Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ATENTIE ! Micii vânduţi argeşenilor conţin de toate în afarǎ de carne – Vezi rezultatele ultimelor analize

Publicat

in

 

Argesenii se pregătesc deja de ieşirile la iarbă verde, curăţă grătarele şi fac listele de cumpărături. Cum vedeta grătarelor de 1 Mai sunt întotdeauna mititeii, atenţie de unde îi cumpăraţi, pentru că multe din sortimentele de pe piaţă conţin puţină carne şi foarte multe substanţe chimice.

Asociaţia Pro Consumatori (APC) a achiziţionat din hiper şi supermarketuri 25 de tipuri de mititei, în vederea realizării unui studiu prin care să atragă atenţia în ceea ce priveşte conţinutul acestor produse şi potenţiale efecte asupra sănătăţii consumatorilor.

Au fost analizate sortimente de mici fabricate sau distribuite de către Auchan, Integra, Suraki, Cora, Galli Gallo, Agro Ardeal, Doly Com Distribuţie, Carrefour, Valmar, Angst, Mega Image, Pedra Meat Expres, Smithfield, Westfleisch, Lidl, Penny şi Kaufland. Studiul a fost realizat de către o echipă de experţi a APC, coordonată de către conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedintele asociaţiei.

În mod normal, mititeii sunt semipreparate culinare realizate din amestec de cărnuri, provenite de la o specie sau mai multe specii, apă, condimente, sare şi bicarbonat de sodiu. Însă, mititeii analizaţi sunt foarte departe de reţeta originală. La fabricarea mititeilor analizaţi s-au folosit numeroase ingrediente, conţinutul de carne fiind diferit de la un sortiment la altul. Au fost identificate ingrediente precum: carne de porc, carne de vită, carne de oaie, carne de căprioară, carne de cerb, carne de urs, piept de pui cu piele, pulpe de pui cu piele, slănină, seu de vită, apă, sare, sare iodată, sare de mare neiodată, chimion, ardei iute, cimbru, coriandru, ienibahar, boia iute, boia dulce, chimen, piper, extract de boia de ardei, usturoi, usturoi deshidratat granulat, nucşoară, ceapă, pătrunjel, măghiran, dextroză, maltodextrină, zahăr, hidrolizate proteice vegetale, supă de vită, supă de oase de vită, ulei de floarea soarelui, fibră de soia, fibre vegetale, arome, aromă de fum, ascorbat de sodiu, acid ascorbic, acetat de sodiu, acid citric, carmin, nitrat de potasiu, bicarbonat de sodiu, carbonaţi de sodiu, lactat de sodiu, izoascorbat de sodiu, procolor, superfrich şi monoglutamat de sodiu.

Aproape jumătate din conţinut este altceva decât carne…

Conţinutul de carne la produsele analizate variază între 61,5 şi 90 la sută. Astfel, în top zece al mititeilor cu cea mai mare cantitate de carne, pe locul întâi se află mititeii de oaie şi vită de la Valmar de la Pleşcoi, cu 90 la sută carne. Pe locul al doilea, sunt mititeii din carne de curcan de la Galli Gallo, cu 85 la sută carne, după care, pe locul al treilea, sunt mititeii din carne de porc, vită şi oaie sau din carne de porc sau din carne de vită şi oaie sau din carne de porc şi vită, de la Auchan, cu 83,68 la sută carne.

Pe locul al patrulea, se situează mititeii din carne de porc şi vită de la Mega Image (83 la sută carne), urmaţi de mititeii din carne de porc şi vită de la Agro Ardeal (82 la sută carne), mititeii din carne de porc şi vită şi oaie de la Cora (77 la sută carne), apoi cei de la Smithfield, din carne de porc, vită şi oaie (72 la sută carne), urmaţi de mititeii din carne de vită şi berbecuţ de la Angst (72,63 la sută carne). Pe ultimele două locuri în top zece se află mititeii Doly, din carne de vită, porc şi oaie, de la Kaufland (cu doar 71,5 la sută carne) şi mititeii Doly, din carne de porc şi vită, tot de la Kaufland, cu 61,5 la sută carne.

Se încalcă legea etichetării produselor

La aproape un sfert din produsele analizate nu se specifică deloc conţinutul de carne, fapt ce contravine prevederilor legale aplicabile etichetării produselor. Următoarele mărci nu au menţionată cantitatea de carne ce se regăseşte în reţeta de mititei aflată la comercializare: Auchan, la micii populari realizaţi din carne de porc şi vită, Integra, la micii din carne de porc, vită şi oaie, Suraki, la micii vânătoreşti şi la micii de berbecuţ, Carrefour, la micii realizaţi din carne de vită şi porc, Mega Image, la micii formaţi, şi Pedra, la micii din carne de pui.

„La alegerea unei caserole de mici trebuie să se aibă în vedere pe de o parte conţinutul de carne sau cărnuri, de pe etichetă, care ar trebui să depăşească 85 la sută din conţinutul caserolei, iar pe de altă parte celelalte ingrediente din compoziţie. Trebuie să evitaţi acei mici care au în compoziţie arome, aromă de fum şi aditivii alimentari, precum: glutamatul monosodic, nitratul de potasiu, acidul citric, citratul de sodiu şi izocorbatul de sodiu. Totodată, trebuie evitate produsele cu adaos de zahăr, ulei vegetal, hidrolizate proteice vegetale, fibre vegetale şi fibră de soia, care, împreună cu aditivii alimentari, maschează calitatea scăzută a cărnurilor folosite în reţeta respectivă. Alte aspecte la fel de importante de urmărit sunt termenul de valabilitate (cinci – şapte zile de la data producerii) şi condiţiile de păstrare (0 – 4 grade Celsius) pe pe-rioada valabilităţii”, ne recomandă conf. univ. dr. Costel Stanciu, preşedintele APC.

Studiul privind calitatea mititeilor face parte din Campania Naţională de Informare şi Educare „Hrană sănătoasă – o investiţie pe termen lung în sănătatea noastră”. Prin această campanie, Asociaţia Pro Consumatori (APC) îşi doreşte să promoveze un stil de viaţă sănătos şi să tragă un semnal de alarmă în privinţa unor produse alimentare bogate în sare, zahăr şi grăsimi şi a unor aditivi alimentari care prezintă un risc ridicat asupra sănătăţii consumatorilor.

Redactor sef editie print, redactor coordonator editie online. Jurnalist cu peste 10 ani experienta in presa scrisa, autor a nenumarate reportaje si anchete jurnalistice. Colaborari cu publicatii nationale si agentii de presa. Contact e-mail: malina.petrescu@ziarulprofit.ro

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

ACTUAL

“Gospodarul” Ionuț Moșteanu, omul cu digitalizarea, face de râs USR Argeș – Site-ul partidului este neactualizat de 4 ani

Publicat

in

De

Deși peste tot pe unde se preumblă fără folos se laudă că militeaza să accelereze procesul de digitalizare a administrației publice, am descoperit zilele acestea site-ul USR Arges (https://arges.usr.ro) este neactualizat de 4 ani, mai exact din 6 decembrie 2020. Culmea este că nici măcar sigla partidului nu a fost modificată. Păi, și-atunci, îl întrebăm noi pe marele “gospodar” și promoter al digitalizării, cu ce tupeu vine să candideze la Pitești? Pentru o astfel de situație penibilă care face de râs nu doar pe turistul la Pitești Ionuț Moșteanu ci întreaga organizașie județeană, nu ar trebui, mai bine, să-și dea demisia?

CLICK AICI sa vezi hal de site al unui partid condus de deputat care promovează digitalizarea.

Citeste mai mult

ACTUAL

USR-istul Bogdan Marina face jocurile PSD!?! Abonat la contracte pe bani publici, aranjamente de culise, notorietate ioc

Publicat

in

De

Alianta Dreapta Unită formată din USR, Forța Dreptei și PMP nu functionează prea bine in multe localități din Argeș și asta datorită pretențiilor unor politicieni mărunți, străini de problemele cumnităților și apropiați de PSD. Unul dintre orașele unde Alianța nu este funcțională este și Curtea de Argeș. Liderii Forta Dreptei susțin că în orașul basarabilor lucrurile au stat prost înca de la inceputul negocierilor, de cand USR-istul Bogdan Marina nici măcar nu a vrut să audă de o alianță al cărei candidat să fie cel mai bine cotat dintre liderii celor trei partide, susținând că doar el va trebui să fie candidatul unic. “Cu așa pretenții de bucureștean de la periferie – căci domnul Marina, am aflat cu stupoare, nici macar nu avea domiciuliul in Curtea de Argeș, ci pe undeva pe la marginea capitalei- nu poți face o echipă care să se lupte împotriva PSD. Nu aveam cum sa facem să funcționeze o alianță cu un astfel de candidat care ne-ar fi tras inapoi pe noi, tocmai pe cei care trăim aici, ne cunoaște lumea si cunoastem cu adevarat problemele orasului. Si noi si PMP am refuzat categoric sa sustinem un candidat fără notorietate și realizari dar cu multe contracte cu statul prin intermediul unor primarii. Da, da, domnul Marina este unul dintre abonatii la contracte pe bani publici…. Ia si de la PSD în Argeș, ia si de la USR la Bucuresti din palma lui Nicușor Dan. Ar fi fost penibil sa iesim cu un candidat care acum 4 ani abia astrans aproape 1000 de voturi, care a stat după aceea pitit pe la București iar acum să vină cu pretenții de candidat. Sa rămână la USR că și așa înțelegem că nici măcar colegii lui de partid nu il mai sprijină.”, susțin liderii Forța Dreptei Argeș. Ziarul nostru scria inca din luna februarie ca Marina a avut contracte cu o primărie PSD dar și cu primăria Capitalei prin intermediul Teatrului Bulandra. Acesta din urma este in derulare iar asta spune multe despre candidatul Marina. Altfel spus, dacă e sa ne luam după cei de la Forta Dreptei, Marina e un pesedist mai marunt.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend