Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ARGEȘ | Arestați pentru șantaj și violență în familie – A amenințat o femeie cu poze deocheate

Publicat

in

După administrarea probatoriului, polițiștii argeșeni, sub supravegherea procurorilor, au reținut doi bărbați, în tot atâtea cauze penale, în care s-au efectuat cercetări pentru șantaj, respectiv pentru violență în familie și nerespectarea ordinului de protecție.

Reținut pentru șantaj: în ziua de 06 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați de către o femeie din Pitești, cu privire la faptul că un bărbat cu care anterior a avut o relație a amenințat-o cu darea în vileag a unor fapte compromițătoare cu scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, conform art. 207 din Codul Penal, cercetările fiind efectuate de polițiștii Biroului de Investigații Criminale Pitești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.
În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că în perioada 04-06 septembrie a.c., un bărbat de 49 de ani, din Negrași, ar fi amenințat persoana vătămată cu moartea, cu incendierea locuinței, cu distribuirea de imagini în ipostaze compromițătoare, având ca scop remiterea sumei de 700 de lei și reluarea relației de concubinaj.
Cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției de Poliție Rurală Rociu, în baza unui mandat de aducere, a fost condus la sediul Poliției Municipiului Pitești, unde, după administrarea probatoriului, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reținut pentru violență în familie și încălcarea ordinului de protecție: în ziua de 06 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Albota au continuat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de violență în familie și de nerespectare a ordinului de protecție, conform art. 199 rap. la art. 193 alin. 2 din Codul Penal și art. 47 alin. 1 din Legea 217/2003.
Din cercetări s-a stabilit că în ziua de 29 august a.c., un bărbat de 73 de ani, din Bradu, ar fi lovit-o pe soția sa, iar leziunile suferite au fost estimate din punct de vedere medico-legal la 5-6 zile de îngrijiri. De asemenea, din cercetări s-a stabilit și că bărbatul ar fi încălcat în mai multe rânduri obligațiile impuse prin ordinul de protecție emis ca urmare a agresării soției, în datele de 01, 05 și 06 septembrie a.c., iar ca urmare a administrării probatoriului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.
Urmează ca acesta să fie prezentat în fața Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

Sanatate

Ce este zeolitul?

Publicat

in

Ce este zeolitul

Zeolitul este numele dat cenușii vulcanice cristalizate care a apărut cu mii de ani în urmă, când vulcanii și-au erupt magma în lacuri sau oceane. O fuziune a lavei vulcanice și a apei alcaline a dus la formarea mai multor tipuri diferite de cristale de zeolit.

Astăzi, Zeolitul se găsește în cavitățile bazaltice din zonele vulcanice din întreaga lume. Acesta este obținut pentru uz industrial și medical în SUA, Turcia, Slovacia, Iordania, Japonia, Coreea de Sud, China și alte țări. Furnizori precum Marika Müller au procese speciale de filtrare în producția lor.

Ce se întâmplă cu metalele grele din zeolite?

Health Ranger a afirmat că zeolitul brut, extras și ambalat pentru vânzare, are concentrații ridicate de aluminiu și plumb. Acest lucru este adevărat pentru unii furnizori. Zeolitul superior (de calitate alimentară) trebuie să provină dintr-un sit foarte pur (în cazul nostru, din munții din sudul Turciei). Trebuie să fie testată, spălată și purificată – un proces costisitor și îndelungat pentru a elimina produsele nedorite de metale grele.

Este ca și cum ați cumpăra un burete care este deja plin de apă. Nu va absorbi mai multă apă și nu vă este de folos. Așa că aveți grijă la micii vânzători online care oferă zeolit ieftin.

Nu toate companiile își purifică zeolitul în acest mod – doar cele etice!

Așadar, ce se întâmplă în organism?

Atunci când zeolitul este ingerat, fie prin capsule, fie fiind amestecat cu apă și înghițit, acesta trece neatins prin stomac și ajunge în intestinul subțire, unde îmbracă vilozitățile (micile protuberanțe păroase care asimilează produsele alimentare). Particulele de zeolit poartă o sarcină negativă și atrag particulele cu sarcină opusă, în funcție de ordinea lor în seria electrochimică. Acesta este modul în care Zeolitul atrage la el metale grele, toxine, paraziți și altele asemenea. Le le leagă de punctele deschise ale cristalului și acestea sunt eliminate în fecale sau urină. Astfel, organismul este detoxificat.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Criza energetică și venirea frigului îi împinge pe polonezi la măsuri disperate: ‘Oamenii sunt speriați, au început să adune orice poate fi ars’

Publicat

in

De

Atunci când Paulina Mroczkowska a observat o grămadă din ce în ce mai mare de gunoaie în curtea vecinului de peste stradă, principala sa îngrijorare nu a fost cum au fost colectate deşeurile, ci cum vor fi utilizate.

40 de oraşe din Polonia se numără printre cele 100 de oraşe cu cea mai proastă calitate a aerului din Uniunea Europeană din cauza folosirii cărbunelui la încălzirea locuinţelor. Însă acum lipsa cărbunelui şi creşterea costului vieţii îi determină pe oameni să ardă alternative, inclusiv deşeuri domestice, transmite Bloomberg.

„Situaţia a devenit atât de gravă în ultima perioadă încât poţi să simţi cum gunoaiele sunt arse în fiecare zi, ceea ce este complet nou. Este îngrijorător să te gândeşti ce se va întâmpla atunci când se va face frig cu adevărat„, spune Paulina Mroczkowska, o mamă cu trei copii care trăieşte la Jablonna, o suburbie din nordul capitalei Varşovia.

În timp ce războiul Rusiei în Ucraina a scos la lumină fragilitatea securităţii energetice a Europei, Polonia se confruntă cu un risc suplimentar: eforturile destinate combaterii poluării merg în sens invers într-o ţară cu cele mai multe decese premature care au legătură cu poluarea aerului.

Guvernul polonez, care a suspendat temporar controalele privind calitatea aerului, analizează posibilitatea de a distribui măşti de protecţie anti-poluare la iarnă. Luna trecută, Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului conservator Lege şi Justiţie (PiS), cea mai importantă formaţiune din cadrul coaliţiei de guvernare din Polonia, a sugerat că oamenii trebuie să facă tot ce pot pentru a beneficia de căldură şi „este nevoie să putem arde orice, exceptând anvelope şi alte lucruri care sunt la fel de dăunătoare„.

Unele municipalităţi din Polonia au început să relaxeze restricţiile de mediu introduse în ultimii ani. De exemplu, în Cracovia o adunare regională a autorizat luna trecută arderea oricăror materiale, de la cărbune şi până la gunoaie, până la începutul lui 2024. Aceasta în condiţiile în care anterior poliţia din Cracovia a început să folosească drone echipate cu camere video pentru a verifica coşurile de fum pentru semnale că gospodăriile ard în mod ilegal deşeuri.

Sondajele de opinie arată că 60% dintre gospodării nu au suficiente stocuri de cărbune pentru a trece iarna, susţine Piotr Siergiej, purtător de cuvânt la o reţea de activişti de mediu Polski Alarm Smogowy. „Oamenii sunt speriaţi, au început să adune orice poate fi ars„, spune Piotr Siergiej.

Este vorba de lignit, lemn, turbă şi gunoi. Nowy Sacz, o localitate din sudul Poloniei, se confruntă cu o situaţie fără precedent în condiţiile în care municipalitatea colectează o cantitate de deşeuri mai mică decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, a dezvăluit primarul Ludomir Handzel. Aceasta în condiţiile în care localitatea respectivă s-a clasat pe primul loc în rândul celor mai poluate 334 de oraşe şi localităţi urmărite de Agenţia Europeană de Mediu

Am constatat o scădere semnificativă a gunoiul colectat, în special când vine vorba de materiale care, cel puţin teoretic, ar putea fi arse precum hârtie, carton şi ambalaje: îi vom amenda pe cei care încearcă să ne otrăvească pe noi şi copiii noştri„, a spus Ludomir Handzel.

Polonia, o ţară cu 38 de milioane de locuitori, înregistrează anual peste 40.000 de decese premature din cauza poluării aerului.

Kamil Sukiennik, care trăieşte la Nowy Dwor, la marginea Varşoviei, spune că smog-ul din cartierul său provine de la cei care îşi pun în funcţiune sobele în fiecare seară. Mirosul pătrunzător se resimte încă de acum, la începutul toamnei, când mercurul din termometre încă nu a coborât sub zero.

„Prin comentariile lor Guvernul şi Jaroslaw Kaczynski ” au declarat practic război atât mie cât şi întregii comunităţi căreia îi pasă de calitatea aerului. Nu vom tolera acest lucru”, a spus Kamil Sukiennik, care face parte din reţeaua de activişti de mediu Polski Alarm Smogowy, conform agerpres.ro.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend