Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ARGEȘENII SESIZEAZĂ: Angajații unei grădinițe fură mâncarea copiilor ! DOSAR PENAL

Avatar

Publicat

in

E scandal mare după apariția, în spațiul public, a unor imagini care fac referire la o presupusă sustragere de alimente din grădinița TIC PITIC din Mioveni. Într-o postare, de pe Facebook, intitulată „Cam așa se fură mâncarea copiilor de la grădinița Tic Pitic Mioveni”, sunt observați angajați ai unității de învățământ care aveau asupra lor mai multe plase. După ce imaginile au facut inconjurul Argesului si al țării, la fața locului a fost demarată ieri o anchetă de către aparatul de specialitate al Primăriei Mioveni pentru a se clarifica situația. De asemenea, polițiștii s-au autosesizat și au deschis un dosar penal in rem pentru furt.

„În urma apariției unor imagini în spațiul public, care făceau referire la o presupusă sustragere de alimente din grădinița TIC PITIC, aparatul de specialitate din cadrul Primăriei Mioveni și alți reprezentanți ai instituțiilor competente au demarat o anchetă pentru a clarifica situația. După ce se vor elucida împrejurările care au condus la această situație, vor fi trase concluziile, iar în situația în care vor fi constatate abateri și încălcări ale legii, persoanele vinovate riscă să părăsească instituția.
Imaginile care făceau referire la presupusa sustragere de alimente din grădinița respectivă au fost postate de pe un cont care s-a dovedit a fi fals și care între timp a fost dezactivat.”, a precizat Ion Georgescu, primarul de la Mioveni.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

Video. Scenă de coșmar! Un polițist a fost lovit violent cu mașina: ‘Tentativă de omor’

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Atac fără precedent al lui Andrei Caramitru asupra lui Nicușor Dan: ‘Primarul Bucureștiului și-a schimbat numele. Acum e NicuȘiOrban’

Avatar

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend