Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Atenție, români! Kelemen Hunor nu stă pe gânduri: ‘Aș fi de acord cu măsuri mult mai dure’

Publicat

in

Vicepremierul Kelemen Hunor, preşedintele UDMR, a declarat marţi că susţine măsurile prezentate de ministrul Sănătăţii pentru accelerarea campaniei de vaccinare, menţionând că ar fi de acord şi cu unele mult mai dure decât obligativitatea testării personalului medico-sanitar nevaccinat.

„Doamna ministru a prezentat propuneri care, din punctul nostru de vedere, sunt susţinute, pot fi susţinute şi, bineînţeles, vor fi mai departe discuţii la nivelul Guvernului – şi cu restricţii, şi cu stimulente -, deci merg împreună toate aceste lucruri. Trebuie să facem ceva, ceva mai mult decât am făcut până acum pentru că lucrurile nu stau bine.

Suntem sub 5 milioane de persoane vaccinate, nu se poate sta aşa şi sunt multe exemple din statele europene şi nu numai unde astfel de măsuri au avut rezultate. Deci, vom susţine aceste măsuri, dar nu vreau să intru în amănunte când şi sub ce formă. Ministerul Sănătăţii trebuie să vină cu o propunere, Guvernul decide, dar trebuie să vină cu o propunere exactă, o hotărâre de guvern”, a afirmat Kelemen Hunor după şedinţa coaliţiei de guvernare.

Întrebat dacă ar fi de acord ca personalul medical să fie obligat să se testeze pe banii proprii în cazul în care nu este de acord să se vaccineze, Kelemen Hunor a spus: 

„Da, sunt de acord. Eu aş fi de acord cu multe lucruri mult mai dure pentru că, dacă nu ar fi fost câteva vaccinuri obligatorii, mulţi dintre noi nu am sta astăzi aici”.

„Deci, eu aş fi de acord cu măsuri mult mai dure, dar, sigur, lucrurile trebuie văzute în evoluţie. Da, sunt de acord cu ce s-a prezentat astăzi în coaliţie, vom fi de acord şi vom susţine aceste măsuri”, a adăugat vicepremierul.

El a spus că sunt multe posibilităţi de stimulare a vaccinării, menţionând că există bani pentru acest lucru.

„Da, există bani, dacă ne gândim cât a costat România tratamentul legat de COVID-19 în ultima perioadă, în jur de 500 milioane, şi dacă suntem conştienţi că urmează valul 4, atunci trebuie să avem măsuri proactive, să reducem cât de mult posibil efectul valului 4”, a subliniat Kelemen Hunor.

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a declarat marţi că a propus, în şedinţa coaliţiei de guvernare, un set de măsuri de accelerare a campaniei de vaccinare anti-COVID, cum ar fi de recompensă pentru cei care se vaccinează şi restrictive pentru cei nevaccinaţi – testarea obligatorie a personalului medico-sanitar nevaccinat şi acces limitat în weekend în zonele neesenţiale, menţionând că acestea urmează să fie discutate cu premierul şi cu membrii Comitetului Naţional pentru Coordonarea activităţilor de vaccinare, informează agerpres.ro

Citește și:

Vor fi recompensate persoanele care se vaccinează? Ioana Mihăilă: ‘Rămâne să vedem cum le operaționalizăm’

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Bogdan Chirițoiu nu vrea ca toți românii să fie ajutați la plata facturilor: ‘Sunt oameni ca mine care pot să suporte 100-200 de lei în plus la factura’

Publicat

in

De

Milioane de români sunt la un pas de faliment personal din cauza facturilor uriașe la energie electrică. Specialiștii au vești proaste și avertizează însă că urmează o iarna rece pentru popor. De ce? Din cauza rezervelor scăzute de gaze ale țării. Dependența de importurile din Rusia și Europa ne va îndatora și mai mult, a spus pentru Realitatea PLUS – Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței. Acesta consideră că prețul energiei nu va mai scădea, din cauza taxelor mari impuse de UE pentru companiile care poluează. 

„Avem în sfârșit legea consumatorului vulnerabil, care era în pregătiri de ani de zile, și guvern după guvern a tot amânat-o. Acum în sfârșit o avem, ăsta trebuie sa fie instrumentul pe care îl folosim. Nu cred că e bine să ajutăm pe toata lumea. Sunt oameni ca mine care pot să suporte 100-200 de lei in plus la factura. Sunt oameni multi, care nu pot sa suporte 100-200 de lei în plus la factură. Pe ăia trebuie să-i ajutăm.

De unde luăm bani? Din profiturile astea foarte mari. Și noi, ca și alte tari din profiturile foarte mari pe care le fac producătorii de electricitate care nu sunt afectați de creșterea pretului certificatelor de dioxid de carbon, că de aici ne vine in primul rand cresterea pe electricitate.

La electricitate nu cred că preturile vor scadea. Cred ca nivelul de petrol de pe bursa, de pe OPCOM, astea vor fi. Astea sunt prețurile în Europa.

Era clar că prețul la electricitate va trebui să crească, pentru că avem acestă taxă din ce în ce mai scumpă pe poluare.

Partea de gaze, pe mine cel puțin, da, m-a luat prin surprindere. Dar asta ține de dependența noastră excesivă în Europa de Rusia”, a explicat Bogdan Chirițoiu, în exclusivitate pentru Realitatea PLUS.

Legea pentru protecția consumatorului vulnerabil a fost promulgată joi de președintele Klaus Iohannis și urmează să fie aplicată de la 1 noiembrie 2021, conform realitatea.net

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Economia României nu va mai fi închisă! Florin Cîțu dă asigurări: ‘Nu voi mai închide piețele, nu închidem mall-urile, nu închidem nimic’

Publicat

in

De

Soluţia privind utilizarea certificatului verde COVID în plan intern în cazul desfăşurării unor activităţi economice neesenţiale în localităţile unde se înregistrează o rată de incidenţă de peste 3 la mia de locuitori este o soluţie la îndemână, întrucât nu se doreşte închiderea economiei, a declarat joi seara premierul Florin Cîţu, referindu-se la hotărârea aprobată CNSU privind utilizarea certificatului verde la nivel naţional.

„Acum era momentul, până acum România a fost într-o zonă verde şi am reuşit să ţinem România în zonă verde mult timp faţă de alte ţări din Europa, iar soluţia cu certificatul putea să fie orice altceva, dar este o soluţie la îndemână, a venit pentru că eu nu vreau să închid economia. (…) Şi atunci ne trebuia un instrument prin care să atestăm că oamenii ori s-au vaccinat, ori au trecut prin boală, ori sunt testaţi, ca să putem să lăsăm activităţile să continue.

Certificatul verde este un astfel de instrument, care este la îndemână şi putem să-l folosim cu toţii. Putem să-l luăm pe telefon, ca aplicaţie, acel cod QR care poate fi citit foarte rapid, şi de aceea am mers pe această variantă. Putea să fie orice altă variantă, dar era cea mai la îndemână în acest moment, dacă apar alte variante mai bune le vom folosi pe acelea”, a declarat Florin Cîţu, la TVR 1.

Premierul a subliniat că s-a pornit de la un principiu simplu, acela de a nu mai închide economia.

„Nu voi mai închide pieţele, nu închidem mall-urile, nu închidem nimic, astăzi avem şi vaccin, dar avem şi aceste instrumente prin care putem să spunem oamenilor că au trecut prin boală, sunt testaţi, este foarte uşor şi putem să ţinem economia deschisă. Am văzut impactul pentru economia României, dar şi pentru economia globală, anul trecut, când economiile au fost închise, dar efectele le simţim şi anul acesta şi se văd şi în multe din preţurile pe care le vedem în acest an, pentru că sunt comenzi făcute anul trecut”, a declarat Cîţu.

Despre accesul în cluburi, discoteci, săli de jocuri de noroc doar pentru cei vaccinaţi, premierul a explicat: „Acolo nu schimbăm lucrurile, este interacţiune, este mai complicat, aşa a fost şi până acum, acolo nu schimbăm lucrurile deocamdată, restul, da, vom folosi certificatul verde şi este adevărat doar în zonele, în acele localităţi, unde avem o incidenţă mai mare de 3 la mie”.

El subliniat, întrebat în acest sens, că introducerea acestei măsuri nu necesită adoptarea în baza unui proiect de lege, întrucât nu este vorba de restrângerea unor drepturi şi libertăţi.

„Nu este adevărat. Şi astăzi, dacă mergi la spital faci un test COVID. Acest certificat a fost folosit la intrarea în România şi în toată Europa a fost folosit în această vară. Testul COVID a fost folosit până acum peste tot, deci nu există nicio discriminare, sunt trei lucruri pe acest certificat: vaccinare, ai trecut prin boală sau testare. Deci chiar nu este nicio discriminare, eu nu văd nicio discriminare, din contră, văd că putem să avem un mod civilizat de a continua lucrurile şi transparent „, a declarat Cîţu.

El a subliniat că efortul de a efectua un control în cazul certificatului verde este „minim”, dar „beneficiile pentru noi toţi sunt majore”.

„Există o aplicaţie care se poate downloada imediat, durează un minut, (…) este pe Google Play, înţeleg că orice restaurant sau orice activitate care va fi nevoită să folosească această aplicaţie poate să o downloadeze într-un minut, certificatul înţeleg se downloadează în cinci minute, deci nu este nicio muncă foarte mare”, a explicat Cîţu.

Şeful Executivului a subliniat că prin acest certificat verde nu înseamnă că „noi scăpăm de pandemie”, reiterând că vaccinarea este singura soluţie.

„Să scăpăm de pandemie, trebuie să ne vaccinăm. Nu există altă soluţie. Nu avem. Putem să mergem pe restricţii, putem să mergem pe altceva. Nu voi merge şi nu vreau să fac acest lucru, dar nu scăpăm de pandemie decât dacă ne vaccinăm. Nu există altă soluţie. Deci soluţia ca să scăpăm şi de certificat verde şi de orice altceva este să ne vaccinăm. Când vom înţelege acest lucru, să ne vaccinăm cu toţii, nu vom mai avea aceste măsuri”, a declarat Cîţu, informeaă agerpres.ro

Citește și:

Documnet| Hotărâre de ultim moment a CNSU: Certificatul verde devine obligatoriu în România

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend