Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Anunţ important de la Ministerul Comunicaţiilor: Aplicaţiile de ridesharing Uber şi Bold au primit aviz

Publicat

in

Ministrul Comunicaţiilor, Alexandru Petrescu, anunţă că două platforme digitale de transport au fost autorizate miercuri, 16 octombrie.

„Astazi, 16.10.2019, Ministerul Comunicatiilor si Societatii Informationale a eliberat avizul tehnic pentru doi dintre operatorii platformelor digitale de transport alternativ cu autoturism si conducator auto intr-un termen mult mai rapid decat termenul limita prevazut de lege, astfel incat administratia publica sa contribuie in mod eficient la cresterea nivelului de mobilitate conectata si competitiva in beneficiul cetatenilor si economiei!”, scrie ministrul pe Facebook.

Potrivit unor surse oficiale, cele două platforme sunt Uber şi Bold. Platformele Yango şi Clever au depus la rândul lor documentaţia necesară, iar avizul este în lucru.

Potrivit legii, aplicaţiile de transport alternativ trebuie să fie autorizate de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, autorizaţia devenind valabilă după plata de către operator a unui tarif de autorizare de 50.000 de lei. De asemenea, transportul alternativ poate fi intermediat numai de un operator al platformei digitale autorizat în acest sens.

La rândul său, operatorul de transport alternativ va trebui să obţină o autorizaţie pentru transportul alternativ de la agenţia teritorială a Autorităţii Rutiere Române din judeţul sau municipiul Bucureşti, unde îşi are sediul sau domiciliul după caz. Autorizaţia de transport alternativ se eliberează în maximum 15 zile lucrătoare, pentru o perioadă de 3 ani, după plata de către operatorul de transport alternativ a unui tarif de 300 de lei. Autorizaţia de transport alternativ este netransmisibilă.

Autoturismele cu care se efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: au maxim 5 locuri, inclusiv locul conducătorului auto; au inspecţia tehnică periodică (ITP) realizată la fiecare 6 luni; la momentul cursei trebuie să corespundă normelor tehnice privind siguranţa circulaţiei rutiere, protecţia mediului şi utilizarea conform destinaţiei; deţin copia conformă a autorizaţiei pentru transportul alternativ.

Conducătorul auto care efectuează transport alternativ trebuie să îndeplinească în mod cumulativ următoarele condiţii: să aibă vârsta de cel puţin 21 de ani şi să deţină un certificat de atestare a pregătirii profesionale pentru transportul de persoane în regim de închiriere eliberat de ARR; să deţină permis de conducere categoria B cu o vechime de cel puţin 2 ani; din certificatul de cazier judiciar al persoanei trebuie să rezulte că aceasta nu a fost condamnată pentru infracţiuni contra siguranţei pe drumurile publice, infracţiuni privind traficul şi consumul de droguri, infracţiuni contra vieţii, sănătăţii şi integrităţii corporale, traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile, infracţiuni contra libertăţii şi integrităţii sexuale sau infracţiuni contra patrimoniului; să fie apt din punct de vedere medical şi psihologic pentru desfăşurarea activităţii de transport persoane; să nu aibă suspendată exercitarea dreptului de a conduce în ultimul an pentru conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice sau a substanţelor psihoactive sau să nu fi fost implicată în accidente rutiere soldate, din culpa sa, cu decesul sau vătămarea gravă a uneia sau mai multor persoane.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Polemici asupra deciziei Austriei de a nu deschide granițele cu Italia: Di Maio: „Trebuie să revenim la normalitate”

Publicat

in

De

Europa se pregătește pentru vară și își propune să încurajeze turismul și redresarea economică. Dar nu toate țările gândesc la fel. În timp ce Italia își va deschide granițele către și dinspre UE începând cu 3 iunie, există o controversă cu privire la decizia Austriei care, deși se va redeschide turiștilor din 15 iunie către Elveția și Germania, nu va permite sosirea italienilor și nici deplasarea austriecilor spre Italia.

„Mâine îi voi telefona ministrului austriac de externe, Alexander Schallenberg. Lucrăm pentru reactivarea fluxurilor turistice cu țările străine”, a anunțat șeful Ministerului de Externe italian, Luigi Di Maio, potrivit Rador care citează

Di Maio a mai precizat: „Companiile noastre, artizanii noștri, activitățile noastre comerciale au nevoie de oxigen. Scopul trebuie să fie revenirea la adevărata normalitate, la modul în care am trăit înainte de coronavirus. Datele infecțiilor sunt mai reconfortante, dar acest lucru nu înseamnă însă că virusul a dispărut. Trăim cu el și pentru asta trebuie să fim foarte atenți”.

Și președintele Regiunii Veneto, Luca Zaia, intervine împotriva deciziei Guvernului de la Viena și a cancelarului austriac Sebastian Kurz. Reprezentantul Ligii a protestat împotriva alegerii de a deschide „coridoare”, adică de a permite, din partea Austriei, trecerea turiștilor germani din și spre Italia, cu condiția să nu se oprească în Austria. „Turismul exprimă o libertate totală, a crede că ar trebui să trăim gândindu-ne la coridoare pare absurd”, subliniază Zaia.

Apoi, președintele Regiunii Veneto a subliniat: „Ori suntem degrevaţi de problema coronavirusului și putem avea un Schengen european, ori ceva nu funcționează. Avem nevoie de o autoritate europeană care să stabilească acest lucru, noi ne gândim la granițe, dar virusul ori este, ori nu este. Într-o lume atât de conectată este absurd să credem că problemele Italiei se termină în Alpi, iar apoi încep cele ale Austriei: este un caz unic, dacă Europa există, să dea un semn”.

Critic este și guvernatorul din Friuli Venezia Giulia, Massimiliano Fedriga: „Am vorbit cu președintele landului Carintia, cu președintele sloven, ambii sunt în favoarea unei redeschideri, dar ceea ce face Guvernul central de la Viena este foarte grav”. Și, apoi a reiterat: „Situația sanitară este foarte asemănătoare între Austria și regiunea noastră. Este inacceptabil faptul că, cu scuza COVID-19, se creează un dumping asupra turismului, pentru că despre asta este vorba, nu despre frica de infectare, având în vedere că există o situație pandemică simetrică”.

Riscul este ca, odată cu absența turiștilor, să se accentueze și mai mult criza din sector: „Este o dramă pentru rezervările turistice, din cauza incertitudinii nimeni nu mai sună la hotelurile noastre”, spune guvernatorul venețian.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

O unitate de poliție din Ucraina a fost desființată din cauza ororilor petrecute în interiorul clădirii

Publicat

in

De

O unitate de poliţie a fost desfiinţată complet şi doi poliţişti au fost arestaţi după violarea unei tinere într-o secţie de poliţie din centrul Ucrainei, au anunţat luni autorităţile ucrainene, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Potrivit unui comunicat al Biroului naţional de investigaţii din Ucraina, un poliţist „a torturat” în noaptea de sâmbătă spre duminică o tânără de 26 de ani chemată ca martor la o secţie de poliţie din oraşul Kaharlîk, situat la aproximativ 80 de kilometri sud de Kiev.

Ofiţerul de poliţie i-a pus victimei pe faţă o mască de gaze, cătuşe la mâini şi a tras cu un pistol deasupra capului acesteia, după care a violat-o de mai multe ori.

Citește și: Semnal grav al unui fost șef SIE: Anumiți lideri politici s-au folosit de coronavirus pentru a-și consolida puterea

În aceeaşi noapte, un bărbat care se găsea în secţia de poliţia a fost bătut şi ameninţat cu violul de către poliţişti. Bărbatul a suferit fracturi ale coastelor şi nasului, potrivit aceleiaşi surse.

Doi membri ai forţelor de ordine suspectaţi de implicarea în aceste fapte au fost arestaţi. Unitatea în care aceştia lucrau a fost dizolvată, a anunţat într-un comunicat poliţia ucraineană.

S-a deschis o anchetă pentru infracţiunile de viol, tortură şi abuz de putere, iar suspecţii riscă pedepse de până la zece ani de închisoare.

Citește și: Gabriela Firea reacție privind candidatura lui Marcel Vela la Primăria Capitalei: Pentru mine, orice candidat este de luat în seamă

„Această poveste este mai rea decât iadul”, a reacţionat pe Facebook parlamentarul pro-occidental Andrii Osaciuc. El a cerut ministrului de interne Arsen Avakov să reacţioneze şi să-i pedepsească pe vinovaţi. „Tăcerea ministrului (Arsen) Avakov nu face decât să agraveze această criză”, a spus Osaciuc.

Acest incident are loc în contextul în care o reformă a poliţiei ucrainene, iniţiată cu sprijin occidental, bate pasul pe loc de mai bine de cinci ani.

În 2013, o tânără a murit după ce a fost bătută cu brutalitate şi violată de poliţişti în satul Vradiika, din sudul Ucrainei, crimă care a stârnit un val de revoltă în toată ţara.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend