Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ambasadorul SUA la Chişinău: Washingtonul va monitoriza atent alegerile parlamentare anticipate din Republica Moldova

Publicat

in

Statele Unite ale Americii vor monitoriza cu atenţie alegerile parlamentare anticipate, preconizate să se desfăşoare la 11 iulie în Republica Moldova, a declarat marţi ambasadorul american la Chişinău, Dereck J. Hogan, menţionând că Washingtonul se aşteaptă ca aceste alegeri să se desfăşoare corect şi transparent, astfel încât rezultatul scrutinului să reflecte voinţa reală a cetăţenilor moldoveni, potrivit Radio Chişinău şi Ziarul Naţional.

SUA susţin integrarea europeană şi reformele autentice în Republica Moldova, a subliniat Dereck J. Hogan într-un discurs online rostit în faţa studenţilor de la Facultatea Relaţii Internaţionale Ştiinţe Politice şi Administrative din cadrul Universităţii de Stat din Moldova (USM), potrivit agerpres.ro.

El a spus că scrutinul prezidenţial a arătat că cetăţenii Republicii Moldova aşteaptă schimbări în urma alegerilor, dar unii politicieni încearcă să se opună reformelor.

‘În noiembrie trecut un număr record de moldoveni au votat pentru alegerea primei femei preşedinte şi au cerut o guvernare mai responsabilă. Dar acele apeluri au fost întâmpinate cu cinism şi dorinţa de a sacrifica totul, de a face parteneriate cu forţe oligarhice, de a se supune influenţei maligne din străinătate şi a face ameninţări la adresa independenţei instituţiilor democratice. Toate acestea pentru a păstra puterea politică cu orice preţ’, a declarat ambasadorul SUA, referindu-se aparent la evoluţiile din ultimul timp din parlamentul moldovean.

‘Democraţia este fragilă şi necesită o vigilenţă constantă pentru a fi păstrată’, a remarcat diplomatul american, îndemnându-i pe cetăţenii moldoveni să-i voteze la 11 iulie pe cei care le vor reprezenta interesele în parlament.

Dereck J. Hogan a precizat că SUA sunt gata să colaboreze cu orice guvern care este dispus să îmbunătăţească nivelul de viaţă al cetăţenilor. În acelaşi timp, diplomatul a remarcat că majoritatea populaţiei are o viziune proeuropeană.

Comenteaza cu profilul de FB

NATIONAL

Marcel Ciolacu continuă să critice PNRR: ‘Ghinea și Oros s-au întors de la Bruxelles cu zero euro pentru agricultură’

Publicat

in

De

Marcel Ciolacu a afirmat că, în Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), România a plecat la Bruxelles cu o solicitare de şapte miliarde pentru agricultură, iar miniştrii Cristian Ghinea şi Adrian Oros s-au întors cu zero euro pentru acest domeniu.

Liderul PSD a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, că va continua să critice PNRR.

„Europa ne creează aceste oportunităţi, dar dacă noi trimitem documente pe care nu le citim, documente făcute de către companii private ca pe urmă să acceseze aceste fonduri sau aberaţii cum sunt 133.000 de euro pentru formarea unui singur om, de parcă l-am trimite pe Marte şi de asta se justifică această sumă imensă. Sunt ferm convins că altfel ar fi arătat acest PNRR. Deoarece nu au vrut un dialog cu autorităţile locale s-a ajuns ca să fim iarăşi ruşinea Europei. O să continui să critic acest PNRR. Chiar vorbeam cu domnul senator Preoteasa cât de mult ar fi însemnat pentru Dolj să fi prins acele sume pentru irigaţii, cum am prins Polonia, Ungaria, Bulgaria. Am plecat la negocieri la Bruxelles cu Comisia cu o solicitare de şapte miliarde, au ajuns domnul Ghinea şi cu domnul Oros la 3,8 miliarde şi s-au întors cu zero euro pentru agricultura românescă”, a spus Ciolacu.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult

NATIONAL

VIDEO Marcel Ciolacu aruncă săgeți către premier: ‘Pariul lui Florin Cîţu cu vaccinarea s-a terminat’

Publicat

in

De

Marcel Ciolacu consideră că pariul premierului Florin Cîţu cu vaccinarea s-a terminat şi nimeni nu mai vorbeşte despre promisiunile ca până în septembrie peste 10 milioane de români să fie vaccinaţi, anunță news.ro.

Marcel Ciolacu a declarat sâmbătă, într-o conferinţă de presă susţinută la Craiova, că recomandă românilor să se vaccineze.

„Avem un pariu pierdut de domnul Cîţu, pariul dânsului cu vaccinarea s-a terminat. Nimeni nu mai vorbeşte despre vaccinare, despre promisiunile care până în septembrie 10,4 milioane de români să fie vaccinaţi. Noi rămâne consecvenţi, eu recomand românilor să se vaccineze, dar incapacitatea lor organizatorică, faptul că nu găsesc o comunicare cu administraţiile locale să fie ajutaţi în acest demers şi nu îl ultimul rând, faptul că lumea nu îi mai crede şi nu mai au încredere în ei”, a spus liderul PSD.

Comenteaza cu profilul de FB
Citeste mai mult
Publicitate
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Mioveni

În Trend