Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile nu sunt de acord cu decizia Comisiei Europene de interzicere a mașinilor cu motoare cu ardere internă

Publicat

in

Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA) a condamnat vehement, miercuri, propunerea Comisiei Europene de interzicere din anul 2035 a fabricării de autoturisme dotate cu motoare având ardere internă, afirmând că planul „nu este raţional„.

Interzicerea unei tehnologii nu este o soluţie raţională în acest stadiu. Toate opţiunile, inclusiv motoarele termice foarte eficiente, cele hibrid şi vehiculele cu hidrogen, trebuie să joace un rol în tranziţia spre neutralitatea climatică„, anunţă Asociaţia Constructorilor Europeni de Automobile (ACEA), conform Agenţiei France-Presse şi publicaţiei belgiene Business AM.

Comisia Europeană a propus, miercuri, un plan ambiţios privind reducerea poluării, care va afecta puternic sectorul auto, industria aviaţiei şi cea maritimă, o iniţiativă care va trebui să ajungă în Parlamentul European şi în Consiliul UE, dar care deja este contestată de Franţa şi Germania. Ursula von der Leyen, preşedintele Comisiei Europene, crede că emisiile poluante trebuie reduse cu 55% până în 2030 şi propune măsuri severe pentru ca Uniunea Europeană să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, relatează Mediafax.ro.

Astfel, Comisia Europeană a propus miercuri înăsprirea Sistemului UE de tranzacţionare a emisiilor poluante, reducerea drastică a emisiilor de dioxid de carbon în fermele agricole şi utilizarea energiilor regenerabile. În plus, Comisia Europeană vrea ca toate autoturismele şi vehiculele utilitare produse şi înmatriculate după anul 2035 să genereze emisii zero, adică să aibă motoare electrice. Camioanele par să nu fie vizate deocamdată în mod precis de planul ambiţios al Comisiei Europene. De asemenea, Comisia Europeană vrea reducerea poluării generate de avioane şi nave maritime. Pentru a intra în vigoare, ambiţiile Comisiei Europene vor trebui să primească aprobarea Parlamentului European şi Consiliului UE.

Este vorba de o propunere toxică„, a reacţionat eurodeputatul Pascal Canfin, membru al grupului Înnoim Europa şi preşedintele Comisiei pentru Mediu, Sănătate Publică şi Siguranţă Alimentară din Parlamentul European, citat de publicaţia Süddeutsche Zeitung.

Propunerile sunt contestate de Germania, Franţa, Spania şi Italia, care argumentează că impactul social al noilor măsuri riscă să genereze proteste de amploare de genul celor organizate în ultimii ani în Franţa de Mişcarea „Vestele Galbene„, care a denunţat creşterea tarifelor la transport şi erodarea nivelului de trai.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Începe un război economic între UE și SUA? Ministrul francez de Finanțe: ‘Toate statele europene trebuie să înțeleagă că astăzi, în fața acestor decizii americane, trebuie să învățăm să ne protejăm și să ne apărăm mai bine interesele economice’

Publicat

in

De

Ministrul francez de Finanţe Bruno Le Maire a declarat că Franţa ar putea încerca să negocieze unele scutiri de la obligaţiile şi limitele impuse de legea anti-inflaţie din SUA, dar Europa trebuie să acţioneze pentru a proteja interesele economice ale blocului comunitar.

Le Maire îl va însoţi pe preşedintele francez Emmanuel Macron într-o vizită de stat în Statele Unite, în această săptămână.

Europenii susţin că pachetul masiv de subvenţii pentru protejarea producătorilor americani, din Legea americană de reducere a inflaţiei, ar putea da o lovitură letală industriilor lor, care deja au probleme din cauza preţurilor ridicate ale energiei cauzate de invazia Rusiei în Ucraina.

Franţa poate cere scutiri de la anumite taxe şi limite impuse de administraţia SUA. Dar adevărata întrebare pe care trebuie să ne-o punem este ce fel de globalizare ne aşteaptă?”, a declarat Le Maire pentru televiziunea France 3, conform news.ro.

Acesta a adăugat: ”China favorizează producţia chineză, America favorizează producţia americană, este timpul ca Europa să favorizeze producţia europeană… Toate statele europene trebuie să înţeleagă că astăzi, în faţa acestor decizii americane, trebuie să învăţăm să ne protejăm şi să ne apărăm mai bine interesele economice”.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Europa și întrebarea obișnuită în prag de iarnă: vom revedea sau nu zăpezile de altădată? Ce știu acum specialiștii

Publicat

in

De

A.C. Theodor • HotNews.ro

Vremea se răcește pe măsură ce se apropie iarna calendaristică. În Statele Unite și Canada sau în Europa, mulți stau cu ochii după prognoze: când și cât va ninge?

Ninsori in GreciaFoto: Nick Paleologos / AFP / Profimedia

Trebuie să știm de la bun început că vremea pe glob este influențată de… o fetiță și un băiețel: La Niña și El Niño! Împreună cu Neutral, care după cum îl arată numele nu este încă hotărât, ei sunt membrii familiei ENSO: El Niño-Southern Oscillation, și provoacă schimbări majore în temperatura apei, presiunea la suprafață, vânturile și ploile din Pacificul tropical. ENSO influențează puternic sistemul de feedback dintre atmosferă și ocean și acesta influențează la rândul lui vremea de pe glob.

El Niño este faza caldă a lui ENSO, iar La Niña cea rece – și ea este cea care ne dictează vremea în această perioadă când împlinește trei ani, înainte să-i facă loc lui Neutral, care-i va face loc mai repede lui El Nino.

Pentru Europa, sistemul de prognoze cel mai utilizat și apreciat este cel de la ECMWF (European Centre for Medium-Range Weather Forecast), institut de cercetare și serviciu operațional 24/7 al proiectului Copernicus-EU.

Mediile sezoniere arată căderi de zăpadă sub medie peste mai toată Europa, ceea ce indică o persistență a presiunilor ridicate. Nu înseamnă că nu vor cădea zăpezi, ci doar că vor fi mai mici decât cele normale.

Prognoza pentru decembrie anunță anomalii negative extinse. Modelul pare a fi sub influența unui sistem de presiuni ridicate, prognoza fiind rezervată cu privire la scenarii de căderi și depuneri de zăpadă pe scară largă.

Nici ianuarie nu promite mult agricultorilor și practicanților de schi. Prognoza pentru majoritatea continentului indică zăpezi puține la jumătatea iernii. Deficitul cel mai mare pare a afecta Europa nordică și Alpii.

Iar în februarie, prognoza arată că zăpezile potențiale se vor reduce și mai mult. Modelul este practic același cu ceea s-a conturat încă din septembrie.

Există date și pentru martie. Știm că martie poate fi rece și să aducă zăpezi. Dar și atunci, prognoza spune că vom avea un sfârșit al sezonului rece sub cel obișnuit.

Cum niciodată nu trebuie să crezi un singur model de prognoze, ne vom îndrepta și spre UKMO, și el sistem de prognoze pe termen mai lung. Este dezvoltat de United Kingdom Met Office, după cum îl arată și inițialele.

El arată la rândul lui o prognoză de zăpezi mai sceptică pentru majoritatea continentului, cu excepția extremităților nordice. UKMO folosește alți parametri decât ECMWF, dar se corelează la fel cu privire la căderile de zăpadă.

Mai dinamic decât ECMWF, UKMO deschide mai multe posibilități în domeniu. Pentru decembrie și ianuarie indică zăpezi mai multe în nordul și vestul Europei, dar în februarie se aliniază prognozei mai rezervate.

Sursa: Severe Weather Europe

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend