Conecteaza-te cu noi

SPORT

Bălgrădean a semnat cu FCSB! “Nu am crezut că e o glumă! Vreau să iau titlu”

Avatar

Publicat

in

Cristian Bălgrădean a sosit acum aproximativ două ore în România şi a mers direct la sediul FCSB, de la Arcom.

În urmă cu puţine momente, fotbalistul a semnat cu roş-albaştrii şi a dat primele declaraţii din postura de jucător al vicecampioanei. El a semnat pentru doi ani şi jumătate cu FCSB.

Publicitate

Nu am crezut că e o glumă când am fost sunat de domnul Becali. Am venit acolo unde sunt dorit. Nu îmi e teamă că voi fi primit rău de suporteri pentru că am jucat la Dinamo. Asta este viaţa de jucător, mergi acolo unde e nevoie de tine. Steaua e o echipă mare, îmi doresc să iau campionatul şi să îmi ajut echipa cât mai mult. Sper ca prin evoluţiile mele să demonstrez că merit încrederea oficialilor Stelei“, a spus Bălgrădean după ce a semnat.

FCSB a rezolvat transferul lui Cristi Bălgrădean, Gigi Becali urmând să plătească 50.000 de euro celor de la Concordia Chiajna.

În exclusivitate pentru Digi Sport, omul de afaceri, care nu l-a mai vrut titular pe Andrei Vlad, a vorbit despre detaliile transferului lui Bălgrădean la FCSB.

“Am dat 50.000 de euro pe el celor de la Chiajna. Vine din Italia, astăzi. L-am luat repede pentru ca ne-am dat seama că nu poate copilul ăsta, Vlad. Nu sunt supărat. Eu am încercat ceva greu cu Vlad. Mă asteptam să mai greşească, dar ziceam că se întăreşte în poartă. La primul gol cu Dinamo nu a fost problemă, se mai întâmplă, dar la al doilea mi-am dat seama că nu poate. O sa mai joace şi el, o să mai intre din când în când, o să-i mai dăm încredere”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.

Solicitarea Chiajnei pentru Bălgrădean: “Nu îi punem bețe în roate!”

Mutarea a fost confirmată şi de preşedintele celor de la Concordia, Cristian Tănase, dar discuţia finală va avea loc în această după-amiază. “Din punct de vedere sportiv noi nu ne mai bazam pe el, dar are contract cu Concordia până la vară. I-am spus domnului Becali că-mi fac nişte socoteli şi discutăm mai încolo şi sper ca toate cele trei părţi să fie mulţumite.

M-aş bucura pentru jucător să meargă să joace, să apere. Are un copil de crescut şi trebuie să câştige bani. Chiar dacă sunt supărat pe el, ştie că mi-e drag şi că nu îi vom pune beţe în roate. Noi i-am dat banii pe noiembrie, pe decembrie. El este unul dintre primii trei portari din România. O să ziceţi că spun aşa acum, că pleacă, dar eu niciodată nu am contestat valoarea lui Bălgrădean. Altul este motivul pentru care m-a supărat şi am decis să ne despărţim”, a declarat Tănase.

“Am fost sunat de Becali! Eu sunt acum în vacanță la Firenze. Vin în România și discutăm. Nu am semnat cu Steaua”, a fost reactia lui Balgradean!

Bălgrădean se află în scandal cu Concordia Chiajna şi a depus memoriu la LPF, iar Camera Naţională pentru Soluţionarea Litigiilor urma să judece speța pe 21 februarie. Becali nu a mai așteptat însă, pentru a nu rămâne descoperit pe postul de portar, la finalul perioadei de transferuri, astfel că a ales să plătească 50.000 de euro.

Portarul de 29 de ani a câştigat două trofee alături de Dinamo, Cupa României şi Supercupa României, în stagiunea 2011-2012.

Pe lângă Dinamo și Chiajna, Bălgrădean a mai evoluat în carieră pentru Minerul Lupeni, FC Brașov, Liberty Salonta, UTA, Unirea Urziceni și U Craiova.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Decizie neașteptată! A demisionat din funcția de manager al echipei

Avatar

Publicat

in

De

Gheorghe Hagi a demisionat din funcția de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanța după 6 ani pe banca tehnică.

„Astăzi, 2 august 2020, am decis să mă retrag din funcția de manager al echipei de seniori FC Viitorul Constanța, de pregătirea căreia m-am ocupat în perioada septembrie 2014 – 01 august 2020 și alături de care am trăit, pe banca tehnică, cele mai frumoase momente din această carieră prin câștigarea campionatului României, a Cupei României și Supercupei României.

Publicitate

Voi rămâne în continuare în cadrul Academiei de Fotbal Gheorghe Hagi, unde alături de directorul tehnic voi coordona conceptul tehnic al Centrului de copii și juniori.

Împreună cu președintele clubului va trebui să găsim în zilele următoare un nou manager tehnic pentru FC Viitorul Constanța, pentru ca acesta să aibă timpul necesar de a-și cunoaște echipa, jucătorii, până la începerea noului sezon al Ligii 1”, se arată în comunicatul emis de Viitorul.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Sărbătoare în Trivale! FC Argeș a promovat în prima ligă, după 11 ani

Avatar

Publicat

in

De

Argeșul este în sărbătoare! După 11 ani, FC Argeș revine în prima ligă de fotbal a tarii prin promovare directa. Mult dorida accedere în primul eșalon fotbalistic al tarii vine după rezultatul din aceasta seara obținut de FC Argeș în meciul decisiv cu UȚĂ Arad.

Revenim cu detalii…..

Publicitate

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend