Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Argeșul a primit bani pentru drumuri județene și comunale și pentru terenurile agricole calamitate  

Avatar

Publicat

in

În urma demersurilor Consiliului Județean Argeș și a documentațiilor depuse, în colaborare cu primăriile comunelor argeșene, în ședința de Guvern de săptămâna trecută, au fost alocate fonduri pentru drumurile județene și comunale, precum și pentru suprafețele agricole afectate de calamitățile din perioada ianuarie – august 2014. Astfel, în urma rectificării Bugetului de stat pe anul 2014, potrivit hotărârii publicate în Monitorul Oficial Nr. 738/9.10.2014, prin care au fost repartizate, pentru fiecare județ,  sumele necesare pentru finanțarea cheltuielilor privind drumurile județene și comunale, din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată. Județul Argeș va primi 11.418 mii lei, una dintre cele mai mari sume repartizate, dintr-un total de 450 milioane lei, banii urmând a fi  repartizați unităţilor administrativ-teritoriale, în funcţie de lungimea şi starea tehnică a acestora, prin hotărâre, de către Consiliul Judeţean Argeș.

De asemenea, și în domeniul agriculturii veștile sunt bune, Guvernul României adoptând, în ședința din data de 7 octombrie 2014, Hotărârea de Guvern privind aprobarea schemei ajutoare de minimis pentru compensarea efectelor fenomenelor hidrometeorologice nefavorabile manifestate în perioada ianuarie – august 2014 care se acordă în agricultură, în sectorul vegetal.

Publicitate

Conform Hotărârii de Guvern, județul Argeș va primi despăgubiri pentru o suprafață totală de 17.184,35 hectare, respectiv:

Grâu – 7.298,8 ha                               (335 lei/ha)

Porumb + sorg – 3.358 ha                  (335 lei/ha)

Floarea soarelui – 1.845                     (335 lei/ha)

Rapiță – 2.918 ha                                (335 lei/ha)

Orz – 548,1 ha                                     (335 lei/ha)

Legume în câmp + pepeni – 66 ha     (610 lei/ha)

Cartof – 71 ha                                     (700 lei/ha)

Plantații pomicole – 76,3 ha                (1200 lei/ha)

Secară+ Triticale –  852                      (335 lei/ha)

Ovăz – 20 ha                                      (335 lei/ha)

Orzoaică – 26 ha                                (335 lei/ha)

Lucernă – 36,33 ha                             (250 lei/ha)

Tutun – 68,82 ha                                 (250 lei/ha)

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate

ACTUAL

Magistrații de la Tribunalul București au respins cererea lui Liviu Dragnea de dizolvare a PSD, dar decizia nu este definitivă

Avatar

Publicat

in

De

Magistrații de la Tribunalul București au respins, luni, cererea fostului președinte al PSD Liviu Dragnea de dizolvare a partidului. 

Tribunalul Bucureşti a decis să respingă cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, dar a acceptat sesizarea Curţii Constituţionale.

„Respinge cererea de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene ca inadmisibilă. Admite cererea de sesizare a Curţii Constituţionale a României. Sesizează Curtea Constituţională a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 alin. 2 Legea nr. 14/2003 republicată, în ceea ce priveşte sintagma «de către Ministerul Public». Respinge ca neîntemeiate excepţiile inadmisibilităţii şi prescripţiei dreptului material la acţiune corespunzător prejudiciului presupus cauzat reclamantului în intervalul 07.07.2006-18.12.2012”, a hotărât Tribunalul Bucureşti.

Publicitate

Instanţa a mai stabilit respingerea capătului de cerere vizând dizolvarea PSD ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală.

“Respinge primul capăt de cerere ca neîntemeiat. Admite excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului în ceea ce priveşte capătul de cerere vizând dizolvarea pârâtului Partidul Social Democrat (PSD). Respinge capătul de cerere vizând dizolvarea pârâtului Partidul Social Democrat (PSD) ca fiind formulat de o persoană lipsită de calitate procesuală. Ia act că pârâtul Partidul Social Democrat (PSD) a solicitat cheltuieli de judecată pe cale separată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, apel care se depune la Tribunalul Bucureşti”, se mai arată în decizia instanţei.

Liviu Dragnea a depus anul trecut o cerere de dizolvare a PSD, partidul al cărui preşedinte a fost până în momentul condamnării la închisoare, informează news.ro.

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult

ACTUAL

Tăriceanu: ‘Cuplul de comici vestiți ai ecranului Klaus și Ludovic au inaugurat un tren care va fi funcțional doar din 12 decembrie’

Avatar

Publicat

in

De

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a lansat critici dure la adresa lui Klaus Iohannis și a lui Ludovic Orban , după inaugurarea de formă a liniei feroviare ce leagă Aeroportul Otopeni de Gara de Nord. Acesta afirmă că linia de transport va fi funcțională din 12 decembrie.

”Penibilul nu mai are limite. După ce au inaugurat o magistrală de metrou care se va închide după alegerile locale pentru a se face ultimele retușuri, azi cuplul de comici vestiți ai ecranului Klaus și Ludovic au inaugurat linia de tren care ajunge la Otopeni, tren care va fi, de fapt, funcțional doar din 12 decembrie!

Dar cum alegerile bat la ușă, totul le este permis, chiar și istoria poate fi falsificată pentru câteva voturi. De fapt, la ce să ne așteptăm de la Iohannis care voia să aniverseze 30 de ani de la Revoluția Română în mai, ca să-l aranjeze în campania prezidențială?!

Comenteaza cu profilul de FB
Publicitate
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend