Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Au fost mai buni, mai rapizi, spune antrenorul Simeone despre echipa RB Leipzig care i-a învins jucătorii

Avatar

Publicat

in

“Este amărăciune, tristeţe. Ne-am dorit mai mult. Dar am dat tot ce am avut, totul. Când pierdem, desigur, căutăm ceea ce nu merge. Dar am făcut totul pentru a ajunge în cel mai bun mod posibil la sfârşitul acestui lung şi dificil sezon. Nu am avut nici prospeţime fizică, nici continuitate, ne-au tăiat acţiunile foarte bine. Am revenit în meci în minutul 70 şi nu mai era la fel. Dar a venit cel de-al doilea gol al lor şi apoi am rămas fără timp. Au fost mai buni, mai rapizi. De la intrarea lui Joao Felix, am găsit trasee mai bune în atac. Am dat tot ce a fost mai bun din noi, a fost un an greu, foarte greu.

Am făcut o treabă excelentă pentru a reveni în sferturile de finală ale Ligii Campionilor. Am încercat să facem tot posibilul pentru a merge mai departe în această competiţie care ne place atât de mult.

Publicitate

Citește și: DIICOT a lucrat cu ofițerii de la Grupuri Infracționale Violente peste DORINȚA șefilor din Poliția Capitalei care în 2019 au pus interdicție polițiștilor

A fost un sezon complet, cu locul 3 în LaLiga care ne-a permis să ne calificăm pentru Liga Campionilor anul viitor. Vom încerca să ne îmbunătăţim jocul în sezonul viitor, va fi responsabilitatea noastră, a staff-ului tehnic”, a declarat Diego Simeone, potrivit lequipe.fr.

Echipa RB Leipzig s-a calificat, joi seară, la Lisabona, în semifinalele Ligii Campionilor, trecând în sferturile de finală de Atletico Madrid, scor 2-1. Ultimul gol al învingătorilor a fost marcat în minutul 88.

Au înscris Olmo ’51 şi Adams ’88 pentru Leipzig, respectiv Joao Felix ’71 (penalti) pentru Atletico.

În penultimul act, germanii vor juca împotriva formaţiei franceze PSG, la 18 august.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Peste 700 de migranţi din insula Lesbos au început să fie transferaţi spre Grecia continentală

Avatar

Publicat

in

De

Peste 700 de migranţi din insula elenă Lesbos, găzduiţi provizoriu într-un nou adăpost după incendiile care au distrus tabăra Moira la începutul lunii septembrie, au început să fie transferaţi spre Grecia continentală, relatează AFP.

Potrivit Ministerului grec pentru Migraţie şi Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), responsabile de aceste transferuri, 704 de solicitanţi de azil care urmau să părăsească Lesbos luni, în partea a doua a zilei, au obţinut ridicarea restricţiei geografice fie pentru că aparţin aşa-numitelor grupuri vulnerabile (femei singure sau însărcinate, persoane cu dizabilităţi sau în vârstă etc), fie pentru că au obţinut dreptul la azil, potrivit agerpres.ro.

Publicitate

Citește și: Mesaj devastator al tatălui unui tânăr ucis la Colectiv, după ce Cristian Piedone a ieșit primar: Fă acest lucru și eu te voi ierta .

Un alt grup de 700 de persoane urmează să fie transferat joi pentru decongestionarea insulei care adăposteşte în prezent peste 14.000 de solicitanţi de azil. Obiectivul este – potrivit Ministerului elen pentru Migraţie – transferul a 2.500 de refugiaţi în zilele următoare.

În taberele de primire şi identificare de la Marea Egee nu mai există niciun migrant ‘minor neînsoţit’, a dat asigurări luni ministrul grec pentru migraţie, Notis Mitarachi, într-un comunicat.

Zece ţări din Uniunea Europeană s-au angajat să primească 400 de migranţi ‘minori neînsoţiţi’, evacuaţi din Lesbos. Franţa a promis să primească 500, în timp ce Germania a anunţat că va primi 1.500 de solicitanţi de azil din Grecia, între care refugiaţi din Moria.

Guvernul grec speră să decongestioneze progresiv insula Lesbos pentru a evita suprapopularea noii tabere care construite în grabă pentru a caza migranţii rămaşi fără adăpost după recentul incendiu de la tabăra Moria.

Citește și: Ciolacu: ‘Nu am avut discuţii politice cu domnul Robert Negoiţă, suntem prieteni’

Condiţiile de viaţă în tabăra improvizată au fost deja criticate de organizaţii neguvernamentale, care denunţă lipsa duşurilor şi a instalaţiilor sanitare şi deficienţe în distribuirea de alimente.

Toţi solicitanţii de azil instalaţi în noua tabără au fost testaţi pentru coronavirus şi numai persoanele negative vor putea fi transferate pe continent.

Peste 240 de solicitanţi de azil au fost testaţi pozitiv în centrul provizoriu din Lesbos.

Poliţia greacă a anunţat de asemenea luni că a identificat 33 de lucrători umanitari care ar fi facilitat imigraţia legală spre insula Lesbos.

Forţele de ordine elene suspectează că cei 33, care activează în cadrul a patru ONG-uri, fac parte dintr-o ‘reţea organizată’ ce ‘sistematic’ facilitează imigraţia ilegală spre Lesbos. O anchetă ‘preliminară’ este în curs de desfăşurare, potrivit poliţiei.

Doi rezidenţi străini, un afgan şi un iranian – conform televiziunii publice elene ERT -, ar fi fost implicaţi în presupusa operaţiune.

‘Cooperăm cu numeroase organizaţii care ne ajută să facem faţă crizei legate de afluxul de migranţi. Dar nu va fi permisă nicio acţiune ilegală a vreunei organizaţii neguvernamentale’, a afirmat luni ministrul pentru migraţie, Notis Mitarachi, citat de AFP.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Dominic Fritz, primarul ales al Timişoarei: ,Vom demara un audit în primărie,

Avatar

Publicat

in

De

Primarul ales al Timişoarei, Dominic Fritz, a declarat luni, în prima sa conferinţă de presă în această calitate, că va demara un audit în administraţia locală, care va avea consecinţe complete şi clare, pentru că actuala organigramă nu corespunde nevoilor noii echipe, potrivit Agerpres.

“În primele trei luni ne vom concentra pe tot ceea ce înseamnă audit al finanţelor, al resurselor umane, vom analiza structura primăriei. Vom constitui unitatea de implementare pentru atragerea de fonduri europene din primele luni. (…). Cu siguranţă, acest audit va avea consecinţe foarte concrete. E foarte clar că organigrama actuală a primăriei şi a societăţilor comerciale din subordine nu corespunde nevoilor noastre. Va fi un proces de schimbare, nu doar de personal, ci şi a mentalităţii, a culturii organizaţionale, care va dura mult timp”, a afirmat primarul ales Dominic Fritz.

Publicitate

Citește și: Ciolacu: ‘Nu am avut discuţii politice cu domnul Robert Negoiţă, suntem prieteni’

El a adăugat că programul de guvernare locală al echipei sale este foarte complex şi va trebui suprapus pe realitatea existentă deja în primărie, deoarece nu ştie “câte facturi sunt neplătite, câte şantiere sunt începute, dar nu sunt gândite şi proiectate până la sfârşit”. Fritz a punctat că pentru pasajul Solventul, a cărui realizare ar costa peste 96 de milioane de euro, nu există banii în buget, pentru că nu s-a reuşit atragerea de fonduri europene pentru acest program.

Dominic Fritz a mai menţionat că încă nu a început negocierile cu noul preşedinte ales al Consiliului Judeţean Timiş, liberalul Alin Nica, şi că o va face în zilele următoare.

“Nu am început negocieri, am vorbit cu Alin Nica, el a anunţat că va candida la preşedinţia PNL Timiş. Dorim negocieri, în curând, nu vom negocia doar pentru Timişoara, ci pe întreg judeţul. Despre viceprimar, este prematur să spunem. Nu este acum prioritatea noastră. Ne dorim să avem majoritate în consiliul local pentru proiectele noastre. (…). Unul dintre viceprimari va fi de la PLUS, aşa cum spune protocolul nostru”, a mai explicat Dominic Fritz.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend