Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Americanii votează pentru președinția lui Biden sau pentru ambiția lui Trump

Publicat

in

Milioane de americani votau marți într-o atmosferă de neîncredere, într-un scrutin crucial pentru președinția lui Joe Biden și pentru ambițiile rivalului Donald Trump de a recuceri Casa Albă în 2024, potrivit AFP.

Trump versus BidenFoto: Profimedia Images

„Avem nevoie de toată lumea pe punte pentru a-i alege pe democrați”, a scris pe Twitter Joe Biden. Citând mai multe probleme, cum ar fi dreptul la avort, el a insistat: „Aceste alegeri sunt prea importante pentru a sta pe tușă”.

Afectat de o inflație record, președintele în vârstă de 79 de ani riscă să piardă controlul Congresului în aceste alegeri de mijloc de mandat, în mod tradițional nefavorabile, și să-și vadă acțiunea paralizată pentru următorii doi ani.

Predecesorul său, Donald Trump, care a susținut cu tărie un număr mare de candidați republicani, se bazează pe succesul acestora pentru a-i oferi cel mai bun start posibil în cursa prezidențială.

În cadrul ultimei sale întâlniri, el a promis că va face „un anunț foarte important” pe 15 noiembrie. „Va fi o zi foarte interesantă pentru mulți oameni”, a promis el marți, la ieșirea dintr-o secție de votare din Florida.

Între timp, „cred că vom avea o noapte foarte bună”, a adăugat încrezător miliardarul în vârstă de 76 de ani.

Noi probleme cu aparatele de vot

La scurt timp după aceea, însă, el a reluat acuzele privind fraudele electorale. Constatând că mașinile de vot au funcționat defectuos într-un district foarte populat din Arizona, el a postat pe platforma sa Truth Social: „Iar începem? Oamenii nu o vor accepta”.

Oficialii locali au recunoscut problema, dar i-au asigurat pe alegători că au și alte opțiuni pentru a vota la aceste alegeri, care vizează întreaga Cameră a Reprezentanților, o treime din Senat, numeroase funcții alese la nivel local și o serie de referendumuri.

În ciuda asigurărilor lor, aceste piedici au sporit îngrijorările.

„Sper că toată lumea va fi civilizată” și va accepta verdictul urnelor, a declarat Enrique Ayala, un pensionar în vârstă de 64 de ani, intervievat de AFP la McAllen, în Texas.

În timpul campaniei, „a existat multă tensiune și dezinformare”, a declarat Robin Ghirdar, un medic în vârstă de 61 de ani care a venit să voteze democrat într-un birou din Pittsburgh, Pennsylvania, deplângând „căutarea adevărului și a compromisului a dispărut în această bătălie”.

De fapt, fiecare tabără a dramatizat mizele alegerilor: democrații s-au prezentat ca apărători ai democrației și ai dreptului la avort împotriva republicanilor considerați „extremiști”; conservatorii au apărat ordinea împotriva unei așa-numite stângi „laxe și radicale” în materie de securitate și imigrație.

Ai ceva de spus? Comentează aici cu profilul de FB

NATIONAL

Sprayul nazal cu ketamină ar putea ajuta la tratarea migrenelor cronice (studiu)

Publicat

in

Sprayul nazal cu ketamină ar putea fi eficient în tratarea migrenelor cronice, potrivit unui nou studiu, publicat în revista „Regional Anesthesia & Pain Medicine”, oamenii de ştiinţă avertizând în acelaşi timp împotriva utilizării în exces a acestui tratament, relatează UPI, potrivit Agerpres.

Citeste mai mult

NATIONAL

Lula da Silva îi face o invitaţie specială papei Francisc pentru a vizita Brazilia

Publicat

in

Preşedintele brazilian, Luiz Inacio Lula da Silva, l-a invitat miercuri pe papa Francisc să efectueze o vizită în ţara sa, în cursul unei conversaţii telefonice care s-a concentrat şi pe conflictul din Ucraina, relatează AFP, citat de Agerpres.

„Tocmai am vorbit la telefon cu papa Francisc. L-am felicitat pentru eforturile depuse în apărarea păcii în Ucraina şi în lupta împotriva sărăciei”, a scris Lula da Silva pe Twitter.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend