Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Autorităţile germane au confiscat trei apartamente care aparţin unui parlamentar rus sancţionat şi soţiei sale

Publicat

in

Într-o premieră la nivel naţional, autorităţile germane au confiscat trei apartamente care aparţin unui parlamentar rus sancţionat şi soţiei sale, relatează CNN, potrivit News.ro.

Duma de StatFoto: Agerpres

Apartamentele din München deţinute de reprezentantul Dumei şi de soţia sa au fost confiscate împreună cu un cont bancar folosit pentru a facilita plăţi ale chiriei în valoare de 3.500 de euro (3.700 de dolari) pe lună către cuplu, a declarat, luni procurorul din München.

Acesta este primul caz din Germania în care bunurile care aparţin unei persoane sancţionate au fost confiscate şi nu îngheţate.

Proprietarul apartamentului a fost identificat doar cu iniţiala L., aşa cum se obişnuieşte în Germania. Membrul Dumei a fost sancţionat de Uniunea Europeană pe 23 februarie 2022 – cu o zi înainte ca Rusia să invadeze Ucraina – pentru sprijinul oferit în demersul preşedintelui rus Vladimir Putin de a recunoaşte teritoriile separatiste din estul Ucrainei ca independente, a declarat procurorul din Munchen.

Două dintre apartamente erau deţinute atât de membrul Dumei, cât şi de soţia sa, neidentificată, în timp ce un apartament era doar pe numele ei.

În calitate de soţie a unei persoane sancţionate, femeia a fost, de asemenea, supusă sancţiunilor, a adăugat procurorul german.

Confiscarea apartamentelor intră în vigoare luni, dar chiriaşilor li se permite să rămână în apartamente, însă trebuie să depună plăţile pentru chirie la o instanţă din München, în loc să le facă proprietarilor sancţionaţi.

Între timp, parlamentarul rus şi soţia sa sunt cercetaţi în continuare de autorităţile germane pentru încălcarea sancţiunilor în mai multe cazuri.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Accident grav între un microbuz în care se aflau nouă oameni și un autoturism:

Publicat

in

De

Un microbuz în care se aflau nouă persoane a fost implicat într-un accident rutier, în noaptea de marți spre miercuri, pe raza localității Nisipuri, din județul Dâmbovița. O singură persoană a fost rănită.

Potrivit ISU Dâmbovița, în accidentu au fost implicate un autoturism și un microbuz, în care se aflau nouă persoane, informează News.ro.

O singura persoană, conștientă, a primit îngrijiri medicale de la echipajele SMURD și SAJ.

Polițiștii au deschis un dosar penal și fac cercetări pentru stabilirea exactă a cauzelor producerii accidentului rutier.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Legea privind compensaţiile pe bunuri rămase în afara graniţelor ţării în urma unor tratate istorice, la CCR

Publicat

in

De

Curtea Constituţională a României (CCR) urmează să dezbată, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra legii care vizează stabilirea unor măsuri în vederea finalizării procedurilor administrative de soluţionare a cererilor aflate pe rolul comisiilor judeţene şi a municipiului Bucureşti pentru acordarea de compensaţii pentru bunuri rămase în afara graniţelor ţării în urma unor tratate istorice.

Şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii 9/1998 privind acordarea de compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România şi Bulgaria semnat la Craiova la 7 septembrie 1940 şi a Legii 290/2003 privind acordarea de despăgubiri sau compensaţii cetăţenilor români pentru bunurile proprietate a acestora sechestrate, reţinute sau rămase în Basarabia, Bucovina de Nord şi ţinutul Herţa, ca urmare a stării de război şi a aplicării Tratatului de Pace între România şi Puterile Aliate şi Asociate, semnat la Paris la 10 februarie 1947 şi modificarea unor acte normative.

Propunerea legislativă, iniţiată cu scopul de a reglementa o serie de măsuri pentru accelerarea şi finalizarea procedurilor administrative de soluţionare a acestor cereri, a fost trimisă de Parlament la promulgare pe 4 iulie.

„Prin conţinutul său normativ, precum şi prin procedura de adoptare, considerăm că legea dedusă controlului de constituţionalitate contravine unor principii constituţionale precum cele referitoare la principiul bicameralismului sau principiul legalităţii şi în consecinţă încalcă dispoziţiile art. 1 alin. (5), art. 61 alin. (2) şi art. 75 din Constituţia României”, explică şeful statului.

Preşedintele arată că legea a fost adoptată tacit de Senat, ca urmare a depăşirii termenului de adoptare pe 20 septembrie 2021 şi, ulterior, a fost adoptată cu modificări şi completări de Camera Deputaţilor, care a acceptat 36 de amendamente. Printre acestea se numără şi modificarea şi completarea a două noi acte normative, respectiv Legea 24/2007 privind reglementarea şi administrarea spaţiilor verzi din intravilanul localităţilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv Legea 256/2018 privind unele măsuri necesare pentru implementarea operaţiunilor petroliere de către titularii de acorduri petroliere referitoare la perimetre petroliere offshore şi onshore de adâncime, cu modificările şi completările ulterioare.

Ca urmare, consideră Iohannis, legiuitorul a nesocotit principiul securităţii juridice şi principiul bicameralismului prevăzute de Constituţie.

Potrivit şefului statului, în forma adoptată de Camera Deputaţilor, legea a fost completată cu reglementarea a două domenii noi, neavute în vedere de iniţiatori, domenii care nu erau vizate de scopul legii şi raţiunea pentru care aceasta a fost fundamentată. Una dintre aceste completări vizează extinderea sferei de aplicare a normei care prevede, în mod excepţional, posibilitatea schimbării destinaţiei unor spaţii verzi pentru realizarea unor lucrări, iar prin cealaltă modificare sunt devansate termenele prevăzute în Legea 256/2018 referitoare la exploatările offshore pentru modificarea regimului de redevenţe şi a regimului fiscal specific aplicabil activităţilor de explorare, dezvoltare, exploatare şi abandonare. Astfel, modificarea regimului de redevenţe şi a regimului fiscal poate fi realizată prin raportare la regimul aplicabil la data de 1 septembrie 2022.

„Apreciem că aceste modificări realizate la nivelul Camerei Deputaţilor au condus la adoptarea unei forme a legii cu deosebiri substanţiale de conţinut juridic, în sensul dezvoltat în jurisprudenţa Curţii Constituţionale”, susţine Klaus Iohannis.

Şeful statului solicită CCR să admită sesizarea şi să constate că legea este neconstituţională.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend