Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

ANSVSA impune noi măsuri pentru comerţul cu animale vii, după blocajul din Canalul Suez

Avatar

Publicat

in

Toţi operatorii economici care intenţionează să desfăşoare activităţi de comerţ cu animale vii vor fi nevoiţi să mărească cantităţile de furaje şi de apă cu minim 25% şi să crească spaţiul destinat animalelor cu 10-15%, a anunţat luni Autoritatea Naţională Sanitar- Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), care a mai spus că măsurile vin după situaţia de criză în care 11 nave cu animale au fost blocate pe Canalul Suez, iar procentul de mortalitate mediu a fost de 0,23%.

“Atenţionăm toţi operatorii economici care intenţionează să desfăşoare pe viitor activităţi de comerţ cu animale vii, că ANSVSA a modificat procedurile în direcţia intensificării verificărilor privind asigurarea suplimentării cantităţilor de furaje şi apă cu minim 25 %”, se arată în comunicatul ANSVSA, potrivit news.ro.

În condiţiile în care vor veni perioadele cu temperaturi ridicate, este necesar să se ţină cont că la transportul rutier la temperaturi de peste 30 grade Celsius este obligatorie creşterea spaţiului destinat animalelor cu 10%. În ceea ce priveşte transportul maritim, la o temperatură mai mare de 30 grade Celsius este obligatorie creşterea spaţiului destinat animalelor cu 15%.

“În cazul în care se transportă animale cu coarne, spaţiul alocat pe cap de animal trebuie să crească cu 7% pentru a preveni rănirea animalelor la contactul cu celelalte animale aflate în boxă. Animalele cu coarne se transportă în boxe separate faţă de cele fără coarne”, se mai arată în comunicat.

ANSVSA a mai anunţat că pe data de 12 aprilie, odată cu finalizarea centralizării datelor primite de la comandanţii celor 11 nave cu animale din România, destinate exportului, activitatea celulei de criză constituită la nivelul instituţiei pentru gestionarea situaţiei generată în data de 24 martie de blocarea temporară a Canalului Suez, şi-a încheiat activitatea.

“Concluziile rezultate în urma analizării tuturor informaţiilor primite arată că: durata călătoriei a fost cuprinsă între 10 şi 15 zile, cantitatea de apă şi furaje asigurată a fost suficientă, starea de sănătate a animalelor a fost bună, procentul de mortalitate mediu înregistrat fiind de 0,23%”, potrivit ANSVSA.

ANSVSA informează că, odată cu ridicarea restricţiilor, se pot relua activităţile de export de animale către ţările din zona Golfului Persic, care utilizează Canalul Suez ca rută de transport.

Pe data de 24 martie, nava Ever Given cu o lungime de 400 de metri şi de peste 220.000 de tone, care venea din Asia şi se ducea la Rotterdam, s-a oprit de-a curmezişul canalului după ce a fost lovită de o rafală de vânt, în momentul în care intra în partea de sud a Canalului Suez, potrivit site-ului Vesselfinder.

La nivelul ANSVSA a fost constituită o celulă de criză pentru a gestiona situaţia generată de blocarea temporară Canalului Suez şi a circulaţiei navelor de transport pentru animale, iar 11 nave din România cu peste 130.000 de oi au fost blocate în zonă.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

CIFRE ULUITOARE: 150.000 de copii au rămas singuri acasă, după ce părinții au plecat la muncă în străinătate!/ VIDEO

Avatar

Publicat

in

De

Migrația românilor a dat naștere unui fenomen tot mai extins – sute de mii de copii au rămas în țară să fie crescuți de bunici sau de alte rude. Invitată la Digi 24, în emisiunea “La cină, cu Ionela Năstase și Adi Hădean”, Gabriela Alexandrescu, director executiv Organizația “Salvați Copiii”, a oferit cifre, dar a vorbit și despre nivelul de sărăcie al copiilor din România.

“Cifrele oficiale de la Direcția pentru Protecția Copilului, arată undeva în jur de 80-90.000. Cele de la Educație, de la Inspectoratele școlare, arată undeva la 150.000, doar copii de vârstă școlară. Mulți dintre ei și-au pierdut pur și simplu copilăria, mulți au devenit părinți pentru frații mai mici, mulți s-au lăsat de școală, mulți dintre ei au rămas cu niște traume și cu o lipsă de afectivitate și de empatie, pentru că nu au simțit dragostea părinților”, a spus Gabriela Alexandrescu la Digi 24.

În căutarea unui trai mai bun, milioane de români au plecat din România și s-au stabilit în străinătate. În Spania, Italia, Anglia sau Franța, cei mai mulți dintre ei.

În plus, conform informațiilor furnizate de Asociația Salvații Copiii, jumătate dintre micuții din România trăiesc în sărăcie, țara noastră având cel mai mare procentaj din Uniunea Europeană.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

O butelie de gaz a explodat într-o locuință din Mureș: două persoane au suferit arsuri la mâini și față

Avatar

Publicat

in

De

Două persoane au fost rănite, duminică, suferind arsuri la nivelul mâinilor şi a feţei, în urma exploziei unei butelii de gaz, într-o locuinţă din comuna mureşeană Ruşii Munţi, arată Agerpres.

“În urma exploziei au rezultat două victime cu arsuri la nivelul feţei şi a membrelor superioare, acestora acordându-li-se îngrijiri medicale de către echipajul SMURD aflat la faţa locului, ulterior fiind transportate la Centru de Primiri Urgenţe Reghin. A fost afectată încăperea în care se afla butelia. Intervenţia s-a finalizat. Nu au fost probleme”, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă “Horea” al judeţului Mureş. La evenimentul de la Ruşii Munţi au intervenit pompierii militari din cadrul Punctului de Lucru Deda.

Citește și: VIDEO – Alertă la Marea Neagră: doi scafandri se află în stop cardio-respirator; medicii îi resuscitează .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend