Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Bărbat acuzat că a furat peste 220.000 de lei dintr-o societate comercială, reţinut de poliţiştii vasluieni

Avatar

Publicat

in

Poliţiştii vasluieni au reţinut un bărbat în vârstă de 23 de ani, din Puşcaşi, acuzat că ar fi sustras peste 220.000 de lei din seiful unei societăţi comerciale.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ), poliţiştii au fost sesizaţi duminică despre furtul banilor, care s-ar fi produs în noaptea de 10 spre 11 aprilie la punctul de lucru al unei societăţi de pe strada Fabricii, din municipiul Vaslui, potrivit agerpres.ro.

“În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat prezumtivul autor al infracţiunii şi au recuperat, în mare parte, prejudiciul cauzat, peste 214.800 lei, care a fost restituit persoanei vătămate. Poliţiştii au stabilit că bărbatul cercetat ar fi pătruns, prin efracţie, într-o societate şi ar fi reuşit să sustragă, dintr-un seif securizat, suma de bani. În urma probatoriului administrat, poliţiştii l-au reţinut pe bărbat pentru o perioadă de 24 de ore”, se arată în comunicat.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui cu propunerea de emitere a unei măsuri preventive.

Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, în vederea probării întregii activităţi infracţionale a bărbatului.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Prețul apartamentelor din București crește vertiginos în pandemie: peste 100.000 de euro la trei camere

Avatar

Publicat

in

De

Numărul cartierelor în care a crescut preţul mediu al apartamentelor vechi din Capitală la peste 100.000 de euro a urcat la şapte, arată Mediafax. Apartamentele din zona Moşilor s-au scumpit în aprilie cu 10,3% faţă de luna anterioară, ajungând la 107.000 de euro, faţă de 97.000 în martie, potrivit datelor companiei de con­sul­tanţă imobiliară SVN România.

Lista este com­ple­tată de zonele Mall Vitan, Brâncoveanu, Victoriei, Unirii, Aviaţiei şi Unirii, scrie ZF.

Preţurile apartamentelor vechi cu 3 camere din Capi­tală au crescut cu 400 de euro în aprilie faţă de martie sau cu 0,4% şi cu 2,7% sau aproape 2.700 de euro faţă de aprilie 2020, la 99.250 de euro.

Spre comparaţie, în martie faţă de februarie creşterea era de numai 150 de euro. Pe de altă parte, chiar dacă ritmul este în creştere, de 2,3%, este la jumătate faţă de cel înregistrat în aprilie 2020, când era la 5,4%.

Citește și: EXCLUSIV Angajații de lux ai României: peste 50 de bugetari au salarii care depășesc 50.000 de lei pe lună

„Piaţa rezidenţială se află într-un moment de sta­bi­li­tate a preţurilor. Numărul de tranzacţii încheiate în pri­mul trimestru în Bucureşti şi Ilfov a crescut cu 35,2% în pri­mul trimestru faţă de perioada similară din 2020, dar şi cu 44,4% comparativ cu primele trei luni din 2019, când nu în­re­gistram efectele negative ale pandemiei. În plus, acce­si­bi­li­tatea achiziţionării unei noi locuinţe s-a menţinut în ulti­me­le 12 luni la cel mai bun nivel din istoria recentă, iar do­bânzile creditelor continuă să scadă, fapt care im­pul­sio­nează cererea“, a spus Andrei Sârbu, CEO SVN România.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Deputy PM Barna might run for president if gov’t successful

Avatar

Publicat

in

De

Deputy Prime Minister Dan Barna said on Monday in connection with a possible run for President of Romania in 2024 that if the incumbent Government is successful, he will be in a position where this option “will be on the table, otherwise, the chances will be “quite small.”

“Let’s take things in a natural logic. At the moment, I am a deputy prime minister of the Romanian government and my goal is for this vaccination campaign to be successful and for this government to get Romania out of the pandemic and to put it on a path to growth and economic stability. Depending on the performance of the government, we will also talk about future candidacies, if any. In the short term, this year, we have an incoming convention of the USR PLUS Congress [Save Romania Union – Freedom, Unity and Solidarity Party ] where I want to continue,” Barna told Digi24 private broadcaster when asked if he intends to run for president.
He said that if the government is not successful, the chances of having a credible candidacy will be “quite small.”

“Pragmatically, if this government is successful, I will be in a position where the option will be on the table. If this government and the governance I am part of and my performance are not successful, I say that the chances of having a credible candidacy will be quite low. And then, that’s why I say: I don’t want to talk about 2024 at this moment, because not only me, we – Romania, the government, the coalition – have two more years ahead in which some important things need to happen for the country, afterwards we will also talk about bids for the presidency of Romania,” added Barna.

He also said that he wants to continue as part of the USR PLUS project.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend