Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

ATP și WTA, statut pro-vaccin: pedepse dure pentru jucătorii care falsifică certificatele de vaccinare

Publicat

in

Australian Open va fi primul eveniment de tenis care solicită vaccinare obligatorie a participanților, iar înainte de acest turneu Asociația Profesionistă de Tenis (ATP) propune un sistem de penalizări, în cazul în care un jucător este prins falsificând certificatele de vaccinare.

ATP și WTA au adoptat împreună un statut pro-vaccin de când a început vaccinarea în masă în întreaga lume, îndemnându-și jucătorii să se vaccineze. Deși o bună parte dintre ei au făcut acest lucru, mai sunt destul de mulți care nu au făcut-o. Rata de vaccinare, în ambele asociații, masculin și feminin, era de aproximativ 50 % înainte ca Australian Open să anunțe obligativitatea de vaccinare pentru acest eveniment.

După aceea, numărul de vaccinări a crescut vertiginos, ajungând la aproximativ 90 % în prezent, procent care va fi și mai mare până la Australian Open. ATP propune acum un sistem de penalizare pentru jucătorii care se dovedește că și-au falsificat dosarele de vaccinare, în speranța de a împiedica pe oricine să facă acest lucru. Speranța ATP este ca jucătorii să se vaccineze pur și simplu, astfel încât viața normală să poată continua mai repede.

Unele dintre sancțiunile propuse sunt foarte dure și ar putea include o suspendare din circuit de până la trei ani. Propunerea sună astfel:

“Pe baza propunerii, dacă se constată că un jucător își falsifică certificatul de vaccinare, acesta va fi pasibil de o amendă de 100.000 de dolari și/sau de suspendarea de la participarea la turneele din circuitul ATP sau ATP Challenger Tour, pentru o perioadă de până la trei (3) ani.”

Este o decizie semnificativă, mai ales dacă și alte evenimente urmează exemplul și adoptă obligativitatea de vaccinare. Propunerea va fi, de asemenea, supusă la vot, așa că s-ar putea să nu fie aprobată, dar este clar că ATP nu se joacă cu această criză de sănătate publică.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

NATIONAL

Rusia susține că Londra răspândește “absurdități”

Publicat

in

De

Rusia a respins duminică acuzaţiile Londrei conform cărora încearcă să instaleze un lider pro-rus în Ucraina, calificându-le drept ”absurde”.

“Solicităm Ministerul britanic de externe să înceteze să mai răspândească absurdităţi”, a reacţionat ministerul rus de externe pe Twitter. Moscova mai susține că astfel de dezinformări reprezintă încă o dovadă că aliații NATO sunt cei care duc la escaladarea situației din Ucraina.

Marea Britanie dezvăluie că Vladimir Putin pune la cale o lovitură de stat la Kiev pentru a instala în Ucraina un președinte și un guvern pro-Moscova. Dezvăluirile neobișnuite au mers până acolo încât ministerul britanic de externe a avansat și numele candidatului la care se gândește Putin, fostul parlamentar Yevhen Murayev, relatează BBC și The Guardian. SUA s-au declarat profund îngrijorate.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

NATIONAL

Despre blocuri, case și gusturi sau de ce fațada vilei tale nu e doar a ta, deși ai plătit-o

Publicat

in

De

​Frank Lloyd Wright spunea că doctorii au avantajul că își pot îngropa greșelile în vreme ce arhitecții sunt forțați să le recomande clienților să planteze iederă când iese prost – poftim de umple cu iederă acum sutele de kilometri de fronturi stradale caraghioase de la noi, dacă poți!

HotNews.ro a lansat, împreună cu arhitectul Radu Negoiță, rubrica “Zona de confort”, o serie educativă despre piața imobiliară. În 2021 am abordat tema metodelor prin care dezvoltatorii imobiliari fac profit în detrimentul confortului locativ. În 2022 continuăm seria prin sondarea legăturilor dintre arhitectură, urbanism și societate.

Ceea ce spun acum va suna evident pentru unii și deranjant pentru alții: deși casa ți-o ridici pe cheltuială proprie, fațada pe care ai plătit-o din buzunarul tău va aparține în egală măsură și celor care o văd de pe stradă.

Ar fi integral a ta doar dacă vei alege să construiești într-un deșert, unde ceea ce faci tu nu poate afecta pe nimeni dar unde nici nu ai pe nimeni care să îți sară în ajutor dacă pățești ceva.

E vorba de încă una dintre fațetele contractului social: modul în care te străduiești să îți armonizezi fațada cu restul frontului spune destule despre cât respect ai pentru locul unde construiești și istoria lui (da, fațadele sunt primele care spun povestea străzii).

Asta e teoria care umezește ochii arhitecților, deoarece multe din străzile noi spun povești cu fațade nepăsătoare la armonia ansamblului.

A propos de case nepotrivite – există și aici grade de miserupism față de societate: eu chiar l-aș aprecia mai mult pe glumețul care își ridică o casă bălțată ca o piele de vacă pentru că e hâtru decât pe orgoliosul vanitos, convins că doar el știe ce e frumos și decide că „dau bine” pereții roz/ portocalii/ roșii/ galbeni/ verde-praz pe care stau balcoane vopsite în brun-închis (trăiască filmele turcești).

Motivul este că primul face ceva atât de gogonat încât restul va părea, automat, mai unitar trecătorului. Condiția evidentă e să nu fie mai mult de un glumeț pe stradă, pentru că altminteri dezordinea poate deveni de nestăpânit.

Haosul vizual de pe străzile din țara noastră își are originea în trei factori: acces la informație nefiltrată (sunt pline televizoarele și site-urile de construcții grețoase) – ofertă bogată de variante de finisare (chiar poți face aproape orice vrei) – educație estetică insuficientă (cred că putem lua o pauză de la a recita zicala veche care spune că „românul e poet”).

Ignor complicitatea statului acum, dar vreau să adaug celor trei și factorul orgoliu – destul de multe persoane (care nu au tangențe cu domeniul arhitecturii, urbanismului sau designului) cred că propria prosperitate financiară le dă dreptul de a schimba peisajul celorlalți după bunul plac (unii primari, iar alții investitori).

Totuși, nu doar noi avem problema asta – și în Occident există situații în care se putea mai bine. Am un exemplu respectabil la îndemână (e mai vechi, dar pentru noi rămâne de actualitate).

Un exemplu important din secolul XIX din Londra

Cândva, la jumătatea secolul XIX, în capitala Imperiului Britanic, luarea deciziilor privind afacerile publice era mai puțin transparentă decât este acum (nu neg că astăzi încă mai au și englezii scăpările lor, dar oglinda zice că ale noastre încă sunt mai grave).

Lordul Palmerston nu era arhitect sau urbanist, dar era prim-ministru și se pregătea să aibă ultimul cuvânt în privința concursului de arhitectură pentru sediul Departamentul pentru Afaceri Externe al Guvernului Imperial Britanic din cartierul Whitehall, Londra.

Era o epocă nouă, turismul de masă fusese inventat odată cu apariția și expansiunea căilor ferate, iar englezii din clasele superioare luaseră deja contact cu stilurile arhitectonice specifice continentului – și începeau să aibă preferințe noi.

Trebuie spus că, la ei acasă, britanicii dovediseră întotdeauna o atracție firească spre formele arhitecturii medievale în diversele sale avataruri (neogoticul era la modă) – ei au o țară cu climă destul de rece și ploioasă, iar acoperișurile abrupte sau țuguiate au fost întotdeauna soluția pragmatică, anti-bătăi-de-cap.

Totuși, gusturile începuseră să se schimbe, iar lordului Palmerston nu prea îi conveneau soluțiile de arhitectură cu aer atât de medieval de pe planșele din fața sa (în ciuda împrumuturilor decorative de factură gotic-italiană ale finalistului despre care vom vorbi în continuare).

Mâna decidentului i-a dat, deci, la o parte pe prolificul Sir George Gilbert Scott (locul III) și pe cei din echipa Coe&Hofland (locul secund) pentru a pasa comanda colegului arhitect iubitor de coloane clasice Pennethorne, care știa să facă „așa, frumos”, în opinia politicianului.

Prolificul Sir Scott a mărturisit ulterior: „Dezamăgirea nu m-a măcinat, dar când s-a aflat, câteva luni mai târziu, că Lordul Palmerston a dat dezinvolt deoparte rezultatele competiţiei şi se pregătea să ofere comanda lui Pennethorne (n.aut. – arhitectul-şef al “Office of Works”, instituţie însărcinată cu construirea edificiilor de stat), care nici nu participase la concurs, m-am considerat îndreptăţit să protestez.” (Pevsner, Nikolaus, “Pioneers of Modern Design”).

După contestație, comanda i s-a oferit lui Scott cu condiția inserării de elemente clasice, deoarece Palmerston considera că imaginea cu coloane neo-clasice și fronton (proprie mai degrabă Franței epocii decât Angliei) se potrivește mai bine unui edificiu public modern.

A ieșit, conform vorbelor autorului, o struțo-cămilă – un exemplu clasic de șaorma cu de toate admirat astăzi cu gurile căscate de toți turiștii convinși de faptul că o clădire e frumoasă dacă e veche, mare și bogată în informație vizuală.


FOTO: Wikimedia Commons

O să adaug dedesubt imaginea a două clădiri armonioase vizual, pentru comparație: prima este neo-renascentistă, iar a doua neogotica. Ambele sunt coerente vizual însă la prima se pune accent pe registrele orizontale și pe senzația de masă pe care o transmite clădirea, iar la cea de-a doua contează accentele verticale:


Teatrul Național din Praga, arh. Josef Zitek 1881. FOTO: Architectures of Cities


Magazinul universal Leonhard Tietz, Dusseldorf, arh. J. M. Olbrich, 1909. FOTO: mahlerfoundation.org

Imaginați-vă acum că apare cineva care vrea să obțină „ceva frumos” amestecând elemente din ambele stiluri: verticale+orizontale = haos total. Uneori trebuie pur și simplu să alegi – știm că nu merge și cu usturoi și cu respirație proaspătă.

Concluzia I: nu trebuie lăsați să se pronunțe asupra imaginii orașelor cei care nu au tangență cu urbanismul, arhitectura și artele plastice pentru că urâțenia unei clădiri nu expiră mai devreme de 80-100 de ani, de obicei.

Frank Lloyd Wright spunea că doctorii au avantajul că își pot îngropa greșelile în vreme ce arhitecții sunt forțați să le recomande clienților să planteze iederă când iese prost – poftim de umple cu iederă acum sutele de kilometri de fronturi stradale caraghioase de la noi, dacă poți!

Concluzia II: 99% din populație înțelege intuitiv că străzile noi din București sunt mai puțin armonioase vizual decât cele noi din Roma, Viena, Praga sau Paris, dar nu înțelege că economia de mijloace și gestionarea coerentă a imaginii ansamblului sunt ceea ce lipsește în noile cartiere (vezi articolul precedent a propos de tendința de ghetoizare).

Adică ținerea în frâu a tendințelor de a trage dungi alandala pe fațade.

Să ne întoarcem în București la fațadele tigrate pe care unii le consideră frumoase

Multe din noile cartiere bucureștene – dar nu numai – sunt rezervații de fațade tigrate pline de fantezie. Uneori dungile au fost trase de arhitecții loviți de vinovăția compromisului indigest cu dezvoltatorul (presiunile nu permit întotdeauna obținerea rezultatelor optime, iar benzile pot distrage atenția de la ce a ieșit cum nu trebuia).

Alteori însă, din păcate, autorii chiar au crezut sincer că așa este frumos sau nu i-a interesat rezultatul. Nu ajută nici cursa infernală a reabilitărilor termice – se merge pe principiul „ieftin și bun”, adică doar ieftin.

Comparația de dedesubt este despre importanța combinării cu grijă a nuanțelor: în prima imagine e ansamblul Karl Marx Hof din Viena (1927-1930), iar în a doua un bloc bucureștean proaspăt reabilitat termic:


Sursa: Wikimedia Commons

Am ales cele două exemple pentru similaritatea lor cromatică – personal, nu prea mă omor după asortarea nuanțelor cunoscutului ansamblu social vienez, dar acolo măcar nu te dor ochii.

Ceea ce nu putem spune despre ce vedem în cazul bucureștean, unde contrastele fațadei ies din logica contextului (blocurile vecine au nuanțe terne).

Sigur ați observat că nuanțele vechiului București se mențineau în zona tentelor pastel sau a gri-urilor discrete – nu mai e cazul conversațiilor discrete și a politeții caselor, acum se țipă de-a dreptul.

Ar mai fi ceva, se construiește foarte ieftin: există blocuri interbelice nerenovate care arată mai bine decât construcțiile din anii `90. Finisajele recente din gama “3 lei 50” au durata de viață scurtă (sigur ați văzut blocuri noi cu fațadele decolorate), detaliile anti-zoaie le lipsesc (arhitecții nu au timp, șantierele nu au oameni pentru soluții de detaliu), iar instituțiile nu cer calitate în construcții.

Cred că suntem martori la nașterea unui nou curent în arhitectură – el nu mai are idealurile stilului internațional sau spiritul protestatar al postmodernismului.

Produce clădiri mutante finisate sărăcăcios și nu mai putem găsi, cel mai adesea, motivul originar pentru care o fațadă dungată arată așa cum a ieșit (există o vastă paletă pe ale cărei mijloace arhitecții le foloseau pentru obținerea de efecte specifice – vezi deasupra referirea la senzația de greutate/ masă a arhitecturii de influență renascentistă).

Fiecare dintre aceste exemple pare un fel de zeflemea vizuală a unuia pe care, dacă l-ai întreba, ți-ar răspunde că a procedat așa cum a făcut-o “de chichi”. Așa să rămână, deci, numele noului curent: “Dechichism”. Împreuna scriem istorie!

P.S.: Am folosit termenul de “fațadă” și unde ar fi fost mai corect să fac vorbire de “volumetrie” – mea culpa, am preferat să mă concentrez mai degrabă asupra transmiterii concise a mesajului.

Puteți găsi multe exemple de practici incorecte din zona imobiliară pe „Case Strâmbe pe Radar”. Deocamdată, această mică incursiune în lumea fascinantă a businessului cu marjă de profit de 40% se încheie aici – vă mulțumesc pentru atenție!

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend