamentul dur al Rusiei faţă de noul stat ucrainean — refuzul ei de a admite recunoaşterea frontierelor Ucrainei, contestarea dreptului acesteia asupra Crimeii, insistenţa ei de a avea control extrateritorial exclusiv asupra portului Sevastopol — a dat naţionalismului ucrainean, redeşteptat, o tentă evident anti-rusă.

„Autodefinirea statului naţional ucrainean, în etapă decisivă de formare, a fost astfel distrasă de la tradiționala sa orientare anti-poloneză sau anti românească şi s-a concentrat în schimb pe opunerea la orice propunere din partea Rusiei pentru un CSI mai integrat, pentru o Comunitate slavă specială (împreună cu Rusia şi Belarus) sau pentru o Uniune Eurasiatică, descifrând în acestea toate o tactică imperială rusă”.

Hotărârea Ucrainei de a-şi prezerva independența a fost încurajată de sprijin extern

Deşi, la început, Occidentul, mai ales SUA, au întârziat să recunoască importanţa geopolitică a unui stat ucrainean separat, pe la mijlocul anilor ’90 America şi Germania deveniseră puternici sprijinitori ai identităţii separate a Kievului.

În iulie 1996, secretarul apărării al SUA declara: „Nu pot supraestima importanţa Ucrainei ca ţară independentă pentru securitatea şi stabilitatea .întregii Europe“, iar în septembrie, cancelarul german — în ciuda puternicului sprijin acordat președintelui Elțîn — a mers mai departe declarând că „locul ferm al Ucrainei în Europa nu mai poate fi contestat de nimeni… Nimeni nu va mai putea contesta independenţa şi integritatea teritorială a Ucrainei“.

Politicienii americani au ajuns şi ei să descrie relația dintre America și Ucraina ca pe un „parteneriat strategic“.

Ucraina a sabotat lărgirea atribuțiilor CSI (Comunitatea Statelor Independente), așa cum dorea Rusia

După căderea URSS, trei țări- Rusia, Belarus, Ucraina- au fondat Comunitatea Statelor Independente (CSI), la care ulterior au aderat și alte state din fosta URSS. Pe la jumătatea anilor ’90, câteva țări conduse discret de Ucraina au început să obstrucționeze eforturile Rusiei de a transforma CSI într-o organizație mai integrată din punct de vedere politic.

Insistenţa Ucrainei asupra unei integrări care să fie limitată și în mare măsură economică a avut efectul de a goli ideea unei „Uniuni slave“ de orice semnificaţie practică, scrie fostul diplomat american.

„Propagată de unii slavofili, pusă în evidenţă de sprijinul lui Aleksandr Soljeniţin. această idee a devenit, automat, lipsită de sens din punct de vedere geopolitic, în clipa în care a fost respinsă de Ucraina.”

Mai mult chiar, atitudinea Ucrainei care a respins „uniunea slavă” a creat probleme și în Belarus, celălalt mare fondator al CSI care a înțeles că fără Ucraina o așteaptă o încorporare în Rusia și a aprins un resentiment naționalist.

Exemplul pentru celelalte state ex-sovietice și favorizarea Turciei


Recep Erdogan, președintele Turciei. FOTO: Adem ALTAN / AFP / Profimedia

Ucraina a fost un exemplu și pentru celelalte state care s-au desprins de Rusia (cum ar fi Georgia, Armenia, Azerbaidjan).

„Autodeterminarea politică a Ucrainei a uluit Moscova şi a dat un exemplu pe care celelalte republici sovietice, deşi mai timide la început, l-au urmat apoi.

Pierderea de către Rusia a poziţiei sale dominante la Marea Baltică s-a repetat la Marea Neagră nu numai din cauza independenţei Ucrainei, ci şi din cauză că proaspăt independentele state caucaziene — Georgia, Armenia, Azerbaidjan — au întărit şansele Turciei de a-şi restabili influenţa demult pierdută în regiune”.

Jocul economic împotriva intereselor Rusiei

La mijlocul anilor 90, Ucraina a sprijinit eforturile Georgiei de a deveni ruta spre vest a exporturilor petroliere ale azerilor. Ucraina a colaborat, de asemenea, cu Turcia pentru a slăbi influenţa Rusiei în Marea Neagră şi a sprijinit eforturile Turciei de a direcţiona fluxul petrolifer din Asia Centrală spre terminalele turce.

„Statele care merită cel mai puternic sprijin geopolitic din partea Americii sunt Azerbaidjanul, Uzbekistan şi (în afara acestei regiuni) Ucraina, toate trei fiind pivoţi geopolitici. Într-adevăr, rolul Kievului întărește ideea că Ucraina este statul decisiv în ce priveşte evoluţia viitorului Rusiei.”

Ucraina și dorința de aderare la NATO și la UE

La momentul la care e scrisă cartea, 1997, începerea admiterii Ucrainei în structurile occidentale, NATO și UE, era văzută ca plauzibilă a se întâmpla în deceniul 2005-2015, „mai ales dacă .între timp această ţară a făcut progrese semnificative în reformele interne şi a reuşit să fie considerată în mod evident ca o țară central-europeană.”

Rusia nu poate fi de acord cu Ucraina în NATO pentru că va recunoaște că destinul acestei țări nu e legat organic de cel al Rusiei. „Chestiunea cea mai importantă de care trebuie să ţinem seamă este că Rusia nu poate fi în Europa fără ca Ucraina să fie şi ea în Europa, în vreme ce Ucraina poate fi în Europa fără ca Rusia să fie în Europa”, subliniază Brzezinski.

„Opţiunea Ucrainei în favoarea Europei va cataliza decizia Rusiei privind viitoarea etapă din istoria sa: sau să fie şi ea parte din Europa, sau să devină un proscris eurasiatic, nefiind cu adevărat nici în Europa, nici în Asia, şi înglodată în conflictele sale cu „străinătatea apropiată“.

Independența Ucrainei a deposedat, de asemenea, Rusia de poziţia sa dominantă în Marea Neagră, unde Odessa îi servea de poartă vitală pentru comerţul cu Mediterana şi cu lumea de dincolo de ea.

Strategia americană de răspândire a democrației în Eurasia

În strategia americană de după războiul rece, Europa este văzută și ca o trambulină pentru expansiunea progresivă a democrației în adâncul Eurasiei.

O Europă lărgită ar putea exercita o atracție magnetică asupra statelor așezate chiar în estul mai îndepărtat, construind astfel o reţea de legături cu Ucraina, Belarus şi Rusia, atrăgându-le într-o cooperare din ce în ce mai strânsă şi, în acelaşi timp, răspândind principii democratice generale în cele din urmă, o astfel de Europă ar putea deveni unul dintre pilonii esenţiali ai unei structuri eurasiatice mai largi de securitate şi cooperare patronate de America.

Populația Ucrainei și problema natalității din Rusia


Tineri din Kiev, mesaj către ambasadele occidentale, după amexarea Crimeei: „Nu ascultați propaganda rusă”. FOTO: Anatolii Stepanov/ Zuma Press/ Profimedia

Un lucru interesant de care se temeau strategii ruși în anii 90 era legat de scăderea natalității în Europa, raportat la explozia demografică din Asia. Fără populația Ucrainei, o țară sută la sută europeană, Rusia a deveni inevitabil mai mult asiatică și mai puțin europeană pe fiecare an care ar trece, scrie Brzezinski.

După independența Ucrainei, Rusia a pierdut din puterea la Marea Neagră

„Înainte de 1991, Marea Neagră era punctul de plecare pentru proeminenţa în Mediterana a puterii navale ruseşti. Pe la mijlocul anilor ’90, Rusia rămăsese cu o mică fâşie de coastă la Marea Neagră şi cu o dispută nerezolvată cu Ucraina asupra dreptului de a-şi păstra baze în Crimeea pentru rămăşiţele Flotei sovietice din Marea Neagră şi privea, cu evidentă iritare, manevrele comune, navale şi pe uscat, ale NATO şi Ucrainei, ca şi rolul crescând al Turciei în regiunea Mării Negre. Rusia a şi suspectat Turcia de a fi furnizat ajutor efectiv rezistenţei cecene”.

Chiar dacă multe dintre mizele descrise în carte s-au schimbat între timp sau au devenit mai puțin importante, legăturile istorice dintre cele două state, dar mai ales evoluția lor imediat după căderea URSS oferă suficiente explicații pentru ceea ce se întâmplă și astăzi. Putin nu era în ecuație la vremea respectivă, pe de altă parte este lesne de înțeles de ce a preluat obsesia pentru Ucraina pe care elita rusă a avut-o întotdeauna.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

În România sunt înmatriculate aproape 13.000 de mașini full-electrice. Care sunt cele mai populare modele

Publicat

in

De

În România sunt înmatriculate 12.800 de mașini 100% electrice, dintre care peste jumătate au intrat în țară anul trecut când cel mai vândut model electric a fost Dacia Spring. Modelul Spring a depășit 3.000 de unități în 2021, urmat de Volkswagen e-Up (437 unități), Renault Zoe (386), Hyundai Kona (385), Volkswagen ID3 (291), arată datele dintr-un raport al companiei LEKTRI.CO.

Modelele auto full-electrice cu cea mai mare prezență în parcul auto total de 12.883
Dacia Spring 3.066
Renault Zoe 1.854
Volkswagen e-Up! 808
BMW i3 766
Nissan Leaf 680
Volkswagen ID3 644
Hyundai Kona 575
Volkswagen e-Golf 457
Skoda Citigo 398
Tesla Model 3 391

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend