Noua tactică a agresiunii rusești împotriva Ucrainei constă în deteriorarea infrastructurii vitale, accentul fiind pus pe sectorul energetic. Fără acces la surse neîntrerupte de energie, reziliența Ucrainei este pusă la încercări dificile. Or, dacă populația nu dispune de servicii publice esențiale, iar economia este în impas, statul nu poate funcționa ca atare, devenind stat eșuat. Anume acest scenariu a fost promovat de către oficialii și propaganda rusească pe parcursul lunii septembrie, după ce contraofensiva ucraineană a demonstrat eficiență, iar mobilizarea parțială a Rusiei – deficiențe majore.

Denis CenusaFoto: Arhiva personala

Moscova a justificat noul val de atacuri asupra infrastructurii critice ucrainene cu necesitatea de a răspunde la distrugerea parțială a podului Kerci (construit în anii 2016-2018), construit pentru a asigura modalități de transportare între peninsula ucraineană Crimeea (anexată forțat la Rusia în 2014) și regiunea rusă Krasnodar. După ce lovitura asupra podului rusesc a fost catalogată drept “act de terorism”, președintele rus Vladimir Putin a validat atacul cu rachete asupra infrastructurii critice din Ucraina drept acțiune de combatere a amenințării teroriste. Astfel, după 10 octombrie, Rusia a lansat peste 100 de rachete (și drone autodistrugătoare) de pe teritoriul rusesc, Crimeea ocupată și de pe vasele militare rusești din Marea Neagră și bazinul Caspic. Doar în 2 zile, rachetele rusești au lovit în circa 30% din infrastructura energetică ucraineană (în Kiev și alte peste 10 regiuni ale țării).

Atât componentele sistemului energetic ucrainean, cât și infrastructura socială ucraineană (școli, grădinițe etc.) înregistrează pierderi de miliarde de dolari. În afară de armament rusesc, au fost folosite de asemenea drone autodistrugătoare importate din Iran (NYT, Octombrie 2022). Reieșind din impactul sancțiunilor occidentale asupra producției interne de armament, Rusia este impusă să achiziționeze rachete, drone și componente de artilerie din Coreea de Nord și Iran (Fateh-110, Zolfaghar, Mohajer-6, Shahed). Interesul politico-militar al Moscovei este de a utiliza armament sol-sol cât mai distructiv pentru a face nelocuibil teritoriul Ucrainei aflat sub controlul autorităților constituționale. În acest fel, Rusia evită să recurgă la scenariul „nuclear” (IPN, septembrie 2022), exploatând condițiile de iarnă și testând capacitățile de supraviețuire energetică a Ucrainei pentru a o forța să capituleze. Deși prelungirea războiului afectează grav reziliența ucraineană, aceasta generează presiune asupra regimului lui Putin acasă și limitează atuurile geopolitice ale Rusiei, în special pe spațiul ex-sovietic.

Implicațiile geopolitice ale atacurilor asupra infrastructurii ucrainene

Spre deosebire de atacurile aeriene rusești anterioare, inclusiv împotriva infrastructurii critice a Ucrainei, organizațiile internaționale și-au înăsprit pozițiile față de Rusia după acutizarea curentă a agresiunii rusești. Astfel, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (PACE) a adoptat o rezoluție care menționează că regimul politic al lui Vladimir Putin este „terorist” (13 octombrie 2022). Chiar dacă nu implică vreo consecință juridică și este limitată la emisfera occidentală a lumii, compararea oficială a autorităților rusești cu „teroriști” reprezintă o victorie a diplomației ucrainene în războiul informațional împotriva părții ruse.

În consecință, ponderea Rusiei în spațiul post-sovietic este deocamdată în declin. Rezultatele contraofensivei ucrainene împreună cu multiplicarea crimelor de război comise de armata rusă împotriva populației și statului ucrainean se transformă într-un „război de uzură geopolitică” pentru Rusia. Acesta se manifestă prin pierderea relevanței factorului rusesc în zonele sale tradiționale de influență. Mai exact, au loc schimbări la nivelul configurațiilor de securitate din Caucazul de Sud, unde rolul Organizației Tratatului de Securitate Colectivă și garanțiile individuale de securitate ale Rusiei (față de Armenia) își pierd simbolismul politic. În locul acestora, se extind serviciile altor furnizori de influență geopolitică. Astfel, UE urmează să desfășoare o misiune civilă (40 de persoane pe o durată inițială de 2 luni) pentru a facilita eforturile de demarcare și stabilizare a frontierelor Armeniei și Azerbaidjanului. Aceasta va deveni a doua misiune a UE după cea înființată în Georgia (în 2008) pentru a monitoriza situația din jurul teritoriilor georgiene controlate de Rusia – Abhazia și Osetia de Sud. De asemenea, statele din Asia Centrală vociferează nemulțumiri legate de eșecul rusesc de a contribui la dezvoltarea regiunii pe bază de interes și respect mutual.

Înfrângerile din Ucraina îi erodează legitimitatea externă a Rusiei, care pune regimul politic în lumină extrem de negativă. Până acum, Putin își proiecta puterea în interiorul țării prin intermediul capitalului de imagine din exterior – respect bazat pe teama de ordin militar și dependența energetică. În prezent ambele sunt puternic clătinate de evenimentele din Ucraina. De aceea, pentru a nu pierde controlul asupra teritoriilor ucrainene recent anexate și a nu trece printr-o nouă terapie de rușine națională, autoritățile ruse sunt determinate să nimicească unul din motoarele rezilienței statale ucrainene aflate încă în funcțiune – capacitățile energetice.

Calculele rusești, reziliența ucraineană și implicațiile pentru Occident

Decizia Rusiei de a ținti în infrastructura ucraineană reiese din câteva raționamente majore. În primul rând, armata ucraineană avansează în direcția teritoriilor ocupate de partea rusă, iar mobilizarea parțială desfășurată în ultimele trei săptămâni denotă o stare de extenuare militar-morală a Rusiei. Din acest motiv, revenirea la niște arii extinse de atac cu armament rusesc împotriva Ucrainei este menită să încetinească contraofensiva ucraineană. Al doilea considerent ar putea fi pierderea magnetismului generat de anexarea regiunilor ucrainene, condamnat de 143 de state ONU într-o ultimă rezoluția privind integritatea teritorială a Ucrainei (35 state s-au abținut, iar 5, inclusiv Rusia, s-au opus). Aceasta, împreună cu distrugerea podului Kerci, l-a impus pe Putin să alimenteze propaganda și publicul rus, tot mai frustrat și confuz, cu niște perspective minim favorabile Rusiei. Nu în ultimul rând, Rusia are intenția de a exploata vulnerabilitățile ucrainene care s-ar putea acutiza, dacă este distrusă infrastructura care generează electricitate și asigură populația cu apă caldă, agent termic și apă purificată. În acest sens, rachetele rusești sunt țintite pe de-electrificarea Ucrainei, care să paralizeze cât mai puternic economia și să reînnoiască valurile de refugiați.

Reziliența ucraineană se bazează atât pe asistența militară care continuă să vină din partea SUA și UE, cât și pe ajutorul financiar pentru necesitățile bugetare ale țării. Potrivit estimărilor Băncii Mondiale, economia ucraineană riscă să se contracte cu până la 50% în 2022, iar rata sărăciei se va ridica de la 2%, în 2021, până la 50% în 2023 (Reuters, Octombrie 2022). Continuarea războiului sporește dependența țării de finanțarea externă. Kievul solicită de la partenerii internaționali minim $55 miliarde (credite și granturi) pentru a sprijini deficitul bugetar în 2023, dintre care $17 miliarde pentru reconstruirea infrastructurii sociale și a celei critice din sectorul energetic. Calculele realizate până acum arătă că agresiunea rusească a provocat cel puțin $350 miliarde de pierderi, cauzate de distrugerile fizice. De asemenea, au fost înregistrate minim $252 miliarde costuri rezultate din paralizarea economiei în cele aproape 8 luni de război.

Deși SUA este principala țară donator, aceasta dispune de mai multe resurse și mai puține limitări instituționale de a spori asistența pentru Ucraina decât UE. Cea din urmă este afectată de consecințele secundare ale sancțiunilor împotriva Rusiei, are probleme serioase legate de accesul la resurse energetice și adăpostește majoritatea refugiaților ucraineni, de care au grijă statele UE cu sprijinul financiar european. Până la finele lui septembrie, SUA a alocat $8.5 miliarde, iar alte $4.5 miliarde au fost solicitate drept asistență financiară. În același timp, partea europeană a promis €9 miliarde, dintre care a alocat €1 miliard și se planifică să transfere alte €3 miliarde până la finele anului 2022 (FT, septembrie 2022).

Securitizarea infrastructurii critice – soluție primară pentru reziliența de stat

Ca și în cazul Ucrainei, riscul major care parvine din direcția Rusiei până la finele anului și ulterior în 2023 ține de securitatea și viabilitatea infrastructurii critice. Distrugerea gazoductelor Nord Stream 1 și Nord Stream 2 (o linie din două) a ridicat nivelul de alertă în UE și NATO în privința necesității protejării elementelor majore ale infrastructurii critice submarine, care vizează conductele ce livrează resurse energetice (în Marea Nordică – din Norvegia; în Marea Mediterană – din Algeria către Italia), dar și cablurile de internet de care depinde activitatea a circa 94% din mediul de afaceri european și funcționarea serviciilor publice (sistemele digitalizate de aprovizionare cu apă, agricultură etc.).

Securitizarea infrastructurii critice constituie un element esențial al pregătirii civile, care trebuie organizate, verificate și testate în timp pentru a preveni orice acțiuni de sabotaj. În același timp, partenerii occidentali trebuie să livreze sisteme antirachetă pentru a proteja sectorul energetic ucrainean. Germania deja a transmis un sistem IRIS-T, iar Franța va transporta sistemul Crotale în noiembrie 2022.

O anumită umbrelă anti-rachetă putea fi instalată pentru a apăra infrastructura energetică ucraineană câteva luni în urmă, înainte de a ajunge în perioada de iarnă. Cel mai degrabă din cauza unei prioritizări defectuoase, acest lucru pare să fi fost trecut cu vederea, fiind exploatat acum de către Rusia. Ucraina are la dispoziție maxim 2 săptămâni-1 lună pentru a reabilita elementele de infrastructură energetică, nimicite cu rachete și drone lansate de Rusia. Cu ajutorul unor echipe tehnice din statele UE, reparația infrastructurii trebuie finalizată cât mai urgent, după care acestea trebuie echipate cu sisteme anti-rachetă occidentale. În lipsa acestei protecții, Ucraina deja a fost obligată să suspende fluxul de electricitate livrat în UE (ENSTO-E), dar și către Moldova (circa 30% din electricitatea utilizată). Deficitul de energie expune reziliența statală a Ucrainei la provocări majore, care pot afecta potențialul militar și eficiența contraofensivei.Citeste intregul articol si comenteaza pe Contributors.ro