Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Anunț făcut de ministrul propus de PNL la Sănătate! ‘Vom debloca situaţia pe examenul de rezidenţiat’

Publicat

in

Ministrul propus de PNL la Sănătate a declarat ce ar trebui să se schimbe în momentul de față în Sănătate.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

NATIONAL

Se reia procesul: Liviu Dragnea se luptă cu PSD la tribunal

Publicat

in

De

Procesul în care Liviu Dragnea cere dizolvarea PSD, partid pe care l-a condus până la momentul în care a fost condamnat definitiv la închisoare cu executare, se reia joi la Tribunalul București, potrivit B1 TV.

Dosarul în care Liviu Dragnea cere dizolvarea PSD a fost mutat de la o instanță, la alta, iar ulterior speța avea să fie suspendată pe fondul stării de urgență.

Este posibil ca fostul lider social-democrat să fie adus, joi, din Penitenciarul Rahova, unde își ispășește condamnarea de 3 ani și 6 luni de închisoare cu executare din dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman, să fie adus în fața Tribunalului București, întrucât nu a fost cerută procedura de videoconferință. În caz contrar, dosarul poate fi judecat în lipsă.

GALERIE FOTO – Imagini dramatice de la accidentul de pe Autostrada Soarelui

În primă fază, judecătorii au respins solicitarea lui Liviu Dragnea, care susținea că alegerea Vioricări Dăncilă în fruntea PSD a fost făcută ilegal, având în vedere că la vot au participat și reprezentanții filialei din Teleorman – entitate implicată în dosarul în care Liviu Dragnea a ajuns la închisoare.

Cu toate acestea, Liviu Dragnea are puțini sorți de izbândă, dat fiindcă alți judecători s-au pronunțat deja în defavoarea fostului lider PSD. Chiar și așa, de la momentul în care era încarcerat în dosarul angajărilor  fictive, Liviu Dragnea a început o adevărată ofensivă împotriva PSD, dar a avut și o serie de încercări de a ieși din închisoare înainte de termen – toate soldate fără succes.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

O poveste fără sfârșit: reîncep lucrările la Autostrada Transilvania

Publicat

in

De

Lucrările pe lotul Câmpia Turzii-Cheţani, parte din Autostrada A3, au fost reluate, iar cele din lotul Iernut – Cheţani sunt aproape de finalizare, a anunțat Asociația Pro Infrastructură.

Citește și: GALERIE FOTO – Imagini dramatice de la accidentul de pe Autostrada Soarelui

„Antreprenorul general Straco, aflat în insolvenţă şi incapabil să continue lucrările cu efective proprii, a căzut la înţelegere cu subcontractori specializaţi pe terasamente şi structuri. Ne exprimăm speranţa ca aceştia să fie plătiţi la zi, fiind practic singura şansă de finalizare a acestui lot ce realizează conexiunea dintre porţiunile din Cluj şi Mureş ale Autostrăzii Transilvania. În acest scop CNAIR va trebui să achite lucrările executate cât mai prompt. Pe lotul vecin în lungime de 18 km, Cheţani-Iernut, antreprenorul Astaldi se apropie cu lucrările de finalizare, fiind posibilă recepţia în 45-60 de zile. Din păcate acest lot va deveni utilizabil doar după finalizarea nodului rămas de executat pe lotul Straco (Câmpia Turzii-Cheţani)”, au scris pe Facebook reprezentanţii Asociației Pro Infrastructură, relatează Mediafax.

Potrivit acestora, finalizarea celor două loturi de 33 de kilometri va oferi şoferilor parcursul neîntrerupt a 110 km din Autostrada Transilvania (A3) între Târgu Mureş şi Nădăşel. Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat anterior ca anul acesta va da în trafic 25 de kilometri din A3. Lotul din Autostrada Transilvania dintre Câmpia Turzii, judeţul Cluj – Cheţani, judeţul Mureş, are o lungime de aproape 16 km şi este executat de asocierea SC Straco Grup SRL – SC Specialist Consulting SRL – SC Total Road SRL, având o valoare de peste 236 de milioane de lei. Lotul Cheţani-Iernut este realizat de Asocierea Astaldi şi are o valoarea de 438 de milioane de lei.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend