Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Analiză Reuters: Americanii aruncă munți de bani și transformă vânătoarea globală pentru măşti de protecţie într-un ‘Vest Sălbatic’

Publicat

in

Bătălia globală pentru măşti care să protejeze personalul din prima linie a luptei împotriva coronavirusului a transformat piaţa mondială într-un ‘Vest Sălbatic’, Statele Unite fiind dispuse adesea să supraliciteze pentru a obţine produse pentru care erau deja semnate alte contracte, spun oficiali europeni, conform unui material transmis vineri de Reuters, potrivit AGERPRES.

În Franţa şi Germania, oficiali de rang înalt spun că Statele Unite plătesc mult peste preţul pieţei pentru măşti produse de principalul fabricant, China, uneori câştigând contracte prin oferirea unor preţuri mai mari chiar şi după ce cumpărătorii europeni credeau că afacerea e încheiată.

Citește și: Klaus Iohannis, declarații de ultimă oră: E o etapă pe care am reușit să o întârziem cât mai mult posibil

‘Banii sunt irelevanţi. (Americanii) plătesc orice preţ pentru că sunt disperaţi’, a declarat pentru Reuters un responsabil de rang înalt din blocul conservator german CDU-CSU al cancelarului Angela Merkel.

După izbucnirea pandemiei, guverne din Europa, Americi şi din alte zone încearcă cu disperare să-şi asigure stocuri pentru personalul medical, de îngrijire şi populaţie.

Acum, când numărul de cazuri la nivel global a depăşit un milion, iar epidemia explodează în SUA, competiţia pentru preţioasele stocuri a devenit şi mai acerbă.

Departamentul de Stat al SUA şi agenţia din cadrul Departamentului Securităţii Interne (DHS) care coordonează eforturile SUA de a localiza şi procura echipamente de protecţie nu au dat curs deocamdată solicitării de a comenta cu privire la acest subiect.

Totuşi, un oficial din DHS a declarat pentru Reuters în această săptămână că guvernul şi companiile americane plătesc peste preţul pieţei pentru o mare parte din achiziţiile de peste hotare.

Potrivit oficialului, care a solicitat să-i fie păstrat anonimatul, Statele Unite nu se vor opri din cumpărat ‘până când vom avea mult prea multe’, şi ar putea continua să caute echipamente de protecţie până prin august.

Citește și: Ministru Muncii, Nelu Tătaru: Există în stoc un număr de teste suficient

Piaţa actuală a materialelor medicale a fost descrisă de premierul bavarez Markus Soeder drept ‘Vestul Sălbatic’.

O sursă germană angajată într-o companie care ajută guvernul Merkel să comande măşti a afirmat că ultimul weekend din martie a fost un moment de cotitură, sursa făcând o legătură cu prezenţa crescută a Statelor Unite pe piaţă. Contractele nu mai garantează livrările, spune sursa, explicând că ‘cererea este mult, mult mai mare decât oferta’.

Iar cererea ar putea să crească şi mai mult.

Administraţia Trump a părut joi pregătită să-i sfătuiască pe toţi americanii să poarte măşti atunci când se aventurează în afara locuinţelor.

În Franţa, trei lideri regionali au descris un tablou similar.

Jean Rottner, preşedintele regiunii Grand Est, vorbeşte despre o luptă permanentă pentru a se asigura că măştile comandate ajung în regiunea sa, prima care a fost greu lovită de epidemia din Franţa. El afirmă că produsele contractate îşi schimbă proprietarii în ultimul moment. ‘Pe pista (aeroportului), americanii scot banii şi plătesc de trei sau patru ori mai mult decât am oferit noi’, a afirmat Rottner miercuri la RFI.

Citește și: Momente EMOȚIONANTE la Galați – Asistenta hărţuită de vecini, așteptată cu flori și aplauze de militari (VIDEO)

Omologul lui Rottner din regiunea pariziană, Valerie Pecresse, a dezvăluit că a fost întrecută într-un ofertă de achiziţie de o ţară ‘cu buzunare adânci’, chiar dacă nu a precizat că ar fi vorba de SUA.

‘Am găsit materiale în urmă cu câteva zile, dar nu am reuşit să le cumpărăm după ce alţii au oferit un preţ mai mare’, a afirmat ea vineri la postul de radio Franceinfo. ‘Ei sunt pregătiţi să plătească de trei ori faţă de preţul pieţei’, a mai explicat Valerie Pecresse.

Ministerul francez de Externe afirmă că verifică aceste informaţii, însă un oficial se îndoieşte că se vor lua măsuri. ‘Totul se rezumă la forţele pieţei. Cel care plăteşte cel mai mult obţine premiul’, a comentat el.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Voce de la Bruxelles, după ce Ludovic Orban a numit POMENI alocațiile copiilor: ‘Alocaţiile pentru copii nu sunt o pomană’

Publicat

in

De

Premierul Ludovic Orban a spus că alocațiile pentru copii sunt pomeni și că ia în calcul atacarea legii de dublare a lor la CCR.

De la Bruxelles, europarlamentarul Victor Negrescu îi atrage atenția lui Orban că alocațiile nu sunt ”pomeni” și dă exemplul Germaniei, care, în plină criză, a alocat 300 de euro pentru fiecare copil. ”Înseamnă că şi dna Merkel dă pomeni”, punctează liderul PSD.

Citește și: Klaus Iohannis șochează! Demers anti-românesc

”Alocaţiile pentru copii nu sunt o pomană. E vorba de un venit de la bugetul statului pentru copiii României. Germania a făcut la fel. A alocat 300 de euro pentru fiecare copil. Deci înseamnă că şi dna Merkel dă pomeni cetăţenilor germani. SUA a alocat 3500 de dolari pentru fiecare familie. Deci dl Trump tot pomeni face. Dacă vorbim de economie, e nevoie de o relansare. Mai multă încredere în economie, mai mult consum şi de ce nu, să sprijinim şi zonele care au nevoie de suport. Şi într-adevăr, familiile cu copii au nevoie de suport, mai ales că 900.000 de copii din România nu au avut acces la educaţie în ultimele trei luni, pentru că nu şi-au permis.

Ne aflăm într-un astfel de moment nu din cauza Parlamentului. Fac o paranteză, reprezentanţii PNL au încuviinţat şi mărirea pensiilor, nu s-au opus. Suntem în situaţia asta pentru că nu există un plan de relansare economică pentru România, prezentat în Parlament. Poate puteam face lucruri coerente pentru ţară dacă actuala guvernare era dispusă să discute. Ori ei ies zilnic în conferinţe de presă şi atacă opoziţia. Atacurile nu duc la nimic bun şi trebuie să oprim asta.

Citește și: Ordin urgent al lui Marcel Vela! Se face lumină: ‘Nu are atribuții’

Eu cred că trebuie ca premierul să vină cu un plan de relansare. Asta i se şi solicită. Dialogul nu înseamnă să vii să vorbeşti de la pupitrul Parlamentului, ci să lucrezi cu adevărat, astfel încât să avem un consens. Alte ţări fac asta, asta ar trebui să facă şi ai noştri. Unde sunt măsurile pentru a sprijini familiile, IMM-urile? Nu cu împrumuturi, ci cu granturi din bani europeni. Haideţi să nu mai spunem că oamenii primesc pomeni. M-am săturat de acest tip de discurs. Nu este normal!”, scrie Victor Negrescu.

”Suntem în analiză (cu privire la posibilitatea de a ataca dublarea alocațiilor copiilor la CCR – n.r.). Noi suntem un guvern responsabil. Tot ceea ce votează Parlamentul de o bună bucată de timp nu are nicio legătură cu realitatea economică din România – noi și noi acte normative care generează scăderi de venituri, care generează noi cheltuieli și care riscă să arunce România în haos. Nu e normal. Fac apel la responsabilitate către membrii Parlamentului – nu mai votați astfel de acte normative, nu mai votați pomeni, nu mai votați creșteri de cheltuieli pentru care nu există resurse financiare”, a declarat Ludovic Orban când a fost întrebat dacă mărește alocațiile.

Citește și: Furie totală! Codrin Ștefănescu a explodat: ‘Să se rupă norii, să se cutremure pământul’ .

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Primul meci cu spectatori în Bulgaria – Ludogoreț învinge în deplasare pe Lokomotiv Sofia

Publicat

in

De

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend