Conecteaza-te cu noi

CAN CAN

Angelina Jolie divorţează de Brad Pitt după 12 ani de relaţie şi cere custodia copiilor

Publicat

in

Actriţa americană Angelina Jolie a intentat divorţul de Brad Pitt, după 12 ani în care au fost împreună, aceasta solicitând în instanţă custodia celor şase copii ai cuplului, invocând ca motiv al separării „diferenţe ireconciliabile”.

După informaţiile pe surse se pare că Angelina Jolie a depus deja documentele la tribunal, citând drept cauză „diferenţe ireconciliabile”. Cei doi actori sunt împreună din 2004 şi s-au căsătorit în 2014.

Jolie ar fi cerut custodia celor şase copii, cu clauză prin care se specifică faptul că Brad Pitt are dreptul legal de a-i vizita. Actriţa nu cere pensie alimentară. Data separării a fost stabilită de Jolie drept 15 septembrie în actele divorţului, relatează The Guardian.

Jolie nu doreşte ca Brad Pitt să aibă custodie comună a copiilor, ci doar custodie comună juridică.

Potrivit unor surse apropiate cuplului, decizia Angelinei ar avea legătură cu modul în care Pitt s-a ocupat de creşterea copiilor, aceasta fiind extrem de supărată de metodele folosite de actor şi de intracţiunea acestuia cu cei mici.

Jolie este reprezentată în instanţă de avocata Laura Wasser şi nu a solicitat suport marital şi pensie alimentară.

Angelina Jolie şi Brad Pitt au interpretat rolul unui cuplu de asasini profesionişti în „Domnul şi doamna Smith/ Mr. & Mrs. Smith” în anul 2005. Atracţia dintre cele două staruri, atât de palpabilă pe marele ecran, s-a transpus în scurt timp şi în viaţa reală. Brad Pitt a divorţat de actriţa Jennifer Aniston în 2005, după patru ani şi jumătate de căsnicie, pentru a fi împreună cu Jolie.

Cei doi actori, botezaţi de presa de la Hollywood „Brangelina”, sunt împreună de peste zece ani şi au şase copii: trei adoptaţi – Maddox, născut în august 2001, în Cambodgia, Zahara, născută în ianuarie 2005, în Etiopia, şi Pax, născut în noiembrie 2003, în Vietnam – şi trei biologici, Shiloh, născută în mai 2006, şi gemenii Knox şi Vivienne, născuţi în iulie 2008.

Brad Pitt a fost căsătorit anterior cu actriţa Jennifer Aniston (2000 – 2005), iar Angelina Jolie a fost căsătorită cu actorii Jonny Lee Miller (1996 – 1999) şi Billy Bob Thornton (2000 – 2003).

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

ACTUAL

Diferența dintre handicapul european și cel asiatic

Publicat

in

De

Atunci cand incepi sa pariezi online vei intalni destul de multi termeni folositi de agentiile de pariuri, iar unele optiuni pot fi complicate sau derutante la prima vedere. Jucatorii incepatori pariaza, de regula, folosind pariurile clasice de tipul 1X2 si evita cumva pariurile cu handicap.

Este adevarat ca pariurile cu handicap par confuze, deoarece sunt ceva mai complicate si functioneaza diferit fata de alte tipuri de pariuri. Cunoscand insa exact aceste notiuni, le vei intelege si va deveni tot mai simplu sa pariezi folosind handicapul european sau cel asiatic.

Asa cum poate ai observat deja, cele mai frecvente doua pariuri cu handicap sunt cele asiatice si cele europene, foarte intalnite in ofertele agentiilor de pariuri. In cadrul acestui articol iti voi prezenta detalii despre cele doua si diferentele dintre ele. Cunoscandu-le si aplicandu-le in lumea pariurilor sportive, vei avea sanse mai mari de castig si vei profita si de cote pe masura.

Ce este handicapul la pariuri?

Inainte de toate, sa vedem ce este exact un handicap si cum functioneaza acesta aplicat la pariuri.

Un handicap inseamna acordarea unui avantaj virtual uneia dintre echipele implicate intr-un meci sau unui jucator in sporturile individuale. Deci, atunci cand completezi un pariu, una dintre echipe poate porni cu un avantaj fictiv cu ajutorul folosirii unui handicap.

Handicapurile asiatice si europene prezinta unele diferente intre ele, pe care este important sa le stii inainte de a paria pe oricare dintre aceste optiuni.

Tipuri de handicap

Handicapurile la pariuri se pot imparti in doua categorii si anume: handicap european si handicap asiatic, cu mici diferente intre acestea. Handicapul european este un handicap care ofera trei rezultate potentiale la pariuri: victorie acasa, victorie in deplasare si egalitate. Handicapul asiatic are mereu doar doua optiuni de pariere: victorie gazda sau victorie oaspete.

Dupa cum vezi, handicapurile asiatice nu ofera o remiza, ceea ce inseamna ca agentiile de pariuri pot oferi cote mai bune jucatorilor. Cei care pariaza folosind handicapul asiatic stiu ca acest mod de pariere este mult mai flexibil, avand la dispozitie mai multe linii la dipozitie, din care poti selecta cea care este mai potrivita pentru strategia ta de pariere.

Pe ambele tipuri de handicap poti paria la agentia online PublicWin, acolo unde oferta in acest sens este foarte bogata. De asemenea, poti citi si pareri despre PublicWin pentru a afla recenzii reale ale jucatorilor care au testat aceasta platforma licentiata de gambling online.

Handicapul european si cel asiatic

Handicapul european este numit deseori de agentiile de pariuri ca fiind un handicap triplu sau un pariu cu rezultatul unui meci 1X2.

Pariurile cu handicap functioneaza bine in jocurile de fotbal, dar si in orice alt sport de echipa sau individual. De exemplu, daca o echipa este mare favorita pentru a castiga un meci, i se ofera cote semnificativ mai mici. In acest caz, valori mai mici sunt castigate din cauza randamentelor scazute pe linie. Cu toate acestea, pariurile cu handicap iti pot oferi mai multe modalitati de a castiga sume mai mari.

Handicapului european

Iti vei da imediat seama ca este vorba despre un handicap european atunci cand vei vedea in oferta agentiilor 3 optiuni de pariere disponibile dupa aplicarea handicapului respectiv si anume 1, X sau 2.

In general, pentru varianta de egalitate („X”) se acorda cote excelente, insa exista numai o singura diferenta de goluri/puncte intre echipe/jucatori care iti asigura reusita acelui pariu, spre deosebire de selectiile 1 sau 2, acolo unde sunt mai multe rezultate castigatoare.

Handicapul asiatic

Dupa cum am mentionat mai devreme, singura diferenta intre handicapul european si handicapul asiatic este optiunea de egalitate, care in cazul pariului asiatic lipseste.

Cifrele zecimale sunt folosite pentru a arata pariorilor optiunile disponibile de handicapuri asiatice, adica valoarea acestora. Este important de retinut ca nu toate casele de pariuri au handicapuri asiatice ca optiune disponibila.

0.00 reprezinta o remiza pe handicapul asiatic, pariu ce este cunoscut si sub numele de „no bet” sau DNB (Draw No Bet), adica un pronostic ce exclude remiza. Deci, daca pariezi de exemplu pe Arsenal 0.00 si echipa castiga meciul, atunci ai castigat si pariul. Jocul care se incheie la egalitate in aceasta situatie va returna miza plasata pe pariu si bineinteles, cand Arsenal pierde meciul, atunci vei pierde si pariul.

Daca cresti handicapul pana la -0,50, pariul pe Arsenal este considerat castigator doar daca castiga jocul. Daca meciul se termina cu o infrangere pentru Arsenal sau chiar cu un egal, atunci pariul este pierdut.

Exista, de asemenea, linii asiatice de handicap precum -0.25 si -0.75 – optiuni care pot fi putin mai complicate. Pariul aici este impartit practic in doua parti odata ce este plasat si vine cu o miza egala distribuita pe cele doua variante. Mai exact, un pariu -0.25 inseamna o combinatie de pariu 0 si -0.5, in timp ce -0.75 se poate traduce ca fiind combinatia liniilor -0.5 si -1.

Atat handicapurile asiatice, cat si cele europene pot fi o optiune excelenta pentru strategia de pariuri, daca stii cum sa le aplici si cum sa profiti de ceea ce ofera fiecare dintre acestea. Nu uita ca nu doar la fotbal poti paria pe diferite meciuri cu handicap asiatic, ci si la numeroase alte sporturi.

Concluzii

Dupa cum am mentionat mai devreme in articol, principala diferenta intre cele doua tipuri de pariuri este ca handicapul european foloseste 3 optiuni de pariere, in timp ce in cazul handicapului asiatic ai de ales doar intre doua variante.

Handicapul asiatic poate fi considerat o strategie de pariere mai avansata, deoarece ofera mai multe posibilitati de pariere si linii disponibile, in timp ce handicapul european este mai simplu de inteles, dar in acelasi timp si mai putin flexibil si cu mai putine variante de pariere.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Fostul prim ministru Petre Roman a petrecut Paștele la Curtea de Argeș

Publicat

in

De

Fostul prim ministru al României, controversatul politician Petre Roman, a petrecut Paștele la Curtea de Argeș alături de mai tânăra sa soție. Acesta a fost cazat la o pensiune din oras si a participat la slujba de la Mânăstirea Curtea de Argeș alături de soția sa cu 27 ani mai tanara. Petre Roman, în vârstă de 75 ani, a fost căsătorit timp de 20 de ani cu Mioara Iulia Roman de care s-a despărțit în 2007 și cu ea are două fete: Catinca și Oana. În 2009, Petre Roman s-a căsătorit cu o cântăreața de manele, Silvia Chifiriuc, care este cu 26 de ani mai tânără decât el. Împreună au un băiat, Petrus.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend