Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Asociaţiile ‘Ţara Dornelor’ şi ‘Tăşuleasa Social’, partenere într-un proiect de promovare a drumului tematic Via Transilvanica

Publicat

in

Asociaţia de Ecoturism „Ţara Dornelor” a semnat un protocol de colaborare cu Asociaţia Tăşuleasa Social în vederea demarării unui proiect pilot dedicat drumului tematic Via Transilvanica, prin care cele 46 de borne aflate pe porţiunea de traseu ce străbate ţinutul apelor minerale să fie sablate cu numărul de kilometri şi cu reprezentarea grafică a imaginii destinaţiei de ecoturism, potrivit unui comunicat de presă remis, miercuri, AGERPRES.

Proiectul se numeşte „Quality & Safety”, iar protocolul a fost semnat în data de 14 iunie, într-un cadru informal, la sediul Tăşuleasa Social din localitatea Piatra Fântânele, aflată la graniţa dintre judeţele Suceava şi Bistriţa-Năsăud.

„Rolul acestui proiect pilot este de a oferi o nouă busolă de orientare pe traseu pelerinilor care iau la pas sau în şaua bicicletei ‘drumul care uneşte’. Totodată, deschide calea asumării unui rol activ al destinaţiei de ecoturism Ţara Dornelor în îmbunătăţirea experienţei de vizitare pe rutele: Pasul Mestecăniş – Vatra Dornei şi Vatra Dornei – Poiana Negrii – Poiana Stampei. Aceste rute sunt strâns legate de comunităţile locale a patru dintre cele 10 unităţi administrative teritoriale ale destinaţiei: Iacobeni, Vatra Dornei, Dorna Candrenilor şi Poiana Stampei”, se menţionează în comunicat.

Protocolul, denumit „Cronica unei drumeţii de calitate pe ruta Ţara Dornelor – Via Transilvanica”, prevede rolul fiecărei organizaţii cu privire la implementarea proiectului „Quality & Safety”, care va debuta în luna septembrie.

Asociaţia de Ecoturism „Ţara Dornelor” s-a angajat să acopere cheltuielile cu materialele necesare inscripţionării celor 46 de borne, transportul materialelor şi utilajelor de sablare, transportul şi masa voluntarilor implicaţi în activitate, iar Tăşuleasa Social va coordona lucrările şi va pune la dispoziţie utilajele şi resursele umane necesare implementării acestui proiect, potrivit Agerpres.ro.

Din delegaţia destinaţiei de ecoturism Ţara Dornelor au făcut parte reprezentanţi ai asociaţiei de ecoturism, ai reţelei ecoturistice locale, ai Primăriei municipiului Vatra Dornei, ai Serviciului Public Salvamont Vatra Dornei, dar şi producători de brânzeturi şi reprezentanţi ai unor firme locale.

Aceştia s-au întâlnit cu preşedintele Tăşuleasa Social, Alin Uşeriu, şi cu coordonatorul proiectului Via Transilvanica, Iulia Alexandra Mureşan, şi au putut viziona în avanpremieră filmul „Oamenii Drumului: Terra Banatica”, primul documentar de lung metraj despre „drumul care uneşte”, ce va fi lansat la Cluj-Napoca în 24 iunie.

Proiectul Via Transilvanica a fost demarat în anul 2018 de Asociaţia Tăşuleasa Social şi presupune marcarea şi amenajarea unui traseu tematic în lungime de 1.400 de kilometri, care străbate zece judeţe, de la Putna până la Drobeta Turnu-Severin, şi care poate fi parcurs de turişti atât la pas, cât şi cu bicicleta sau călare.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Noi explozii în Crimeea, în apropierea unei baze aeriene ruse la nord de Sevastopol

Publicat

in

De

Cel puţin patru explozii s-au produs joi seară într-o zonă din apropierea principalului aeroport militar rusesc din peninsula Crimeea, Belbek, situat la nord de Sevastopol, au informat trei surse locale citate de agenția Reuters.

Aeroport militar rus Belbek din CrimeeaFoto: Sergei Malgavko / TASS / Profimedia

Separat, guvernatorul Sevastopolului a declarat că forţele antiaeriene ruse au doborât o dronă ucraineană.

Guvernatorul Mihail Razvojaiev a mai afirmat, într-o postare pe Telegram, că nu s-au produs pagube.

___

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Breaking| Cercetătorii de la UBC au descoperit un ‘punct slab’ în toate variantele virusului SARS-CoV-2, care ar putea duce la un tratament mai eficient

Publicat

in

De

Cercetătorii de la Universitatea din British Columbia (UBC) au descoperit ceea ce ei descriu ca fiind un „punct slab” în toate variantele virusului SARS-CoV-2, o revelație care, în opinia lor, ar deschide calea unor tratamente pentru combaterea mutațiilor actuale și viitoare.

Într-un studiu publicat joi, echipa de cercetători a declarat că a descoperit un punct slab în mare parte constant – ca o fisură în armura proteică a virusului spike – care a supraviețuit mutațiilor coronavirusului până în prezent. Oamenii de știință au stabilit că un anumit fragment de anticorp a fost capabil să „neutralizeze în mod eficient” toate variantele, într-o anumită măsură, deoarece a exploatat această vulnerabilitate.

„Ceea ce este interesant este faptul că ne arată ce putem face acum. Odată ce cunoști punctul slab, este ca în analogia cu goana după aur. Știm unde să mergem”, a declarat Sriram Subramaniam, autorul principal al studiului și profesor la facultatea de medicină a UBC, relatează cbc.ca.

„Acum putem folosi aceste informații pentru a proiecta anticorpi mai buni care pot profita apoi de acel punct slab”.

În căutarea „cheii succesului”

Anticorpii sunt produși în mod natural de către organism pentru a lupta împotriva infecțiilor, dar pot fi, de asemenea, creați în laborator pentru a fi administrați ca tratament. Există deja mai multe tratamente cu anticorpi pentru a lupta împotriva COVID-19, dar eficacitatea lor se estompează în cazul variantelor puternic mutante, cum ar fi Omicron, care a devenit recent o variantă dominantă.

„Anticorpii se atașează de un virus într-un mod foarte specific, ca o cheie care intră într-o încuietoare. Dar atunci când virusul suferă o mutație, cheia nu se mai potrivește”, a scris Subramaniam într-o declarație.

„Noi căutăm cheia succesului – anticorpi care continuă să neutralizeze virusul chiar și după mutații extinse”.

Subramaniam a spus că fragmentul de anticorp identificat în acest studiu ar fi acea „cheie a succesului”.

Matthew Miller, directorul Institutului DeGroote pentru cercetarea bolilor infecțioase de la Universitatea McMaster din Hamilton, Ontario, a descris descoperirile ca fiind „o evoluție cu adevărat importantă” în lupta împotriva COVID-19.

„S-a reușit să se arate că acest anticorp funcționează împotriva tuturor acestor variante, iar acest lucru este cu adevărat unic. Cu siguranță, naște speranța că acest punct slab ar fi o zonă în care virusul ar avea multe probleme în a o schimba – chiar și în viitor, deoarece dacă ar fi ușor de schimbat, este foarte probabil ca virusul să fi încercat deja să o schimbe”, a declarat Matthew Miller.

„Acum însă, virușii ne pot păcăli oricând”, a precizat el într-un interviu acordat joi. „Ei sunt inteligenți. Întotdeauna există căi de ieșire. Dar ceea ce vrem noi să facem este să fie cât mai greu posibil să facă acest lucru”.

Subramaniam a declarat că firmele farmaceutice ar putea exploata punctul slab pentru a crea un tratament „rezistent la eventuale variante”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend