Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Avertismentul medicilor: O nouă tendință periculoasă în rândul persoanelor cu simptome specifice COVID-19

Avatar

Publicat

in

Medicii români constată o nouă tendință în rândul persoanelor infectate cu noul coronavirus. Unii oameni ignoră sau chiar neagă primele simptome specifice COVID-19 și înși contună activitatea în comunitate uneori chiar fără să poarte masca de protecție. Semnalul de alarmă a fost tras de medicul Simin Florescu, director medical al Spitalului “Victor Babeş” din Capitală, care precizează că în astfel de cazuri, riscul de transmitere a infecției este extrem de mare.

În aceste condiții, medicul a subliniat că este foarte important ca oamenii să nu neglizele ”ideea de boală” și nici riscul de transmisibilitate a coronavirusului și să se adreseze medicului de familie la cea mai mică bănuială privind infectarea.

”Aceasta este o nouă tendinţă, de a-şi nega propriile simptome, de a zice „nu mă testez că nu am eu”, sau „nu vreau să cred că am”, şi, din păcate, în loc să se izoleze şi să încerce să prevină să transmită mai departe face exact invers şi continuă activitatea în comunitate ca şi cum nu s-ar fi întâmplat nimic, chiar şi fără mască, ceea ce înseamnă negarea bolii. Acestea sunt cazurile cele mai suspecte de a transmite mai departe”, a declarat Simin Florescu, pentru Digi 24, potrivit News.ro.

Majoritatea angajaților din spitalele din Mehedinți refuză vaccinarea anti-COVID. La Craiova, peste 90% vor să fie imunizați

În ceea ce privește situația din unitatea sanitară pe care o conduce, medicul a declarat că personalul se află într-o ”permanentă agitație” în încercarea de a găsi locuri pentru pacienții cu COVID-19.

Ea a spus că în spitale în ultimele săptămâni a fost atins “apogeul” în ceea ce priveşte numărul de bolnavi.

“În ultimele săptămâni am atins apogeul. Practic, suntem într-o agitaţie permanentă pentru a găsi locuri pentru pacienţii care au necesar mare de oxigen, în a interna pacienţii care vin la camerele de gardă cu stare generală gravă, singuri sau aduşi de ambulanţe, astfel încât în afară de faptul că toate paturile sunt ocupate, inclusiv secţia exterioară de la Pipera, avem inclusiv canapele de consultaţii din camerele de gardă pline de pacienţi pe care îi ţinem în aşteptare cu oxigenul din camera de consultaţii până când le găsim un loc în spital”, a mai declarat directorul medical al Spitalului “Victor Babeş”.

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat, în raportarea de sâmbătă că, în ultimele 24 de ore, la nivel național, au fost confirmate 9.685 de cazuri de infectare cu noul coronavirus, dintr-un total de 33.221 de teste care au fost prelucrate în același interval. Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.362 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. În acest moment, în unitățile medicale de profil din țară sunt internați 13.294 de pacienți diagnostiocați cu COVID-19, dintre care 1.132 se află în secțiile de terapie intensivă. Totodată, de vineri până sâmbătă, au fost înregistrate 160 de decese în rândul pacienților cu coronavirus.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Angel Tîlvăr, președintele Comisiei pentru afaceri europene: Politicianul român îi lipsește măsura lucrurilor. Populismul și demagogia fac mult rău (Interviu)

Avatar

Publicat

in

De

Președintele Comisiei pentru afaceri europene din Camera Deputaților a acordat un scurt interviu pentru stiripesurse.ro în care face un bilanț personal în ceea ce privește prezența sa îndelungată în politică de până acum și a expus pe scurt cum vede evoluția în perioada următoare dat fiind faptul ca e candidat pentru un nou mandat de parlamentar, doar că acum va schimba Camera Deputaților cu Senatul:

Reporter: Ce este mai greu, să fii profesor sau politician?

AT: Nimic nu este greu, dacă este făcut cu pasiune. A fi profesor este un lucru foarte frumos. În politică, lucrurile nu depind întotdeauna numai de tine și asta o face, uneori, grea. În ambele cazuri, lucrul cu oamenii merită orice efort.

Reporter: Care este principala lecție pe care ați învățat-o în politică?

AT: Am învățat că, de multe ori, lucrurile nu sunt ceea ce par și că deciziile pripite sunt de cele mai multe ori proaste. Am mai învățat să mă tem de unanimități.

Reporter: Care sunt calitățile pe care credeți că trebuie să le aibă un politician?

AT: Cred că, în primul rând, trebuie să-și iubească țara mai presus de orice. Apoi, să nu cedeze primului impuls. Să aibă simțul datoriei și să înțeleagă ce înseamnă să lucrezi în serviciul public. Să se documenteze în permanență și, nu în ultimul rând, să-și valideze deciziile după ce discută cu cât mai mulți oameni.

Reporter: Dumneavoastră aveți aceste calități?

AT: Mi-ar plăcea să cred că da. Măcar o parte din ele. Dar am și multe lucruri pe care mi le reproșez. Nu cred, glumind, că aveți suficient spațiu editorial ca să le enumăr pe toate.

Reporter: Ce lipsește politicienilor români?

AT: Nu vreau să generalizez, dar cred că multora le lipsește măsura lucrurilor. Dar lucrul acesta nu este valabil numai pentru politicienii noștri. Stridența tinde să devină regulă.

Reporter: Ce pericol îi paște pe politicienii români?

AT: Cel mai mare pericol, pentru toți politicienii de pe glob, în opinia mea, îl reprezintă tentația unui rezultat imediat, obținut ușor. Tentația populismului. Tentația demagogiei. În România avem exemple de politicieni care au depășit orice închipuire în materie de populism și demagogie. Din nefericire, nu sunt sancționați suficient și la timp. Fac un mare rău țării.

Reporter: Care este cea mai mare greșeală pe care a făcut-o PSD?

AT: Cred că, de-a lungul timpului, a manifestat o toleranță excesivă față de derapajele unor așa-zise ”vedete”, care, prin comportament și prin ieșiri publice, au anulat munca onestă, făcută cu bună-credință, a miilor de membri de partid. Mă bucur că acum lucrurile s-au schimbat.

Reporter: Cea mai mare realizare a PSD?

AT: Nu știu dacă este o realizare, dar este o realitate pe care nu o contestă nimeni: PSD a știut întotdeauna să guverneze. În plus, în acest partid există o cultură a responsabilității, care a făcut ca partidul să câștige multe bătălii electorale.

Reporter: Aveți un politician preferat?

AT: Am doi: Tony Blair și Barack Obama. După cum vedeți, preferințele mele acoperă politicieni de pe două continente. Le urmăresc activitatea de multă vreme.

Reporter: De ce vă plac?

AT: Unul a știut întotdeauna să distingă esențialul de neesențial, ceea ce mi se pare extraordinar de important pentru politica mare. Celălalt, pentru că a demonstrat că politica poate fi făcută cu eleganță și cu modestie. Calități din ce în ce mai rar întâlnite.

Reporter: Aveți prieteni printre politicieni?

AT: Da, oricât de ciudat ar suna, mi-am făcut prieteni și în politică. Nu cred că este imposibil. Depinde în mare parte de cum te raportezi la ceea ce faci: ca la o competiție permanentă sau ca la un demers care poate reuni oameni diverși. Da, am prieteni și în rândul politicienilor români, dar și în rândul politicienilor din alte țări. De la fiecare am avut câte ceva de învățat și le sunt recunoscător pentru asta. Am prieteni inclusiv în partidele cu care mă aflu în competiție. Îmi place să cred că știu să fac distincție între viața publică și cea privată.

Reporter: Comunicați mult? Comunicați bine?

AT: Nu știu. În general comunic atunci când am ceva de spus. Nu sunt adeptul “strategiilor de imagine”. Sunt mai curând rutinier decât spectaculos și nu intenționez să mă schimb. În ceea ce privește cât de bine comunic, îi las pe alții s-o facă. Dar trebuie să recunosc că forma tinde să ia locul fondului și asta nu prea îmi place.

Reporter: O întrebare de actualitate: Vă sperie pandemia de COVID-19?

AT: Mă îngrijorează. Încerc să-i protejez pe cei din jur. Țin seama de sfaturile specialiștilor și cred că politizarea acestei situații nu ajută.

Reporter: Va câștiga PSD alegerile din 6 decembrie?

AT: Da.

Reporter: Veți intra la guvernare?

AT: Orice partid vizează guvernarea, iar PSD a dovedit întotdeauna responsabilitate. La momentul acesta însă, sunt prea mulți parametri cu valori necunoscute care intră în ecuația accesului la guvernare, așa că nu risc un răspuns tranșant, pentru că ar fi nefundamentat. Dar repet, PSD are un program bun și oamenii cu care să-l pună în aplicare. Sunt categoric atunci când afirm asta.

Reporter: De curând, ați fost ales președintele unei comisii importante din cadrul AP NATO. Cum veți ”împăca” munca din Senat cu cea din cadrul comisiei din AP NATO?

AT: În primul rând, să așteptăm rezultatul alegerilor. Abia atunci voi ști dacă voi activa în Senatul României sau nu. Dar, în cazul în care voi câștiga un loc în Senat, voi munci cât va fi nevoie pentru a duce la bun sfârșit ceea ce îmi propun. Așa procedez întotdeauna când am ceva important de făcut. Activitatea în cadrul unei organizații ca AP NATO nu-mi este străină: reprezint România acolo de mai multă vreme, cu folos cred; și sper să reușesc să fac față acestei provocări onorante și de acum încolo.

Reporter: În ce comisie v-ați dori să activați în Senatul României?

AT: Dacă voi fi ales, mi-aș dori să activez în Comisia pentru afaceri europene, al cărei președinte am fost la Camera Deputaților. Dar lucrul acesta depinde de noua configurație a Parlamentului, de negocierile politice, de felul în care partidul își concepe strategia parlamentară.

Reporter: Și acum câteva întrebări cu caracter oarecum personal.

Scriitorul preferat?

AT: Hermann Hesse.

Reporter: Locul din lume care vă place cel mai mult?

AT: Munții Vrancei.

Reporter: Sunteți emotiv?

AT: Am fost foarte emoționat când s-a născut băiatul meu.

Sunt foarte emoționat când se intonează imnul de stat al României. De fiecare dată.

Reporter: Pasiuni?

AT: Grădinăritul. Ador trandafirii.

Îmi place să pescuiesc. De cele mai multe ori, fără succes. Dar nu abandonez.

Reporter: Emisiunea preferată?

AT: Nu mă uit la televizor decât foarte rar. Pur și simplu mereu găsesc altceva mai bun de făcut.

Reporter: V-ați încuraja băiatul să se facă politician?

AT: Deocamdată, fără încurajări, a decis să studieze medicina. Nu intenționez să-i dau vreun sfat, decât dacă mi-l cere. Încă nu a făcut acest lucru, în ceea ce privește politica. Încurajez, însă, pe toată lumea să fie interesată de politică. Este o activitate mult mai interesantă și mai frumoasă decât se crede și cu cât cetățenii participă mai mult la luarea deciziilor, cu atât politicienii devin mai implicați.

Care este crezul politic la care vă raportați cel mai des?

AT: Cred cu tărie că niciunul dintre noi nu este mai bun decât noi toți. Acest lucru este fundamental pentru mine.

Reporter: În încheiere, ce le doriți celor care citesc acest interviu?

AT: Sănătate, sănătate, sănătate!

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Vin NINSORILE: AVERTIZARE de cod galben pentru București, parte din Muntenia și Dobrogea

Avatar

Publicat

in

De

Meteorologii au emis o avertizare cod galben de ninsori pentru sudul și estul Munteniei și pentru cea mai mare parte a Dobrogei, care intră în vigoare luni, la ora 5.00.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), de luni, de la ora 05.00 până luni, la ora 20.00, în sudul și estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei treptat vor predomina ninsorile și se va depune strat de zăpadă.

Citește și: Scandal între Klaus Iohannis și Olguța Vasilescu: ‘Se încearcă închiderea cu dosarul penal!’

Cantitățile de precipitații vor depăși, pe arii restrânse 15 – 20 de litri pe metrul pătrat.

Spre seară aria ninsorilor se va restrânge către Dobrogea, unde temporar vântul va avea unele intensificări, cu viteze de 40 – 45 km/oră, pe alocuri viscolind ninsoarea.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: ‘Este total scăpată de sub control! Guvernul nu ne protejează! Despre asta vorbim în momentul de față’

Precipitații slabe, sub formă de ninsoare se vor semnala în sud-estul Olteniei, sudul Moldovei in restul Munteniei. Pe litoral vor fi precipitații mixte, iar în noaptea de luni spre marți vor predomina ninsorile.

Vremea se va menține deosebit de rece în prima parte a săptămânii, mai ales pe parcursul nopților și dimineților.

Citește și: Atac fără precedent al lui Andrei Caramitru asupra lui Nicușor Dan: ‘Primarul Bucureștiului și-a schimbat numele. Acum e NicuȘiOrban’ .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend