Conecteaza-te cu noi

DIVERSE

Autobuz din Curtea de Argeș implicat în accidentul cu 32 de răniți

Publicat

in

Șoseaua groazei DN73D, care face legătura între Pitești –Câmpulung și Mioveni a făcut alte victime. Un autobuz al unei firme din Curtea de Argeș, în care se aflau 32 de persoane a căzut de la o înălțime de 3 m, de pe o pasarelă în zona Gării Ciumești, în apropiere de Mioveni,. Autovehiculul făcea curse  în regim de maxi-taxi pe traseul Purcăreni, Micești și Pitești.

La fața locului au fost trimise 11 echipaje de la Ambulanță și de la Smurd, precum și două elicoptere de la Inspectoratul General de Aviație al Ministerului Administrației și Internelor, care a prelua 4 răniți grav și i-a transportat la un spital din capitală. Restul răniților au fost transportați cu ambulanțele la diferite spitale din Pitești și Mioveni. Marius Pascu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean a declarat că la unitatea spitalicească din pitești au ajuns 15 victime cu leziuni craniene, toracice sau ale membrelor. . Conducătorul auto, Nicolae Minca în vârstă de 53 ani a fost testat cu aparatul etilotest care a arătat că nu se afla sub influența băuturilor alcoolice

Din primele informații , se pare că accidentul s-a produs din cauza unei defecțiuni tehnice, provocată de starea drumului. Firma care efectua transportul de persoane în regim de maxi-taxi se numește Manolo Auto Zob și este din Curtea de Argeș. Reprezentantul firmei a declarat că autobuzul implicat în accident avea revizia tehnică valabilă până în 2012 și că avea licență pentru transport pe acest traseu încă din anul 2009.

De asemenea, Marin Manole, reprezentantul firmei a spus că starea drumului a dus la producerea accidentului rutier. ”Levierul de direcție a ieșit din nucă din cauza stării drumului cu gropi și denivelări”. Traficul rutier pe DN73D a fost oprit mai multe ore din cauza accidentului rutier.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

Alina Gorghiu, noul președinte al PNL Argeș – CE A DECLARAT ACEASTA

Publicat

in

De

Alina Gorghiu a preluat, începând de astăzi, șefia al PNL Argeș ca președinte interimar. Aceasta a făcut primele declarații, privind obiectivele pe care le are ca lider al filialei.

Astăzi, colegii m-au mandatat să preiau interimatul la conducerea PNL Argeș. PNL are nevoie de unitate și organizații performante. Este obiectivul pe termen scurt pe care trebuie să îl atingem, dat fiind că au rămas mai puțin de trei ani pentru a pregăti proiectul PNL2024. Trebuie să ne adaptăm timpurilor actuale, asigurând, totodată, un permanent parteneriat corect, puternic și loial între baza partidului și structurile de la centru.

În PNL, trebuie să recunoaștem, nu a fost totul ca la carte în ultimele luni. Campania internă a devoalat această realitate. PNL Argeș este exemplul elocvent pentru cât de toxică este falia pentru întreg partidul atunci când cei care conduc organizația se cred mai presus de tot și toate.

Sunt argeșeancă, sunt un om al dialogului și din comunicarea permanentă cu liberalii autentici de acolo, am aflat exact problemele din filială și cine le-a generat. Oamenii vor liberalism autentic și vă asigur ca la Argeș așa va fi de aici înainte. Voi strânge la aceeași masă oameni valoroși, oameni deschiși la dezbateri cu toate cărțile pe masă și care știu ce trebuie făcut pentru a crea plus valoare în buzunarele tuturor argeșenilor, indiferent de simpatiile politice.

PNL are nevoie de unitate și organizații performante. Este obiectivul pe termen scurt pe care trebuie să îl atingem, dat fiind că au rămas mai puțin de trei ani pentru a pregăti proiectul PNL2024. Trebuie să ne adaptăm timpurilor actuale. Asigurând, totodată, un permanent parteneriat corect, puternic și loial între baza partidului și structurile de la centru.

Doar așa, problemele la nivel local și în beneficiul tuturor românilor își vor găsi rezolvare. Urmează un amplu proces de evaluare și reorganizare a filialei PNL Argeș.”, a declarat Alina Gorghiu

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

Dezvaluiri

În 2022, salariul minim pentru studii superioare dispare! SURSE: ‘La negocieri, nu a mai fost acceptat’

Publicat

in

De

Începând cu luna ianuarie a anului 2022, salariul minim brut pe economie va crește la 2.550 de lei. Această majorare va desființa, practic, salariul minim pentru studii superioare, a cărui valoare brută este de 2.350 de lei.

Conform informațiilor intrate în posesia Bugetul.ro, în urma negocierilor dintre PNL și PSD, salariul minim pentru studii superioare nu a mai fost acceptat. Social-democrații ar fi vrut ca acesta să fie păstrat, însă s-au lovit de refuzul liberalilor. De altfel, de când au preluat frâiele guvernării, liberalii nu au susținut această idee.

În 2021, Guvernul PNL-USR-UDMR a decis înghețarea salariului minim pentru studii superioare la 2.350 de lei. Anterior, și Guvernul Orban luase această decizie.

Nu poate exista salariu minim, decât un singur salariu minim. Conceptul de salariu minim este fundamentat, astfel încât nu poţi să ai mai multe forme de salariu minim”, a afirmat, în toamna anului 2019, Ludovic Orban, premierul de la acea vreme.

Practic, din anul 2019, de când a fost introdus de PSD, valoarea salariul minim pentru studii superioare a rămas aceeași: 2.350 de lei.

Salariul minim brut crește, de la 1 ianuarie 2022, la 2.550 de lei

Potrivit Hotărârii de Guvern nr. 1071/2021, salariul de bază minim brut va crește la 2.550 de lei.

Asta înseamnă că salariul minim net va fi de 1.524 lei.

Articolul 1

Începând cu data de 1 ianuarie 2022, salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, prevăzut la art. 164 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se stabilește în bani, fără a include sporuri și alte adaosuri, la suma de 2.550 lei lunar, pentru un program normal de lucru în medie de 167,333 ore pe lună, reprezentând 15,239 lei/oră.

Articolul 2

La data prevăzută la art. 1, Hotărârea Guvernului nr. 4/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 40 din 13 ianuarie 2021, se abrogă.

PRIM-MINISTRU
FLORIN-VASILE CÎȚU
Contrasemnează:
Ministrul muncii și protecției sociale,
Raluca Turcan
p. Ministrul economiei, antreprenoriatului și turismului, interimar,
Daniela Nicolescu,
secretar de stat
Ministrul finanțelor,
Dan Vîlceanu”, se precizează în HG 1.071.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend