Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Atac armat într-un liceu din SUA: Un al patrulea elev a murit în urma rănilor suferite

Publicat

in

Un elev rănit marţi în atacul armat dintr-un liceu din nordul SUA a murit miercuri la spital, ridicând bilanţul la patru morţi, a anunţat miercuri poliţia locală, care încearcă în continuare să înţeleagă motivaţia atacatorului, relatează AFP.

“Anunţăm cu tristeţe că o a patra victimă a murit în urma rănilor suferite”, au anunţat serviciile şerifului comitatului Oakland pe pagina lor de Facebook.

Citește și: VIDEO| Atac armat într-un liceu din SUA: Un elev de 15 ani a omorât mai multe persoane

Justin Shilling, în vârstă de 17 ani, a murit la spital în jurul orei locale 10.45 (15.45 GMT), a declarat pentru AFP şeriful Michael Bouchard, potrivit Agerpres.ro.

În ajun, un adolescent de 15 ani, elev al liceului Oxford, din suburbia Detroit, în statul Michigan, a împuşcat mortal trei liceeni cu vârste între 14 şi 17 ani şi a rănit alte opt persoane, între care şi un profesor.

Şase elevi răniţi au rămas spitalizaţi miercuri în timp ce profesorul, rănit uşor la umăr, a fost externat de marţi.

Elevul, a cărui identitate nu a fost făcută publică, a folosit un pistol semiautomat Sig Sauer SP 2022 de calibrul 9 mm, cumpărat vineri de tatăl său, zi a marilor promoţii de Black Friday, potrivit poliţiei.

“A venit în mod clar pentru a omorî oameni”, a declarat miercuri şeriful Bouchard pe CNN, subliniind că atacatorul a tras cel puţin 30 de gloanţe.

“El a tras asupra oamenilor de foarte aproape, vizând adesea capul sau pieptul”, a adăugat el.

Atacatorul s-a predat poliţiei în interiorul liceului şi a fost plasat în detenţie.

El nu a făcut declaraţii privind motivaţia gestului său, întrucât părinţii săi i-au cerut să nu vorbească cu poliţia, potrivit autorităţilor.

Procuroarea comitatului Oakland, Karen McDonald, urmează să anunţe miercuri, la ora locală 14.00 (19.00 GMT), inculparea tânărului, potrivit serviciilor sale.

Atacurile armate soldate cu numeroase victime rămân un flagel recurent în SUA, unde dreptul de a deţine arme este garantat de constituţie, notează AFP.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru „taxa de neutralitate” pe vânzările de gaze către vecinii săi

Publicat

in

De

Comisia Europeană ar urma să dea în judecată Germania pentru că a perceput vecinilor săi o taxă suplimentară pentru cumpărarea de gaze din depozitele sale, considerând că a încălcat regulile UE privind piaţa unică, au declarat două surse familiare cu chestiunea, transmite Reuters.

Olaf ScholzFoto: Inquam Photos / Octav Ganea

Sursele au spus că procesul ar putea fi lansat încă din următoarele zile.

Tax germană este o moştenire a crizei energetice europene care a atins apogeul în 2022, după ce Moscova a redus fluxurile de gaze către Europa şi o explozie subacvatică a închis conducta Nord Stream din Rusia către Germania – ruta care asigura 15% din importurile de gaze ale Europei.

Pentru a recupera miliardele de euro pe care le-a cheltuit pentru cumpărarea de gaz non-ruse la preţuri ridicate, pentru a-şi umple rezervoarele de stocare, Germania, cea mai mare dintre toate ţările UE, a introdus ceea ce a numit ”o taxă de neutralitate” pentru vânzările de gaze către vecinii săi.

Taxa suplimentară s-a triplat de când a fost introdusă în octombrie 2022, despre care unele guverne au spus că contravine regulilor pieţei unice a UE care interzic orice tarif pentru comerţul dintre ţările blocului.

”Rămânem în legătură cu autorităţile germane în această chestiune, inclusiv la nivel politic… nu speculăm cu privire la posibila deschidere a procedurilor de încălcare a dreptului comunitar”, a spus un purtător de cuvânt al Comisiei.

Un purtător de cuvânt al Ministerului Economiei şi Climei din Germania a declarat că taxa este nediscriminatorie, iar alte ţări UE au beneficiat de faptul că Germania şi-a umplut rapid vastele depozite de gaze.

”Această măsură a adus o contribuţie decisivă la securitatea europeană a aprovizionării şi la stabilizarea preţurilor”, a declarat purtătorul de cuvânt într-un comunicat trimis prin e-mail.

Procedura oficială a UE începe cu o notificare prin care se solicită informaţii, urmată de o solicitare de a se conforma legislaţiei UE, înainte ca chestiunea să fie trimisă Curţii Europene de Justiţie.

Procedura poate dura luni de zile.

În special Republica Cehă, Austria, Slovacia şi Ungaria au presat Comisia să ia măsuri împotriva taxei germane.

Autoritatea de reglementare a energiei din UE, ACER, a declarat că astfel de taxe au dus la preţuri mai mari la gaze în unele ţări şi nu ar trebui aplicate comerţului transfrontalier.

Comisarul pentru Energie, Kadri Simson, a declarat luna trecută că taxa a pus în pericol solidaritatea blocului şi a afectat eforturile de a reduce dependenţa UE de gazul rusesc.

”Comerţul dintre statele membre nu este restricţionat de taxe, aşa că nu există nicio justificare pentru trecerea la gazul rusesc”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului Economiei şi Climei din Germania.(news.ro)

Citeste mai mult

NATIONAL

O nouă descoperire confirmă tot mai mult existența unei creaturi misterioase

Publicat

in

De

Cercetătorii au făcut o descoperire senzațională, generând controverse ample. Este vorba despre o creatură misterioasă care ar fi trăit acum aproximativ 202 milioane de ani, pe vremea dinozaurilor.

Oamenii de știință au identificat o ființă cu totul neobișnuită. Există speculații că ar putea fi cea mai mare reptilă marină care a existat vreodată. Se estimează că aceasta ar fi avut o lungime de peste 25 de metri, adâncind misterul și fascinația în jurul ei.

Trebuie menționat faptul că maxilarul creaturii a fost găsit în 2016, de un vânător de fosile pe o plajă din Somerset, Marea Britanie. Lucrurile aveau să continue patru ani mai târziu.

În 2020, un alt maxilar similar a fost descoperit de un tată și o fiică. În urma cercetătorilor efectuate, experții au ajuns la concluzia că fosilele provin de la două reptile ihtiozaur gigant, care ar fi putut avea 25 de metri lungime.

„Bazându-ne pe dimensiunea maxilarelor, unul dintre ele de peste un metru, iar celălalt de doi metri, putem calcula că întregul animal ar fi avut o lungime de aproximativ 25 de metri, cam cât o balenă albastră”, spune doctorul Dean Lomax, paleontolog la Universitatea din Bristol, care a scris articolul științific publicat miercuri.

content-image

Ce s-a aflat până acum despre această creatură

Descoperirea ciudată făcută de cercetători nu este însă finalizată. Potrivit acestuia, e nevoie de mai multe dovezi astfel încât să fie trase concluzii. Un craniu ori un schelet complet ar putea să facă lumină în acest caz.

În acest mod ar fi stabilită dimensiunea exactă a creaturii. Ce se știe însă despre ihtiozaurul uriaș ? Conform BBC, acesta a dispărut în urma unei extincții în masă. Au mai fost într-adevăr și alți ihtiozauri care au trăit după, însă dimensiunea nu ar mai fost niciodată aceeași.

Menționăm că de când a fost descoperit maxilarul reptilei, cercetările au luat amploare. Mulți și-au dorit să înțeleagă cât de mare a fost într-adevăr creatura. Iar odată cu trecerea timpului, răspunsurile par să apară.

Dean Lomax spune că în momentul în care și al doilea maxilar gigantic a ieșit la suprafață, a fost cu adevărat impresionat. Acest lucru l-a făcut să continue cercetările și să își dorească să afle mai mult.

„Am fost masiv impresionat, foarte, foarte entuziasmat. Știam că în acel moment aveam un al doilea maxilar gigantic de la unul dintre acești ihtiozauri masivi, exact ca cel al lui Paul”, a mai spus Dean.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend