Conecteaza-te cu noi

LIFESTYLE

Amintirile fiicei lui Steve Jobs despre relaţia zbuciumată pe care a avut-o cu tatăl său, mult timp distant şi rece

Avatar

Publicat

in

În timpul şcolii povestea cu mândrie că tatăl său era Steve Jobs. Spunea că este „faimos” şi că a „inventat calculatorul personal”, dar şi că „trăieşte într-o vilă şi conduce un Porsche decapotabil”, ba chiar poate „cumpăra unul nou când vrea el”, însă relaţia Lisei Brennan-Jobs cu tatăl său nu era una bună.

În cartea sa de amintiri, „Small Fry” ( care s-au putea traduce ca „nesemnificativ”), fiica lui Steve Jobs descrie dificultăţile prin care a trecut fiindcă a trebuit să crească alături de un tată distant şi rece, care iniţial a refuzat să o recunoască drept copilul său.

Ultimele zile ale lui Jobs

Lisa Brennan-Jobs a povestit câteva fragmente din viaţa petrecută alături de tatăl său, şi mai ales, despre sentimentele, iluziile şi dezamăgirile pe care le-a suportat în timp ce încerca să devină fiica preferată a acestuia.

Din spusele sale se întelege că relaţia dintre ei s-a îmbunătăţit cu trecerea timpului, deşi niciodată nu a ajuns să fie atât de apropiată.

Femeia îl vizita frecvent pe tatăl său în ultimii ani de viaţă ai acestuia, până când a murit pe 5 octombrie 2011 de cancer pancreatic.

„Era în cameră, îmbrăcat în pantaloni scurţi. Avea picioarele descoperite. Înainte de a-mi lua la revedere, am fost la baie şi m-am pulverizat cu spray. Când m-am întors în camera lui, se ridica. Când ne-am îmbrăţişat, puteam să-i simt vertebrele şi coastele”, a povestit tânăra.

Scriitoarea povesteşte că atunci când s-au despărţit şi a început să meargă pentru a pleca acasa, Jobs i-a atras atenţia spunându-i „miroşi a parfum”.

Probe de ADN

Lisa Brennan-Job s-a născut pe 17 mai 1978. Părinţii săi, Steve Jobs şi Chrishann Brennan, aveau 23 de ani.  Mama sa a născut-o la ferma unui prieten din Oregon, iar Jobs a participat la naşterea copilului, deşi a spus tuturor că nu era fiica lui.

Potrivit fetei, la vârsta de doi ani, mama sa mergea la diferite persoane pentru a face curăţenie şi pentru a primi diverse ocupaţii, iar tatăl său nu a contribuit la creşterea sa.

În 1980, Steve Jobs trebuia să-i plătească pensie alimentară. El a negat că este tatăl acesteia, a declarat sub jurământ că e steril şi a furnizat numele altui bărbat despre care a spus că era tatăl biologic al fetei.

Probele ADN au confirmat că de fapt Jobs este tatăl Lisei şi tribunalul a decis ca el să plătească o pensie alimentară de 500 de dolari.

„Cazul s-a concluzionat pe 8 decembrie 1980, la instenţele avocaţilor ca procesul să se finalizeze. Patru zile mai târziu, Apple a ieşit pe piaţă şi, de la o zi la alta, averea tatălui meu era estimată la peste 200 de milioane de dolari”, a declarat Lisa Brennan-Jobs.

Puţin generos

Unul dintre episoadele pe care l-a reţinut fata este legat de maşini. Într-una din etapele vieţii sale, fiind adolescentă, Lisa mergea să doarmă în casa lui Jobs o zi pe săptămână în timp ce mama sa mergea la universitatea din San Francisco.

„În zilele acelea cinam, mergeam la piscină, vizionam filme vechi. Pe drum nu vorbeam”, a spus aceasta.

Într-o zi, l-a întrebat pe Jobs dacă poate rămâne cu maşina Porsche pe care acesta o avea, în momentul în care nu îi mai trebuia. Tatăl său i-a răspuns „sigur că nu”, pe un ton indiferent şi apăsător.

Atunci a realizat că Jobs „nu era generos cu banii, cu mâncarea sau cuvintele; ideea maşinilor de tip Porsche era o adevărată excepţie”.

Cel mai dureros lucru pe care tatăl său i l-a spus a fost „nu vei primi nimic. Înţelegi? Nimic. Nu vei primi nimic!”.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Medicul Emilian Imbri: ‘Cine vine acum la minister e un kamikaze. Domnul Tătaru ar trebui să revină la minister’.

Avatar

Publicat

in

De

Medicul Emilian Imbri, fostul manager al Spitalului Victor Babeș din Capitală, a declarat la Realitatea PLUS că ”La noi carantinarea este un termen doar pe hârtie. Cei care se vaccinează plus cei care trtec prin boală ar trebui să fie 60-70% din populație ca să fim liniștiți”.

”Noi pierdem o luptă cu COVID, nu războiul. Dacă ar fi un meci de fotbal împotriva pandemiei, scorul ar fi 3-2 pentru virus. Acum este o relaxare sau o resemnare care i-a cuprins pe oameni. Ar trebui să facem lucrurile pe care le știm. Trebuie să evităm să ne îmbolnăvim și trebuie să ne vaccinăm. La noi carantinarea este un termen doar pe hârtie. Cei care se vaccinează plus cei care trtec prin boală ar trebui să fie 60-70% din populație ca să fim liniștiți”.

Imbri a mai spus că ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, s-a implicat foarte puțin în campania de vaccinare anti-COVID.

”Ca medic nu poți să nu susții vaccinarea. Fiind medic și dacă vrei să te afirmi medicatic, sigur că o poți face. Nu poți fi medic și să spui că vaccinul nu e bun. Ministrul Sănătății nu s-a implicat mai deloc în campania de vaccinare. Ministrul trebuie să strângă toți factorii la un loc. Cine ar putea accepta această funcție fără să-și riște reputația? Cine vine acum la minister e un kamikaze. Domnul Tătaru ar trebui să revină la minister. Ar putea face rapid o echipă bună”, informează realitatea.net

Citește și:

Medicul Emilian Imbri avertizează: ‘Bătălia cu virusul am pierdut-o. Ce se întâmplă acum e triumful virusului, să știți’

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

Bilanțul campaniei de vaccinare împotriva COVID-19! Sub 72.000 de persoane vaccinate, 68 de reacții comune și minore, în ultimele 24 de ore

Avatar

Publicat

in

De

Potrivit datelor puse la dispoziţia Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP-CNSCBT), prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor (RENV), care ţine evidenţa vaccinărilor, situaţia din ziua de 18 aprilie a.c., ora 17.00, este următoarea:

În ultimele 24 de ore, au fost administrate 71.922 de doze de vaccin, dintre care 54.818 – Pfizer, 8.481 – AstraZeneca şi 8.623 – Moderna, potrivit datelor puse la dispoziţie de Institutul Naţional de Sănătate Publică, prin aplicaţia Registrul Electronic Naţional al Vaccinărilor.

Potrivit unui comunicat al CNCAV, 48.097 de persoane au fost vaccinate cu prima doză, iar 23.825 de persoane şi cu cea de-a doua. De la începutul campaniei de vaccinare, pe 27 decembrie 2020, au fost administrate 4.231.714 de doze unui număr de 2.626.810 de persoane, dintre care 1.021.906 au primit o doză şi 1.604.904 şi pe cea de-a doua.

În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 68 de reacţii adverse – 12 de tip local şi 56 de tip general. Totodată, de la începutul campaniei de vaccinare s-au înregistrat 12.891 de reacţii adverse la vaccinurile Pfizer, Moderna şi AstraZeneca, 1.326 de tip local şi 11.565 de tip general.

CNCAV menţionează că 136 de reacţii adverse sunt în curs de investigare.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend