Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Anchetă în Argentina după pana gigantică de curent care a afectat 3 țări

Publicat

in

Autorităţile din Argentina investighează privind cauza unei pene de curent masive care a afectat aproape 50 de milioane de persoane, relatează BBC potrivit news.ro

Preşedintele Mauricio Macri a numit pana de curent ca fiind „fără precedent” şi a promis o anchetă minuţioasă.

Curentul a fost luat duminică în toată Argentina şi Uruguay şi în unele zone din Paraguay.

Incidentul a afectat transportul în comun iar spitalele au fost nevoite să funcţioneze cu ajutorul generatoarelor de rezervă. Pana de curent a început dimineaţă iar curentul a revenit seara.

Oficialii argentinieni susţin că totul a început cu o defecţiune în „sistemul de interconexiuni” al ţării însă cauza exactă nu este cunoscută.

Ministrul Energiei, Gustavo Lopetegui, a declarat că este puţin probabil să fie vorba de un atac cibernetic şi că va dura în jur de 10-15 zile până când vor fi publicate concluziile anchetei.

Argentina  – care are 44 de milioane de locuitori – şi Uruguayul – 3,4 milioane – utilizează un sistem de interconectare electrică în centrul căruia se află barajul binaţional Salto Grande, situat la 450 de kilometri nord de Buenos Aires şi la 500 de kilometri nord de Montevideo.

Alegerile locale au avut loc conform programului în Argentina, presa locală arătând imagini cu votanţii folosindu-şi telefoanele mobile pe post de lanterne.

Restaurantele, care aşteptau clienţi numeroşi cu ocazia Zilei Tatălui, au rămas închise.

Locatarii au postat fotografii cu oraşe în întuneric şi cozi imense de maşini la benzinării.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Model pentru România – Premierul Canadei dă 10 zile de concediu medical pe an, pentru a preveni al doilea val COVID-19

Publicat

in

De

Premierul Canadei, Justin Trudeau, dorește ca toți angajații canadieni să beneficize de 10 zile de concediu medical plătit pe an, pentru a preveni apariția celui de-al doilea val al epidemiei de COVID-19, scrie presa din Ottawa, anunță MEDIAFAX.

Prim-ministrul canadian a declarat, într-o conferință de presă, că un al doilea val al epidemiei de noul coronavirus va apărea, cel mai probabil, în această iarnă și că oamenii nu ar trebui să muncească în timp ce sunt bolnavi.

Citește și: Meteorologii au emis prognoza pentru următoarele două săptămâni: de când SE ÎNCĂLZEȘTE vremea

„Nimeni nu ar trebui să aleagă între a lua o zi liberă de la serviciu, din cauza bolii, și a plăti facturile. La fel cum nimeni nu ar trebui să aleagă între a rămâne acasă cu simptome COVID-19 sau a-și putea permite să achite chiria ”, a spus Trudeau.

Numărul de zile libere în cazul persoanelor bolnave este decis, în prezent, la nivelul fiecărei provincii.

Majoritatea provinciilor canadiene, inclusiv Manitoba, Nova Scotia, Ontario și Columbia Britanică, permit angajaților trei zile de concediu medical plătit pe an.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Polițiștii care ÎȘI DAU ÎN GÂT șeful – Comisarul își amenință subordonații: ‘De când vă permiteți voi să mă opriți pe mine?’

Publicat

in

De

Informații uluitoare au ajuns în posesia STIRIPESURSE.RO despre neregulile de la IPJ Buzău, acolo unde șeful inspectoratului, comisar șef de poliție Pantazi Virgil Laurențiu, încalcă legea după bunul plac.

Mai mulți polițiști au trimis o petiție la Ministerul Afacerilor Interne, în care semnalează abuzurile pe care le face șeful IPJ, cel care ar trebui să dea un exemplu bun subordonaților și nu să îi amenințe, atunci când chiar el este prins că încalcă legea.

Angajații IPJ vorbesc despre faptul că Laurențiu Pantazi folosește mașinile instituției în scop personal și, de cele mai multe ori, încalcă regulile de circulație fără a avea un motiv întemeiat, în sensul în care ar fi o urgență la serviciu.

Dar, ca să vă faceți o idee despre ceea ce se întâmplă la vârful Inspectoratului de Poliție Buzău, vă prezentăm mai jos datele pe care polițiștii anonimi le-au trimis pe adresa redacției.

Citește și: Marcel Vela luat la întrebări de senatori. Val de acuze prin moțiunea: ‘Cu Vela ruptă, în timp de pandemie’

„Suntem un grup de polițiști din cadrul I.P.J Buzău, care ne manifestăm opțiunea de a rămâne anonimi, pentru a ne proteja siguranța locului de muncă.

Aspectele la care facem referire sunt pe fondul unei nemulțumiri generale a personalului din cadrul I.P.J Buzău, față de abuzurile șefului Inspectoratului, comisar șef de poliție Pantazi Virgil Laurențiu.

În data de 26.04.2020 în timp ce șeful Inspectoratului se deplasa în interes personal, la volanul autoturismului de serviciu pe Șoseaua Nordului din mun.Buzău, a fost surprins de aparatul radar circulând cu viteza de 216 km.

În zona respectivă acționa cu auto MAI 41372, cu aparatul radar, echipajul format din Agent Vasile Marius și Agent Stroe Denis, ambii din cadrul Poliției mun.Buzău, Biroul Rutier . Unul dintre lucrătorii de poliție a efectuat semnul regulamentar pentru oprirea autoturismului în cauză, dar șeful inspectoratului nu s-a conformat și și-a continuat drumul. Imediat cei doi lucrători au plecat în urmărirea autoturismului respectiv folosind pentru oprirea acestuia semnalele luminoase și acustice.

Facem precizarea că cei doi lucrători de poliție nu cunoșteau autoturismul de serviciu folosit de șeful IPJ , întrucât aceștia au fost transferați recent la I.P.J Buzău de la alte unități de poliție din țară.

După oprirea autoturismului de către cei doi lucrători de la rutieră, șeful Inspectoratului le-a reproșat pe un ton amenințător acestora că l-au oprit folosind următorul limbaj, ,, de când vă permiteți voi să mă opriți pe mine”, ,,de ce nu cunoașteți această mașină”, ,,iar pe viitor să fiți mai atenți”, după care a plecat către localitatea Costești, sat Spătaru, Jud.Buzău, unde acesta locuiește efectiv cu familia.

Citește și: Minerii se revoltă în Valea Jiului! Care sunt nemulțumirile lor și ce măsuri vor lua

Facem precizarea că șeful Inspectoratului figurează cu domiciliul în mun.Buzău unde are un apartament, dar locuiește efectiv în localitatea Spătaru și face zilnic naveta cu autoturismele unității,pe care seara le parchează în curtea imobilului său.

Un alt eveniment cu șeful Inspectoratului a avut loc în cursul lunii martie 2020, după instaurarea stării de urgență la nivel national, când intr-o seară în jurul orelor 22,30-23,00, un echipaj de poliție rutieră din Buzau, a observat în zona Unirii Nord același autoturism cu care circula pe sens interzis și au plecat în urmărirea acestuia folosind semnalele acustice și luminoase pentru oprire. După oprirea autoturismului , agenții de poliție au constatat că la volan se afla șoferul domnului Pantazi, iar pe bancheta din spate se afla șeful IPJ . Și de această data, Pantazi a folosit un ton amenințător la adresa agenților de poliție, pentru faptul că a fost oprit autoturismul în care se afla folosindu-se semnalele acustice și luminoase, iar pe un ton ironic le-a spus acestora ca pe viitor să memoreze numărul mașinii.

Există riscul ca înregistrarea video a evenimentului să fie ștearsă de pe radar, întrucât finul acestuia este șeful Serviciului Rutier Buzău.

Cu privire la nemulțumirile personalului din cadrul I.P.J Buzău referitoare la abuzurile comise de șeful Inspectoratului, la modul dictatorial cum este condusă instituția cât și la rețeaua de protecție și intimidare formată din rude și prieteni apropiați pe care i-a pus pe funcții de conducere, au mai fost înaintate petiții atît la MAI cât și la I.G.P.R, dar până în prezent nu au fost demarate verificări la I.P.J Buzău în legătură cu aspectele sesizate.

Citește și: Se solicită retragerea cetățeniei române deținute de premierul Republicii Moldova: Sunt inadmisibile și lipsite de respect

Pe cale de consecință, am considerat oportun că trebuie să vă aducem la cunoștință aceste aspecte privind modul în care este condus I.P.J Buzău și abuzurile comise de șeful Inspectoratului, pentru a trage un semnal public important.

Acest demers a fost înaintat și către domnul ministru al MAI, Ion Marcel Vela”, precizează polițiștii din Buzău.

Am încercat să-l contactăm pe comisar șef de poliție Pantazi Virgil Laurențiu, dar acesta nu a putut fi găsit pentru a-și spune punctul de vedere.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Câmpulung

Mioveni

În Trend