Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Autorităţile poloneze condamnă un marş antisemit

Publicat

in

Autorităţile de la Varşovia au condamnat sâmbătă izbucnirile antisemite care au însoţit un recent marş al naţionaliştilor de extremă-dreaptă în oraşul Kalisz, în centrul Poloniei, notează AFP preluat de agerpres.

În contextul Zilei Independenţei, sărbătorită joi în întreaga ţară, câteva sute de partizani ai extremei-drepte au scandat violente sloganuri antisemite şi au ars un text istoric din 1264 care instaura la acea vreme o serie de privilegii pentru evreii care locuiau în ţară, potrivit presei locale.
Manifestaţia a fost condamnată sâmbătă pe Twitter de Ministerul polonez de Externe.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului, Lukasz Jasina, sărbătoarea naţională a fost „folosită pentru a răspândi ură, antisemitism şi intoleranţă religioasă”.

La rândul său, ministrul de interne, Mariusz Kaminski, şi-a exprimat dorinţa ca „organizatorii acestei adunări ruşinoase să suporte consecinţele în faţa justiţiei”.

Reprezentanţi ai bisericilor şi comunităţilor creştine din Kalisz au deplâns aceste incidente care „pun sub semnul întrebării valorile fundamentale umane şi creştine ale respectului, dialogului şi cooperării”.

Reprezentanţi ai episcopatului polonez şi ai preşedinţiei ţării au condamnat, de asemenea, aceste excese.

În cursul unui marş organizat joi la Varşovia, la apelul extremei drepte cu sprijinul guvernului polonez, la care au participat zeci de mii de manifestanţi, s-au putut auzi şi sloganuri antisemite, însă înecate într-o retorică preponderent anti-europeană.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Cine știe puțină istorie ar putea să fie îngrijorat! Cancelarul Olaf Scholz: ‘Germania va dispune de cea mai mare armată convenţională din Europa’

Publicat

in

De

Germania este pe cale să pună bazele celei mai mari armate convenţionale din Europa în cadrul NATO, a declarat marţi cancelarul german Olaf Scholz, după investiţii masive decise în urma invaziei ruse în Ucraina, relatează AFP, informează Agerpres.

În prezent, alături de Statele Unite, Germania furnizează „cu siguranţă cea mai mare contribuţie” Alianţei Nord-Atlantice, a afirmat liderul social-democrat într-un interviu acordat televiziunii publice ARD după summitul G7.

„Cea mai mare armată convenţională din Europa din cadrul NATO este pe cale să fie construită, iar acest lucru este important pentru capacitatea de apărare a NATO în ansamblu”, a adăugat el în cadrul acestui interviu.

În urma declanşării invaziei ruse pe 24 februarie, guvernul de la Berlin a anunţat crearea unui fond excepţional de 100 de miliarde de euro care are drept scop modernizarea armatei sale, Bundeswehr, ale cărei echipamente sunt învechite. „Vom cheltui în medie între 70 şi 80 de miliarde de euro anual pentru apărare”, a adăugat el. „Şi Germania va fi atunci ţara care investeşte cel mai mult în acest domeniu”, a insistat el.

Pentru cea mai importantă economie europeană, este vorba despre asigurarea apărării teritoriului său şi îndeplinirea angajamentelor faţă de Alianţa Nord-Atlantica, prin realizarea obiectivului alocării în fiecare an a 2% din PIB-ul naţional pentru apărare.

Deblocarea a 100 de miliarde de euro pentru armata naţională constituie o schimbare majoră de direcţie pentru Germania, care în ultimii ani şi-a respectat cu greu angajamentele faţă de NATO în acest domeniu, atrăgând cu regularitate nemulţumirea Statelor Unite.

De la sfârşitul Războiului Rece, Germania a redus semnificativ dimensiunea armatei sale, de la aproximativ 500.000 la cât se cifra aceasta la reunificarea ţării în 1990, la doar 200.000 în prezent. Invazia Ucrainei a acţionat însă ca un electroşoc într-o ţară cufundată în pacifism după ororile regimului nazist.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Numărul trupelor de pe flancul estic al NATO se apropie de 10.000

Publicat

in

De

NATO și-a consolidat prezența în porțiunea estică a alianței, numărul trupelor ajungând acolo aproape de 10.000, pe fondul războiului Rusiei din Ucraina, potrivit turcilor de la Anadolu.

Exercitii NATO in Marea NeagraFoto: MApN

Alianța a dat detalii despre numărul soldaților de pe flancul estic, parte a misiunii de apărare și descurajare pe termen lung, care va fi pe agenda reuniunii de trei zile de la Madrid, citează Rador.

În total sunt 9.641 de trupe – în creștere de la 4.000 – repartizate în opt grupe de luptă multinaționale din Bulgaria, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia, conform NATO.

Germania a detașat cele mai multe trupe dintre cele peste 20 de țări care au făcut-o, trimițând 1.315 de militari în Lituania și Slovacia. E urmată de SUA, care au 1.165 de soldați în Polonia, Bulgaria, Ungaria și România, și Regatul Unit, cu 1.122 trupe în Estonia și Polonia.

Secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a declarat luni că alianța „va transforma Forța de Reacție NATO și ne vom mări numărul forțelor de înaltă pregătire cu mult peste 300.000”.

———–

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend