Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

ASF: Valoarea activelor administrate de sistemul de pensii private a depășit 14 mld. euro

Avatar

Publicat

in

Valoarea activelor totale aflate în administrare, la nivelul întregului sistem de pensii private, a atins suma de 68,57 miliarde de lei, la data de 30.06.2020, depășind în echivalent euro valoarea de 14 miliarde, în creștere cu 6,31% față de decembrie 2019, anunță ASF, conform Mediafax.

Ponderea pensiilor private în Produsul Intern Brut , la sfârșitul lunii iunie 2020, a fost de 6,39%, peste nivelul din decembrie 2019.

„Contextul economic din primele șase luni ale anului 2020 a fost influențat de pandemia COVID-19, care a generat dezechilibre economice la nivel național, cât și la nivel internațional. În această conjunctură dificilă, piața pensiilor private a înregistrat performanța de a depăși pragul de 14 miliarde de euro active administrate, confirmând astfel revenirea estimată în V. Un factor determinant în evoluția favorabilă a activelor, în semestrul I al acestui an, a fost piața de capital, care s-a redresat după scăderea abruptă înregistrată de indicele BET în perioada de lock-down și a consemnat o creștere a indicelui în luna august, până la o valoare apropiată celei de la sfârșitului anului 2019”, a declarat vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară Dan Armeanu, coordonatorul Sectorului Pensii Private.

Valoarea totală a activelor nete ale fondurilor de pensii administrate privat a fost, la data de 30.06.2020, de 65,94 miliarde de lei (13,62 miliarde de euro), înregistrându-se un ritm anual de creștere de 19,59%, evoluție care ține cont inclusiv de recentele efecte economice cauzate de pandemia COVID-19.

La sfârșitul lunii iunie 2020, erau înregistrați în sistemul pensiilor administrate privat (PIlonul II) 7,56 milioane de participanți, mai mult cu 1,25% față de sfârșitul anului 2019.

De asemenea, valoarea medie a unui cont în sistemul pensiilor administrate privat a fost de 8.859 lei, înregistrând o creștere de 5,05% comparativ cu decembrie 2019.

În intervalul ianuarie – iunie 2020, au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți în sumă de 71,25 milioane de lei pentru 5.188 participanți și beneficiari.

La 30 iunie 2020, valoarea totală a activelor nete înregistrată de fondurile de pensii facultative (Pilonul III) a fost de 2,60 miliarde de lei (0,54 miliarde de euro), consemnând un avans anual de 14,53%.

La sfârșitul lunii iunie 2020, erau înregistrați în sistemul pensiilor facultative 517.057 de participanți, cu 3,18% mai mulți față de finele anului trecut. La sfârșitul primului semestru al anului, valoarea medie a unui cont al participanților la sistemul pensiilor facultative era de 5.513 lei, înregistrând o creștere de 1,70% comparativ cu decembrie 2019.

În intervalul ianuarie – iunie 2020, au fost efectuate plăți ale activului personal net către participanți însumând 35,29 milioane lei pentru 3.775 participanți și beneficiari.

Revenirea piețelor financiare, spre finalul primului semestru al anului 2020, a influențat și evoluția ratelor de rentabilitate, aflate pe un trend pozitiv începând din luna martie 2020. Astfel, în iunie 2020, rata nominală de rentabilitate a fondurilor de pensii administrate privat a fost de 4,39%, în timp ce fondurile de pensii facultative cu risc mediu au înregistrat o rată de 3,83%, iar cele cu risc ridicat au atins 3,48%, ceea ce reprezintă o performanță bună, în condițiile volatilității piețelor de capital generate de pandemia COVID -19.

La 30 iunie 2020, ponderea cea mai mare în structura portofoliilor fondurilor de pensii private era deținută de titlurile de stat, cu 65,52%, fiind urmată de acțiuni, cu 19,36% și de depozite bancare, cu 3,94%. Obligațiunile corporative au reprezentat 5,32%, în timp de titlurile de participare au reprezentat 3,01%.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Depunerea declaraţiilor fiscale, amânată până pe 25 decembrie

Avatar

Publicat

in

De

Depunerea declaraţiilor fiscale de către firme va fi amânată până pe 25 decembrie 2020, iar rambursarea TVA cu control ulterior ar putea fi prelungită până pe 25 ianuarie, anul viitor, a anunţat, miercuri, ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu.

“Ne gândim la anul viitor pentru că se pare că această criză nu s-a terminat. Vom avea şi la anul costuri legate de această criză şi va trebui să luăm măsuri prin care să susţinem sectoare din economie. Vă pot spune în premieră că, deja, am lucrat puţin la varianta de Ordonanţă de Urgenţă care o să fie aprobată mâine pentru amânarea declaraţiilor. Vom permite ca, până la 25 decembrie 2020, să nu existe penalităţi pentru cei care nu reuşesc să plătească la timp şi, în plus, extindem rambursarea TVA cu control ulterior până în 25 ianuarie (2021 – n. r.), cred. Lăsăm lucrurile cât mai flexibile, cât mai uşoare pentru oameni, pentru companii să poată funcţiona în acest mediu dificil. Reducem cu 50% şi acea dobândă pe care o percepea statul zilnic celor care aveau întârzieri la plată. Acestea sunt lucruri pe care le-am decis ieri şi astăzi şi vor fi în şedinţa de Guvern de mâine. Poate până mâine vom veni şi cu alte facilităţi”, a menţionat Cîţu, la conferinţa anuală a Asociaţiei Berarii României.

Ministrul de Finanţe a spus că “şocul asimetric” care a lovit România a fost contraatacat cu măsuri de ajutor pentru toate sectoarele, inclusiv pentru HoReCa.

“Şocul care a lovit România a lovit asimetric. Nu a lovit pe toată lumea la fel. Sunt anumite sectoare din economie, cum este HoReCa, care au fost lovite mai puternic şi atunci a fost nevoie de măsuri care să meargă exact pentru acest sector. Aici revin asupra impozitului specific, ceea ce înseamnă că măsurile pe care le vom lua în şedinţa de Guvern de mâine (joi, 22 octombrie – n. r.) efectiv înseamnă că în 2020 sectorul nu trebuie să plătească impozit specific. Am prelungit pentru autorităţile locale posibilitatea de a reduce taxele la clădiri (chirii etc.) până la finalul anului. Eu spun că IMM Invest a fost un program care, deşi a început într-un stil mai ciudat, astăzi vorbim de 20.000 de companii care au accesat credite de capital şi investiţii, iar sectorul HoReCa este între locul 3 şi 4 ca beneficiari ai acestei măsuri. Măsura de ajutor de şomaj tehnic se derulează până la finalul anului”, a afirmat oficialul.

Citește și: Ludovic Orban, reacție despre faptul că Traian Berbeceanu nu este înalt funcționar public: ‘Rezervorul de înalți funcționari publici este foarte restrâns’

Acesta a adăugat că impactul măsurilor economico-sociale luate de Guvern în acest an se ridică la 7% din PIB.

“Tot până la finalul anului, cei care au fost închişi prin decizia autorităţilor pot să beneficieze de şomaj tehnic plătit cu bani de la buget şi după aceea pot să beneficieze de cei 41,5% susţinere din salariu. Ideea este că au fost deja măsuri luate şi sunt discuţii în continuare referitor la ce putem să facem în perioada următoare. Eu aş vrea să văd un pic impactul acestor măsuri. Deja vorbim de măsuri pentru întreaga economie care se ridică la 7% din PIB, măsuri pe care le-am luat anul acesta şi bani care nu erau în buget la începutul anului”, a subliniat Florin Cîţu.

Asociaţia Berarii României a organizat, miercuri, evenimentul anual al industriei berii, cu titlul ”Berea face cinste României”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO – Klaus Iohannis, întrebat de ce stă pe margine în gestionarea pandemiei: autoritățile locale trebuie să se învețe

Avatar

Publicat

in

De

Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat de ce nu se implică mai mult în gestionarea directă a pandemiei de Covid-19 și a răspuns că autoritățile locale trebuie să se învețe să adopte decizii.

Citește și: Raed Arafat vine cu cifre ÎNFIORĂTOARE și face un anunț de ULTIMĂ ORĂ: ‘La un moment dat, toate spitalele vor primi pacienți COVID’

”Am rămas destul de decident, pot să vă spun. Este evident că unele autorități, cum a fost în București, s-au bâlbâit, puțin spus. Este clar că autoritățile trebuie să își intre în rol, să prevadă evenimentele și să informeze.

Este clar că decizia trebuie dusă la nivel local, chiar dacă la noi este puțin neobișnuit. Autoritățile trebuie să învețe să gestioneze deciziile în plan local și vor învăța. (…) Autoritățile locale se vor învăța să ia decizii.”, a spus Klaus Iohannis.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

PROMO CAMPANIE

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend