Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Amenzi URIAȘE date de Polițiști! Românii sfidează regulile și ies la petreceri: peste 7.400 de amenzi în valoare de 1,4 milioane de lei

Avatar

Publicat

in

Peste 7.400 de amenzi, în valoare de aproape 1,4 milioane de lei, au fost acordate în ultimele 24 de ore pentru nerespectarea măsurilor de protecţie la nivel naţional. În judeţul Ilfov poliţiştii au oprit o petrecere privată şi au dat 52 de amenzi. Potrivit unui comunicat al Poliţiei Române, în ultimele 24 de ore, peste 6.500 de poliţişti, împreună cu jandarmi, poliţişti de frontieră, cadre ISU, poliţişti locali, reprezentanţi ai ANSVSA, ANPC, Ministerului Sănătăţii, Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerului Transporturilor şi ai autorităţilor publice locale, au desfăşurat 949 de acţiuni de verificare a modului în care se respectă măsurile de protecţie sanitară la nivel naţional, informează News.ro.

Astfel, au fost realizate 74.886 de verificări cu privire la respectarea măsurilor şi interdicţiilor impuse. În urma acţiunilor punctuale de control, au fost aplicate 7.418 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 1.398.680 de lei.

În judeţul Ilfov, în noaptea de 6 spre 7 februarie, poliţiştii oraşului Voluntari au fost sesizaţi cu privire la faptul că, într-un imobil din localitate, se desfăşoară o petrecere privată, unde nu sunt respectate normele pentru limitarea răspândirii cu SARS-COV-2.

Citește și: RAPORT despre Wuhan făcut de Departametul de Stat al SUA: ‘Un accident de laborator ar putea semăna cu un focar natural’

Poliţiştii oraşului Voluntari şi ai Serviciului de Acţiuni Speciale Ilfov s-au deplasat la imobilul respectiv, pentru efectuarea de verificări şi luarea măsurilor legale care se impun. Astfel, evenimentul privat a fost întrerupt de poliţişti, iar, în urma verificărilor, au fost identificate cele 60 persoane participante. Oamenii legii au dat 52 de amenzi în valoare totală de 33.000 de lei.

Citește și: INEDIT Confesiunile unui călugăr în timpul pandemiei: Mi-e frică de o viitoare ‘castă a talibanilor’ ortodocși!

De asemenea, în judeţul Caraş-Severin, noaptea trecută, poliţiştii Poliţiei Municipiului Caransebeş s-au sesizat din oficiu cu privire la două evenimente private, organizate în municipiu (zile de naştere), la care au participat mai multe persoane.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au identificat, în total, 17 persoane. Ei i-au amendat pe organizatorii celor două petreceri şi pe participanţi, valoarea sancţiunilor fiind de 5.500 de lei.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

DSU: Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor a refuzat intrarea în unitate

Avatar

Publicat

in

De

Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19, anunță DSU, în legătură cu defecțiunea la TIR-ul ATI de la spitalul Babeș.

Personalul medical care încadrează Unitatea de Terapie Intensivă Mobilă a semnalat intrarea în avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regăsite în container și a comunicat echipei tehnice a spitalului că acestea prezintă o alarmă de suprapresiune respectiv, presiune crescută de peste 6 Bari, limita maximă admisă pentru funcționarea corectă și în siguranță a acestor tipuri de echipamente medicale.

În urma verificării presiunii oxigenului din Unitatea Mobilă, ventilatoarele au rămas în avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fața locului a refuzat intrarea în unitate, deși i-a fost oferit de către personalul medical, echipament complet de protecție împotriva COVID-19. Acesta, în final a părăsit incinta spitalului, refuzând să intre în TIR.

La acest moment este în derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă, în cadrul Unității Mobile.

Verificarea ventilatoarelor, în urma avariei a demonstrat ca acestea au înregistrat o creșterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din funcțiune.

Instalarea și operaționalizarea Unității se realizează sub coordonarea DSU și a spitalului iar reglarea continuă a parametrilor de lucru, a instalației de oxigen care deservește UTIM-ul, monitorizarea acesteia și operarea unității este realizată de echipa tehnică a spitalului.

Din cei 8 pacienți internați în UTIM din cadrul Victor Babeș, au fost transferați un pacient pe o secție proprie a spitalului Victor Babeș, un pacient la Spitalul ROL 2 (secția militară a Ana Aslan), doi pacienți la Spitalul Bagdasar Arseni, un pacient la Floreasca.

Trei pacienți au fost declarați decedați, în urma intrării în stop cardio respirator, după o defecțiune a instalației de oxigen la unitatea de terapie intensivă mobilă de la Spitalul Victor Babeș.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

Pe modelul lui Nicolae Robu, Clotilde Armand începe războiul cablurilor

Avatar

Publicat

in

De

Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, anunță că operatorii de televiziune, telefon și internet vor trebui să elibereze de urgență stâlpii de iluminat, altfel „o vom face noi”.

„Sincer? Mă mir cum de nu a căzut acest stâlp de iluminat din fața primăriei care este sugrumat de cablurile operatorilor de telefonie, internet, televiziune etc. Aceste situații reprezintă un pericol public și se regăsesc în mai multe zone din sector. Voi înainta către toți operatorii o adresă prin care sunt anunțați că trebuie să elibereze stâlpii. Dacă nu fac asta o vom face noi”, scris luni pe Facebook primarul Sectorului 1, postare la care adaugă următoarea fotografie:

content-image

Fostul primar al Timișoarei, Nicolae Robu, a tăiat cablurile aeriene din centrul Timișoarei, după ce o hotărâre de consiliu local îi obliga pe furnizorii de servicii de televiziune, internet şi telefonie să introducă în subteran cablurile încă din 2009.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend