Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Avocatul Elenei Udrea: Nu se sustrage procedurilor judiciare. Ştia înainte de plecarea în Costa Rica faptul că este însărcinată

Publicat

in

Avocatul Elenei Udrea, Alexandru Chiciu, a declarat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde a avut loc un nou termen din dosarul în care fostul ministru al Turismului este cercetat pentru fapte penale privind finanţarea campaniei din 2009, că Udrea nu se sustrage procedurilor judiciare, potrivit mediafax.ro.

„Elena Udrea nu se sustrage niciunei proceduri de judecată şi niciunei proceduri judiciare în curs de urmărire penală. (…) Au existat discuţii în spaţiul public că domnia sa ar fi fugit, se sustrage, încearcă să ocolească oarecum cursul Justiţiei. Nici vorbă de aşa ceva. Elena Udrea nu tergiversează niciun dosar aflat pe rol. Domnia sa nu are niciun fel de interdicţii în niciun dosar penal şi din această perspectivă are toate drepturile pe care orice persoană aflată într-o procedură judiciară le-ar avea. Există o particularitate în ceea ce o priveşte şi toate femeile aflate într-o asemenea situaţie pot confirma că există o recomandare la început de sarcină cu acest tip de particularitate (sarcină gemelară – n.r.) ca persoanele respective să fie tratate, monitorizate într-o astfel de situaţie. Atât eu, cât şi domnia sa, suntem persoane responsabile care nu am invoca o sarcină, bucuria apariţiei unor copii, în niciun fel în cazul unor proceduri judiciare într-un mod fals. Eram pregătiţi şi astăzi să prezentăm toate detaliile, locul în care domnia sa se află şi situaţia medicală la zi a domniei sale. Sunt în prezenţa unor documente medicale pe care le puteam prezenta instanţei de judecată dacă mi le-ar fi cerut”, a explicat Alexandru Chichiu, avocatul fostului ministru.

Întrebat dacă Udrea ştia că este însărcinată din România sau dacă a aflat în Atena ori Costa Rica, avocatul a răspuns: „Din această perspectivă vă pot spune că la un termen anterior plecării în Costa Rica se ştia de acest lucru”.

Precizările au fost făcute la Curtea de Apel Bucureşti unde era programat un nou termen din dosarul în care Elena Udrea este judecată pentru fapte privind finanţarea campaniei electorale din 2009. Termenul de joi a fost amânat pentru data de 5 aprilie, din cauza absenţei unui avocat al unuia dintre inculpaţi. De asemenea, instanţa a aprobat şi cererea Ioanei Băsescu de a copia interceptările audio pe care le-au folosit procurorii DNA în acuzare.

Elena Udrea a fost trimisă în judecată, alături de Ioana Băsescu şi jurnalistul Dan Andronic, pentru fapte de corupţie privind finanţarea ilegală a campaniei electorale a lui Traian Băsescu pentru alegerile prezidenţiale din anul 2009.

Elena Udrea a declarat, luni seară, că traiul în Costa Rica este unul extrem de scump, mâncarea fiind de 3-4 ori ori mai scumpă ca în ţara noastră, iar convorbirile telefonice sunt şi mai scumpe. Fostul ministru a mai declarat că achitarea lui Ludovic Orban îi dă mari speranţe la o decizie similară.

In primă instanţă, în dosarul Gala Bute, Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare, cauza fiind acum în faza de apel.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Ministerul Sănătății pregătește proiecte de peste 200 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor și a instituțiilor din subordine

Publicat

in

De

Ministerul Sănătății a transmis miercuri printr-un comunicat de presă că pregătește proiecte, prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, de peste 200 de milioane de euro pentru digitalizarea spitalelor și a instituțiilor din subordine.

Ministrul Sănătății, prof. univ. dr. Alexandru Rafila, a trimis tuturor spitalelor din România un formular digital pentru evaluarea infrastructurii IT și a nevoilor în domeniu, în vederea optimizării programelor de digitalizare în concordanță cu nevoile reale din spitale.

”Proiectele importante din domeniul sănătății trebuie realizate în strânsă legătură cu profesioniștii care activează în spitalele din România, pentru identificarea nevoilor reale și adaptarea ghidurilor și a metodologiilor de finanțare în funcție de particularitățile sistemului” a declarat Ministrul Sănătății.

Aceste investiții au ca scop contribuția directă la îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale, o mai bună administrare şi management al serviciilor de sănătate, respectiv înlocuirea, acolo unde este cazul, a infrastructurii IT a spitalelor publice din România, dar și evoluția către noile sisteme de date și infrastructură digitală.

De asemenea, se urmărește dezvoltarea unor module informatice noi care să deservească activitatea Ministerului Sănătății și a instituțiilor din subordinea sa. Astfel, va fi demarat un proces de digitalizare, prin achiziționarea și instalarea de echipamente IT, echipamente pentru comunicații și echipamente conexe, licențe, dezvoltare de aplicații informatice aferente, dar și prin instruirea personalului tehnic la nivel local.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Pensionarii din România primesc brățări și un telefon. Le vor fi aduse chiar de poștașul din sat

Publicat

in

De

Pensionarii singuri, care au anumite riscuri medicale sau locuiesc în medii izolate din România vor primi acasă o brățară prin care vor putea alerta autoritățile, în caz de urgență. Brățările care au sistemul de alertă Butonul Roșu vor fi livrate acasă prin poștă, în perioada următoare, împreună cu un dispozitiv mobil.

Pensionarii vor primi prin poștă brățări de alertă

Persoanele în vârstă, singure, care au anumite afecțiuni medicale sau se află în localități izolate din țară vor fi incluse în sistemul de alertă Butonul Roșu. Acest serviciu presupune purtarea unei brățări care are un buton de alertă, pe care vârstnicii îl pot apăsa atunci când au nevoie.

Prin apăsarea butonului, pensionarii pot primi asistență personalizată sau ajutor în situații de urgență, fie că este vorba despre urgențe medicale sau ce țin de securitate. Poșta Română a transmis, prin intermediul unui comunicat, că a devenit partener în acest program și că lucrătorii poștali vor începe livrarea acestor brățări către persoanele care fac parte din program.

„Dezvoltatorii platformei dedicate care pun la dispoziţie Butonul Roşu, Teleasistenţă Group, au iniţiat colaborarea cu Poşta Română întrucât compania dispune atât de resursă umană extinsă pe tot teritoriul ţării, cât şi de o reţea teritorială vastă care poate răspunde nevoilor de extindere, la nivel naţional, a serviciilor de asistenţă Butonul Roşu. Astfel de servicii de asistenţă personală, ajutor de urgenţă, sănătate şi suport viaţă independentă sunt livrate, în comunitate, şi de alte companii poştale, cele mai avansate fiind cele livrate de Poşta Franceză”, transmite Poşta Română.

Pensionarii vor primi și un telefon împreună cu brățara

Angajații Poștei Române se vor deplasa la domiciliul beneficiarilor, îi vor înregistra în baza de date, conform istoricului medical și factorilor de risc, le vor face instructajul și le vor înmâna brățara împreună cu un telefon, care va asigura asistența la distanță.

Prin apăsarea butonului roșu de pe brățară, dispozitivul mobil este localizat prin GPS, fiind identificat beneficiarul, iar Dispeceratul Medical de Urgență primește acces la datele persoanei, declanșând protocolul personalizat. În cazurile severe, este apelat serviciul de urgență 112. În funcție de gravitatea cazului, dispecerul va iniția protocolul corespunzător: alertarea contactului de urgenţă din apropiere, deplasarea unui asistent medical la domiciliul pacientului, alertarea persoanelor care-l îngrijesc.

„Serviciul Butonul Roşu a fost implementat, în 2015, în Bucureşti, de către Crucea Alb Galbenă România, pentru 300 de vârstnici. Un an mai târziu, a fost extins şi în alte localităţi, pentru 400 de beneficiari. În 2018, Telekom România a oferit suportul tehnic şi soluţiile de conectivitate pentru Direcţia de Asistenţă Socială Braşov, care a inclus serviciul Butonul Roşu în coordonarea şi gestionarea resurselor de îngrijire a comunităţii pentru primii 100 de vârstnici aflaţi în evidenţa instituţiei, iar la începutul pandemiei, 1.500 de vârstici şi bolnavi cronici din Braşov erau monitorizaţi permanent prin aceste servicii comunitare integrate la domiciliu.”, se mai arată în comunicatul transmis de Poşta Română.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend