Conecteaza-te cu noi

ACTUAL

ANAF intră la rupere! Se întâmplă luna aceasta

Publicat

in

ANAF intră la rupere! Începând cu data de 26 iunie 2020 se reiau popririle bancare şi se activează sistemul e-Popriri. 

ANAF a confirmat că ambele măsuri se vor aplica după ce încetează suspendarea popririlor.

„Astfel, ulterior termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgență (răspunsul Fiscului a venit înainte de apariția OUG 90/2020 – n. red.), măsurile de executare silită prin poprire vor începe sau se vor continua conform dispozițiilor legale în vigoare, aplicându-se în mod corespunzător prevederile Ordinului Ministrului Finanțelor Publice 1.665/2020 (ordinul care reglementează sistemul e-Popriri – n. red.). Ținând cont de cele de mai sus, menționăm că implementarea sistemului informatic e-Popriri se va realiza după împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgență (mai exact, din 26 iunie 2020, având în vedere amânarea stabilită prin ordonanță – n. red.)”, a transmis ANAF.

Astfel, ANAF a confirmat o informație care apăruse recent într-un memorandum adoptat de Guvern. „Pentru sprijinirea conformării la plata obligațiilor fiscale, în cursul anului 2019 au fost adoptate și implementate următoarele măsuri: (…) în vederea implementării sistemului electronic de poprire a conturilor bancare, s-a aprobat înfiinţarea organului de executare silită pentru îndeplinirea unor acte de executare silită prin procese electronice masive și s-a reglementat stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora.

Implementarea va fi finalizată la împlinirea termenului de 30 de zile de la încetarea stării de urgență. De asemenea, au fost adoptate reglementările necesare astfel încât poprirea să fie ridicată la îndestularea sumei poprite, iar debitorului să-i fie eliberate conturile cât mai repede”, scrie în memorandumul prin care Guvernul a adoptat Programul Național de Reformă 2020.

Sistemul e-Popriri va automatiza înființarea și ridicarea popririlor bancare. Astfel, opririle se vor institui și ridica în timp real. Prin e-Popriri se va evita situațiile în care din conturi sunt reținute sume mai mari decât cele ce trebuie recuperate. Aplicația ar fi trebuit să devină funcțională din 27 martie, dar nu s-a putut din cauza crizei de coronavirus.

Guvernul a suspendat popririle bancare pentru datorii fiscale atât cât a durat starea de urgență și starea de alertă, respectiv până pe 26 iunie.

Citește și:Marea bombă din așa-zisul proiect de lege al Jandarmeriei Române: Adio proteste de tip #Rezist! Ar putea fi interzisă acordarea avizului favorabil pentru mai mult de 3 zile

Ludovic Orban și oamenii lui, tot mai marginalizați în partid. Cum își pierde PNL proprii candidați în favoarea altui partid

Eduard Hellvig, ‘înlocuit’! Mutarea care l-a dat de gol pe Klaus Iohannis

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

ACTUAL

Viorel Cataramă reacționează după declarația premierului: Nu poate exista o infracțiune mai gravă din partea unui demnitar

Publicat

in

De

Viorel Cataramă, fost vicepreşedintele PNL şi actual preşedinte al Partidului Dreapta Liberală, reacţionează dur la afirmaţiile premierului Ludovic Orban despre deciziile CCR. 

„Primul Ministru al României instiga populația la nerespectarea hotărârilor CCR!

Nu poate exista o infracțiune mai gravă din partea unui demnitar.

Pe cale de consecință, și noi, simplii cetățeni putem cere sau instiga la nerespectarea legilor?

Iar în acest context, spre ce se îndreaptă țara noastră? Nici cele mai opresive și totalitare regimuri nu și-au permis să facă asemenea declarații vreodată!

Ce fac instituțiile statului român? De ce lasă România să intre în beznă?”, scrie Cataramă pe Facebook.

Premierul Ludovic Orban a recomandat cetățenilor să nu țină cont de decizia CCR privind neconstituționalitatea unor măsuri din epidemie, ci să acționeze responsabil. „CCR nu e la prima decizie care zădărnicește măsurile de apărare a sănătății și vieții cetățenilor”, a spus Orban, într-un interviu la Digi24. „E cererea, recomandarea, rugămintea mea către cetățeni să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, să acționeze responsabil, ca până acum și chiar dacă va exista o perioadă până va exista o lege, aici depinde și de Parlament”, a afirmat premierul. În momentul în care moderatorul l-a întrebat dacă a vrut să spună ca oamenii să nu țină cont de deciziile Curții Constituționale, premierul a răspuns: „Să țină cont de regulile normale și firești în astfel de situații”.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Marcel Ciolacu, nou atac la adresa premierului: Orban devine toxic pentru România fiindcă începe să îndemne la anarhie

Publicat

in

De

Preşedintele interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a scris sâmbătă pe Facebook că Ludovic Orban devine ”toxic” și ”principala amenințare la stabilitatea statului”. 

”Orban devine toxic pentru România fiindcă începe să îndemne la anarhie. Domnule Iohannis, treziți-l și spuneți-i că țara nu e o crâșmă! Șeful Guvernului devine principala amenințare la adresa stabilității statului în plină pandemie, după îndemnul aberant ca românii să nu respecte deciziile Curții Constituționale. Când era în opoziție, Orban lăuda Curtea la orice verdict împotriva Guvernului PSD. Acum, când CCR spune Executivului PNL că a fost incompetent, judecătorii sunt practic învinuiți pentru răspândirea COVID în România. De fapt, Orban poate fi acuzat că zădărnicește ordinea constituțională și statul de drept. Este un anti-model absolut și le-o arată românilor cu insistență”, a scris, sâmbătă, Ciolacu pe Facebook.

Liderul interimar al PSD continuă critica dură la adresa premierului și a PNL legându-se de pozele în care a fost surprins fumând și bând în birou alături de alți miniștri, dar și de prezența lui în anumite restaurante.

”Pentru Orban și PNL, normal și firesc în pandemie este să poți petrece când ai chef, la Guvern, în restaurante sau corturi – fără restricții. Pentru Orban și liberali, normal și firesc este să cheltui miliarde cu gașca fără să dai socoteală despre asta. Pentru Orban, normal și firesc este să aplici doar ce fragment de lege îți convine, și numai dacă poți câștiga ceva de pe urma ei. Am crezut că episodul cu băuta de la Guvern a fost un caz nefericit, dar îmi dau seama că aceasta este atitudinea normală a premierului față de români și față de lege. Poți să-l scoți pe Orban din cârciumă, dar nu ai cum să scoți cârciuma din el!”, a mai scris Ciolacu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend