Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

Anvelopele MS și Fulgul de Zăpadă (3PMSF)

Publicat

in

Tot mai mulți își încalță mașina pentru iarnă. Legea ne obligă să fim pregătiți la prima zăpadă și nimeni nu vrea să fie luat prin surprindere. Problema e că se crează confuzie cu privire la ce anume definește o anvelopă de iarnă. Trebuie să aibă MS și fulgul de zăpadă sau doar una? Iar informația găsită pe internet nu este întocmai constantă. De aceea ne-am hotărât să dedicăm un articol acestui subiect.

Ce înseamnă MS și Fulgul de Zăpadă

Inscripția MS, M.S., M+S sau M&S de pe o anvelopă se referă la Mud and Snow (noroi și zăpadă) adică producătorul atestă că acea anvelopă are aderența necesară pentru a circula pe noroi și zăpadă.

În România toate anvelopele de iarnă trebuie să prezinte această inscripție, ea nefiind folosită în mod exclusiv pe anvelopele all season – și de aici se complica puțin lucrurile. Anvelopele de iarnă care prezintă doar inscripția MS sunt recomandate pentru zone în care iernile sunt mai blânde, cu temperaturi mai ridicate și fără prea multă zăpadă. 

Fulgul de zăpadă sau 3PMSF (Three-Peak Mountain SnowFlake) este inscripția mult căutată de șoferi pe anvelopa de iarnă. Ea apare sub forma unui fulg de zăpadă pe un munte cu trei vârfuri. Din punct de vedere legal nu este obligatoriu ca o anvelopă de iarnă să poarte această inscripție. 3PMSF se referă la faptul că acea anvelopă a fost certificată pentru a fi folosită pe timp de iarnă. Pentru a obține aceasta certificare, anvelopa trebuie să fi fost testată conform unor reglementări internaționale și să împlinească anumite standarde de siguranță. Aceste anvelope se recomandă pentru zonele cu ierni anevoioase. 

Este de menționat faptul că legislația nu face referire la inscripția 3PMSF ci doar la MS:

„Legea cauciucurilor de iarnă” a intrat în vigoare în 2011, iar toți cei circula pe drumuri publice acoperite de zăpadă, gheață sau polei sunt obligați să aibă anvelope de iarnă. Chiar dacă drumul este uscat, se pot întâlni porţiuni unde există risc de formare a poleiului, de aceea, nu conduceți, chiar și pe distanţe scurte, dacă autovehiculul nu este echipat cu anvelope de iarnă. Ele se identifică ușor, datorită prezenței pe laterale a literelor M și S, sub forma: „M+S”, „M.S.”, „MS” sau „M&S”, fără a include în această categorie anvelopele marcate numai cu inscripţia ,,all seasons” . „

Sursa: Poliția Română. 27 Oct 2019. A ÎNCEPUT SEZONUL ANVELOPELOR DE IARNĂ.  https://politiaromana.ro/ro/stiri/a-inceput-sezonul-anvelopelor-de-iarna

Unii au văzut în presă că posesorii anvelopelor MS sau all season vor întâmpina probleme, o informație eronată conform RAR. Inscripția MS nu este doar pentru anvelopele all season, ci și pentru cele de iarna, ambele fiind acceptate pentru sezonul rece. Inscripția fulgului de nea ne informează că anvelopa a fost supusă unor teste suplimentare pe zăpadă și oferă performanțe mai bune în acele condiții. Cei de la RAR ne spun că dacă anvelopele tale au cel puțin inscripția MS, nu ai de ce să îți faci griji.

Anvelopele All Terrain și Off Road

În ceea ce privește anvelopele All Terrain sau Off Road, mulți șoferi cred că acestea pot fi folosite și pe timp de iarnă. Din păcate acest lucru nu este întru totul adevărat. Nu toate anvelopele All Terrain sunt All Season și aici trebuie să fii atent la sezonalitatea anvelopelor tale.

Anvelopele All Terrain sunt concepute pentru terenuri accidentate, ele au canelurile mai adânci pentru a oferi o aderență bună pe noroi și pietriș și pentru a nu fi străpunse ușor.

Anvelopele de iarnă în schimb, au un profil optimizat pentru dispersarea zăpezii și a apei. Pe lângă aceasta diferență de aspect, mai este și cea legată de compoziția cauciucului. După cum am menționat și în articolul Cum alegi anvelopa potrivită, anvelopele de iarnă sunt făcute dintr-un cauciuc mai moale, care își poate menține flexibilitatea și aderența la temperaturi scăzute, pe zăpadă sau gheață. 

Concluzia este că, indiferent de ce tip de anvelope ai – on road sau off road – trebuie să te asiguri că au inscripția MS pentru a respecta legea, iar în funcție de intensitatea iernii din zona ta, poți opta pentru cele care au și inscripția 3PMSF ❄.

Dacă vrei să găsești anvelopa potrivită pentru tine accesează link-ul următor.

Nu uita să ne urmărești și pe FacebookInstagramYoutube, LinkedInTik Tok și Pinterest.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame

ACTUAL

Dacian Cioloș, ieșire dură: ‘Vladimir Putin va folosi toate mijloacele pentru a destabiliza UE. Nu l-am auzit pe Iohannis și Ciucă să spună cum se pregătește România pentru acest conflict’

Publicat

in

De

Președintele USR, Dacian Cioloş, l-a criticat pe președintele Klaus Iohannis și premierul Nicolae Ciucă, pentru că nu au informat despre modul în care se pregăteşte țara noastră în contextul unui risc de conflict armat în proximitate.

Precizările au fost făcute în cadrul unei declaraţii de presă susţinute, marţi, la Palatul Parlamentului, la finalul şedinţei Biroului Naţional al USR.

Îngrijorările cresc acum, cu atât mai mult cu cât avem un risc de conflict armat nu departe de frontiera României. Vedeţi că obţinem informaţii de la şefi de state din altă parte, de la oficiali din alte ţări decât din România. Nu am auzit niciun oficial din România. Nu l-am auzit pe preşedintele Iohannis, pe premierul Ciucă să vină şi să spună cum se pregăteşte România pentru acest conflict. Am înţeles că e convocată o şedinţă CSAT, dar abia pe miercuri. Cred că demult deja trebuia să iasă preşedintele României, care este comandantul forţelor armate, şi să ne spună cum se pregăteşte România pentru acest conflict. Evident, informaţiile care pot fi făcute publice, pentru că societatea românească, oamenii au nevoie să fie informaţi, ca să ştie cum stăm şi în ce fel ne pregătim„, a declarat Cioloş.

El a apreciat că preşedintele Iohannis ar putea să facă aceste precizări în cadrul unei declaraţii publice sau la începutul sesiunii parlamentare.

Aşteptăm din partea preşedintelui aceste informări, aceste explicaţii. Va începe şi sesiunea parlamentară. E o oportunitate să meargă în Parlament şi să informeze Parlamentul legat de cum intenţionează să se pregătească. Sau să iasă cu o declaraţie publică, cel puţin, şi să spună oamenilor la ce să ne aşteptăm”, a adăugat liderul USR.

Potrivit acestuia, preşedintele rus, Vladimir Putin, intenţionează să „sădească neîncredere” în rândul statelor membre UE şi să le „destabilizeze”. Cioloş a mai criticat AUR pentru faptul că şi-a ales un preşedinte de onoare care are „poziţii declarate pro-ruse„.

Vedem agresivitatea Rusiei – sau agresivitatea lui Putin, mai ales. Intenţia lui de multă vreme e de a folosi toate mijloacele pentru a destabiliza UE şi pentru a sădi neîncrederea între partenerii din UE. Face asta şi pe faţă, şi mai ascuns. Nu mai departe – daţi-mi voie să fac o digresiune – vedem AUR, partidul care are acum un preşedinte de onoare declarat pro-rus, cu un discurs pro-rus. Deci, asta e ceea ce ne aduce Rusia şi ceea ce aduce tensiunea în România„, a spus el.

Pe de altă parte, Cioloş a reamintit angajamentele statelor membre ale NATO în cazul unui conflict armat.

Aţi văzut că au fost diferite iniţiative pentru a încerca să clarifice situaţia prin negocieri şi să se evite un conflict armat, se încearcă în continuare acest lucru. Pe de altă parte, e o poziţie foarte fermă din partea structurilor NATO – am văzut declaraţiile responsabililor NATO şi ale ţărilor partenere, că teritoriul aflat sub protecţia NATO va fi protejat inclusiv prin participarea partenerilor. Aţi văzut anunţurile pe care le-au făcut şi Franţa, şi SUA, şi Olanda şi alte ţări membre NATO vizavi de riscul potenţial de a avea un conflict armat„, a subliniat el, informează agerpres.ro.

Vezi și:

În plin conflict cu Rusia, Ucraina umilește în ultimul hal România! Ministrul de Externe ucrainean i-a prezentat lui Antony Blinken o hartă cu teritorii care astăzi aparțin României

Jurnalistul Radu Tudor avertizează asupra conflictului dintre Rusia și Ucraina: ‘Răbdarea noastră va fi pusa la grea încercare. Deja în România prin anumite forțe se promovează ura, tensiunea permanenta, conflictele și ciocnirile de stradă’

Cristian Pîrvulescu, despre mizele crizei din Ucraina: ‘Este vorba despre o reconstrucție a Imperiului Rus. Vladimir Putin se crede trimisul lui Dumnezeu pentru a salva Rusia’

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult

ACTUAL

Acuzații dure la adresa lui Nicușor Dan și a lui Dominic Fritz, primarii susținuți de USR: ‘Cum e Capitala, așa-i și Timișoara! Locuitorii suferă crunt de frig în case, școli și spitale’

Publicat

in

De

Partidul Social Democrat (PSD) a lansat critici dure la adresa lui Nicușor Dan și a lui Dominic Fritz. Social-democrații afirmă că dezastrul din București și Timișoara în asigurarea încălzirii pe timp de iarnă pentru cetățeni este ilustrativ pentru incapacitatea managerială a primarilor susținuți de USR în administrația publică locală.

Eşecul primarilor USR-işti în gestionarea sistemului de termoficare: cum e Capitala, aşa-i şi Timişoara!

Dezastrul din Bucureşti şi Timişoara în asigurarea încălzirii pe timp de iarnă pentru cetăţeni este ilustrativ pentru incapacitatea managerială a primarilor susţinuţi de USR în administraţia publică locală. Asemănarea dintre cele două municipii în privinţa problemelor grave din sistemul de termoficare nu este deloc întâmplătoare.

Şi în Bucureşti, şi în Timişoara, locuitorii suferă crunt de frig în case, şcoli şi spitale, pentru că cei doi edili au întârziat nepermis de mult pregătirile de iarnă sau pentru că, din indolenţă sau aroganţă, au afectat grav finanţarea serviciului public de termoficare. În timp ce în Capitală Nicuşor Dan a întârziat să depună în termenul legal solicitarea pentru ajutorul de la Guvern pentru subvenţia la gigacalorie, la Timişoara Dominic Fritz a falimentat sistemul de termoficare pentru că nu a achitat certificatele verzi.

Atât primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, cât şi primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, au obţinut votul cetăţenilor pe baza unui discurs populist al USR, centrat pe promisiunea schimbării clasei politice, care însă nu poate suplini nerozia şi impotenţa administrativă de care au dat dovadă după ce s-au instalat în funcţiile de primar.

Nici măcar promisiunea schimbării clasei politice nu a fost onorată. În timp ce primarul din Bucureşti a intrat în atenţia DNA din cauza unor probleme de corupţie, primarul din Timişoara nu a fost capabil nici până în momentul de faţă să îşi clarifice problema studiilor pe care pretindea că le-a absolvit. Deci, eşec pe toată linia!”,  arată PSD într-un comunicat de presă.

Comenteaza cu profilul de FB
Reclame
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

Publicitate decathlon.ro

În Trend