Conecteaza-te cu noi

Campulung

Ambulanţa şi Smurd-ul ţinute ocupate de alcoolici

Avatar

Publicat

in

Unitatea de Primiri Urgenţe din cadrul Spitalului municipal Câmpulung pe lângă faptul că a ajuns azil de bătrâni, motel pentru aurolaci, mai este şi centru de dezalcoolizare temporară. Zilnic, la UPU sunt aduşi de Ambulanţă sau Smurd musceleni în stare avansată de ebrietate, servicii folosite pentru astfel de cazuri mai ceva decât dispeceratul local de taxi.betiv
Atât cadrele medicale de la Ambulanţă, cât şi cele din cadrul UPU îşi spun de fiecare dată că au nevoie de multă răbdare pentru a face faţă alcoolicilor care nu numai că sunt agitaţi, dar unii dintre ei mai folosesc şi un limbaj total necivilizat. Şi cu toate acestea, chiar şi lovit, jignit şi tracasat, personalul medical îşi face datoria. Nimeni nu mai pune în calcul faptul că ambulanţele sunt ţinute ocupate cu posibilitatea de a nu putea interveni la timp în cazuri cu adevărat grave, iar paturile de la UPU sunt şi ele ocupate de personaje mult prea prietene cu Bachus.

Comenteaza cu profilul de FB

ACTUAL

ITM Argeș, controale “la sânge” și amenzi de 562.000 lei

Avatar

Publicat

in

De

Activitatea de control desfăşurată de ITM Argeş a fost una amplă în luna martie 2021.

Astfel, în domeniul Relaţiilor de muncă, s-au efectuat un număr de 191 de controale, s-au aplicat un număr de 83 de sancţíuni, din care amenzi în valoare totală de 562.500 lei.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficiențe:

– comerț, transport, confecții, prelucrare lemn, construcţii, restaurante, baruri, service auto, spălătorii auto.

Principalele deficiențe constatate:

-primirea la muncă a persoanelor fără încheierea în formă scrisă a unui contract individual de muncă (munca nedeclarată), nerespectarea prevederilor legale privind acordarea repausului săptămânal, neevidenţierea orelor de muncă prestate de fiecare salariat, încălcarea prevederilor legale privind munca de noapte, nerespectarea măsurilor dispuse la controlul anterior, neacordarea drepturilor salariale, netransmiterea în termen a modificărilor intervenite în Registrul general de evidenţă a salariaţilor, neacordarea indemnizației în cazul în care angajatorul își întrerupe temporar activitatea cu menținerea raporturilor de muncă, neînmânarea salariatului anterior începerii activităţii a unui exemplar din contractual individual de muncă, neeliberarea adeverinţei de vechime.

2.În vederea diminuării numărului de persoane ce desfăşoară muncă nedeclarată,în luna martie

2021, ITM Argeş a efectuat un număr de 191 controale. Astfel, la 57 angajatori sancționați, au

fost depistate ca prestând muncă nedeclarată un număr de 34 persoane.

Valoarea amenzilor aplicate este de 510.000 lei.

3.În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă

În baza legii 319/2006 privind securitatea şi sănătatea în muncă, au fost efectuate 177 controale.

Au fost aplicate un numar de119 de sancțiuni, din care 42 de amenzi, valoarea totală a acestora fiind de 134.200 lei.

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe:

– construcţii, exploatare forestieră, transport, alimentație publică, instalații electrice, spălătorii auto, distribuție mărfuri, morărit și panificație, confecții textile, comerț, materiale pirotehnice.

Persoanele care vor să sesizeze munca fără forme legale de angajare o pot face, în scris, la numărul de fax 0248/223.412, la adresa de e-mail itmarges@itmarges.ro sau direct la sediul din Piteşti, Bulevardul Republicii nr.11.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

ACTUAL

ACUM, CJSU ARGEȘ a DECIS: În case la ora 20:00, la magazin până-n 18:00, la Pitești și alte 10 localități – VEZI DOCUMENTUL

Avatar

Publicat

in

De

În urmă cu puțin timp s-a încheiat ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Argeș care a decis, prin Hotărărea nr. 25, ca in Pitești și alte 10 localități din județ să fie instituite restricții dure valabile pentru weekend.

Anexa 1. – Lista localități cu rata de incidenta mai mare de 4 la mia de locuitori pentru care se aplică noile restrictii.

Bălilești
Dîrmănești
Mărăcineni
Valea Iașului
Lerești
Budeasa
Morărești
Miroși
Pitești
Ștefănești
Bogați

COMITETUL JUDEŢEAN PENTRU SITUAŢII DE URGENŢĂ ARGEŞ

HOTĂRÂREA NR. 25 din data de 09.04.2021

Art.1. (1) Pentru localitățile prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărare, localităti în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 4/1.000 locuitoriși mai mică de 7,5/1.000 de locuitori se stabilesc următoarele măsuri:

a) Este interzisă circulația persoanelor în afară locuinței/gospodăriei fără restricții, după ora 20.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică;

b) Este permisă funcționarea operatorilor economici care desfășoară activități de comerț/prestări de servicii în spații închise și/sau deschise, publice și/sau private, până la ora 18.00, în zilele de vineri, sâmbătă și duminică; în intervalul orar 18.00 – 05.00, operatorii economici pot activa doar în relația cu operatorii economici cu activitate de livrare la domiciliu;

c) Se suspendă activitatea operatorilor economici desfășurată în spații închise în domeniul sălilor de sport/fitness;

(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică în perioada stabilită în anexa nr. 1 la prezenta hotărare.

Art.2. (1) Pentru localitățile prevăzute în anexa nr. 2 la prezenta hotărare, localităti în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 3/1.000 locuitorise stabilesc următoarele măsuri:

a) Este interzisă activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum a produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor ;

b) Este permisă activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, doar pentrupersoanele cazate în aceste unități;

c) Măsurile prevăzute la alin.(1) și (2) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent, în conformitate cu prevederile H.G.nr.293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14 martie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, anexa 3, art.6, punctul 3, cu modificările și completările ulterioare.

d) Este interzisă activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc;

e) Sunt interzise activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte ;

f) Pentru operatorii economici prevăzuți la lit a) și b), a căror activitate a fost restricționată sau închisă se permite prepararea hranei și comercializarea produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice care nu se consumă în interiorul clădirilor.

(2) Măsurile prevăzute la alin.(1) se aplică în perioada stabilită în anexa nr. 2 la prezenta hotărare.

Art.3. (1) Se permite activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, în intervalul orar 05.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

(2) Se permite activitatea restuarantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, în intervalul orar 05.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

(3) Se permite activitatea operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în intervalul orar 05.00 – 21.00, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

(4) Se permit activitățile în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/concerte, fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului, în toate localitățile din județul Argeș, cu excepția celor prevăzute în Anexa nr.2.

(5) Măsurile prevăzute la punctele (1) și (2) se aplică și operatorilor economici care desfășoară activități în spațiile publice închise care au un acoperiș, plafon sau tavan și care sunt delimitate de cel puțin 2 pereți, indiferent de natura acestora sau de caracterul temporar sau permanent în conformitate cu prevederile HG nr. 293/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 14.03.2021, precum și stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID – 19, anexa 3, art. 6, pct. 3, cu modificările și completările ulterioare.

(6) Măsurile prevăzute la alin. (1) – (5) intră în vigoare începând cu data de 10.04.2021 ora 00.00 pentru o perioadă de 14 zile.

Art.4. Desfășurarea activității operatorilor economici din județul Argeș se va realiza cu respectarea condițiilor de limitare a răspândirii COVID-19 stabilite prin ordinele comune ale ministerelor de resort care vor stabili concret numărul maxim de persoane cărora le este permis, simultan, accesul în interiorul incintelor acestora raportat la suprafața obiectivelor.

Art.5. (1) Secretariatul Tehnic Permanent al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Argeş va comunica prezenta hotărâre tuturor entităților responsabile cu aducerea sa la îndeplinire, pentru luare la cunoştinţă şi conformare.

(2) Conducătorii instituțiilor/entităților publice din județul Argeș vor asigura punerea în aplicare a dispozițiilor prezentei hotărâri, în caz contrar intrând sub incidența sancțiunilor prevăzute de lege.

PREŞEDINTE C.J.S.U.

P R E F E C T

EMILIA MATEESCU

VICEPREŞEDINTE C.J.S.U.

INSPECTOR ŞEF

I.S.U. ARGEŞ

Col. Bogdan OLAR

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate

Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend