Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Anca Dragu prezentă la dezvelirea bustului liberalului Vintilă I.C. Brătianu, creaţie a sculptorului Oscar Han

Publicat

in

Bustul liberalului Vintilă I.C. Brătianu, realizat de sculptorul Oscar Han în anul 1931 şi descoperit în timpul săpăturilor la o şcoală din localitate, a fost dezvelit, sâmbătă, la Coteşti.

“Sculptura a fost descoperită în urmă cu patru ani, cu ocazia unor săpături pe care le-am efectuat în comună, la Şcoala Odobasca. Amplasarea bustului a fost admisă de către Comisia Naţională pentru Monumente de For Public şi a primit şi aviz favorabil privind concepţia artistică din partea Ministerului Culturii. Bustul pe care îl vedeţi a fost clasat ca bun cultural cu semnificaţie artistică în 2018. Sculptura a fost realizată de unul dintre cei mai mari sculptori, Oscar Han, în 1931”, a declarat, cu ocazia dezvelirii bustului, primarul comunei Coteşti, Dorel Bolovan.

Sculptura a fost restaurată de prinţul Mihail Ghyka, cel care a asigurat şi ridicarea unui soclu în vederea punerii în valoare a sculpturii.

Participanţii au evocat personalitatea lui Vintilă Brătianu, cel care, printre altele, a pus bazele doctrinei liberale “Prin noi înşine!”.

“Vintilă Brătianu este unul dintre oamenii de stat ai României care au decis, au vrut, au muncit şi au rămas în cartea de istorie a României. Este cel care a gândit şi a pus în aplicare principiul economic ‘Prin noi înşine!’. Acest principiu contează foarte mult pentru o ţară ca România, o ţară care are foarte multe resurse, resurse naturale şi resurse umane”, a spus preşedintele Senatului, Anca Dragu.

La inaugurare au fost prezenţi preşedintele Senatului, Anca Dragu, preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma, prinţul Mihail Ghyka, senatori şi deputaţi liberali de Vrancea, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi judeţene.

Citește și: VIDEO Klaus Iohannis a dezvelit o statuie, la Sibiu: Prima ieșire în public, alături de soția sa – ‘Să facem din educație și din cultură piloni naționali’

Vintilă I. C. Brătianu, al treilea fiu al lui Ion C. Brătianu, a fost un important economist, finanţist şi om politic român, preşedinte al Consiliului de Miniştri în perioada 24 noiembrie 1927 – 3 noiembrie 1928. Inginer de profesie, s-a implicat, în calitate de inginer-şef, în lucrările de construcţie ale podului metalic de peste Dunăre de la Feteşti-Cernavodă, proiectat de inginerul constructor Anghel Saligny. Ulterior, a primit conducerea lucrărilor de construcţie a podurilor de pe Siret, Argeş şi Vădeni. După moartea lui Ion I. C. Brătianu, la 24 noiembrie 1927, Vintilă Brătianu a devenit preşedinte al partidului, informează Agerpres.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements

NATIONAL

FC Buzău a câştigat la scor la Brăila, cu 7-0, în Liga a II-a

Publicat

in

De

FC Buzău a surclasat-o pe Dacia Unirea Brăila cu scorul de 7-0, sâmbătă, în deplasare, într-un meci din etapa a 10-a a Ligii a II-a de fotbal.

Echipa antrenată de fostul internaţional Florentin Petre, nou-promovată, se află pe penultimul loc, fără victorie.

Concordia Chiajna, fostul lider, a fost învinsă în deplasare de nou-promovata CSC 1599 Şelimbăr cu 1-0, informează Agerpres.

De remarcat şi victoria reuşită de Metaloglobus la Călăraşi (1-0).

Rezultate:

Joi

AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Politehnica Iaşi 3-1

Vineri

FC Ripensia Timişoara – FC Universitatea Cluj 0-3

Sâmbătă

AFC Dunărea 2005 Călăraşi – FC Metaloglobus Bucureşti 0-1

ACS Viitorul Pandurii Târgu Jiu – AFC Unirea Constanţa 2-1

AFC 1919 Dacia Unirea Brăila – AS FC Buzău 0-7

AFC Unirea 04 Slobozia – Politehnica Timişoara 1-0

CSC 1599 Şelimbăr – CS Concordia Chiajna 1-0

Sâmbătă are loc şi meciul CSA Steaua Bucureşti – AFC Astra Giurgiu (15:00).

Duminică se joacă partida FC Braşov – ACS Petrolul 52 Ploieşti (12:30).

Luni e programat ultimul meci, FC Unirea Dej – AFC Hermannstadt (15:30).

Clasament

1. Petrolul 24 puncte (9 jocuri)

2. U Cluj 24 p (10 j)

3. Concordia 23 p (10 j)

4. FC Hermannstadt 21 p (9 j)

5. FC Buzău 20 p (10 j)

6. CSA Steaua 20 p (9 j)

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult

NATIONAL

Românii, tot mai datori la bănci! Florin Cîțu exclude amânarea plății ratelor la credite: ‘În acest moment nu are sens, pentru că economia funcționează’

Publicat

in

De

Plata ratelor la credite se poate amâna în cazul unui nou lockdown, spune Florin Cîțu. În caz contrar, măsura nu are sens pentru că economia funcționează.

Florin Cîțu a explicat, sâmbătă, într-o conferință de presă, că anul trecut au fost amânate ratele la bancă deoarece a fost închisă economia.

„Eu am luptat tot timpul să nu închidem economia. Doar așa putem să ne permitem să avem resurse suplimentare. În momentul în care închidem economia trebuie să avem și alte măsuri”, afirmă premierul interimar.

Amânarea plății ratelor la credite are sens doar atunci când se închide economia și oamenii trebuie să stea acasă, adaugă acesta: „În acest moment nu are sens pentru că economia funcționează. Dar dacă se ajunge acolo, la un lockdown, deși eu nu cred că se va ajunge acolo, bineînțeles că această măsură este una dintre ele”.

Comenteaza cu profilul de FB
Advertisements
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend