Conecteaza-te cu noi

NATIONAL

Ambasadoarea Franţei și-a încheiat misiunea în România: ‘Aceşti trei ani în serviciul relaţiei franco-române au fost plini de satisfacţii’

Publicat

in

Ambasadoarea Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, transmite, la final de mandat, că activitatea sa în capitala României a fost una bogată şi plină de satisfacţii, amintind Preşedinţia română a Consiliului UE şi Sezonul Cultural România-Franţa, anunță AGERPRES.

“Mă pregătesc să părăsesc Bucureştiul pentru altă destinaţie. Vreau să vă mărturisesc cât de mult aceşti trei ani în serviciul relaţiei franco-române au fost pentru mine plini de satisfacţii şi bogaţi. Am lucrat cu entuziasm să întăresc legăturile politice, economice şi culturale între cele două ţări”, afirmă diplomatul într-un mesaj video publicat pe pagina de Twitter a Ambasadei Franţei în România.

Ea aminteşte că în timpul mandatului său, România a deţinut Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene şi a avut loc şi Sezonul Cultural Franţa-România, evenimente pe care le numeşte “o oportunitate”. “Au apropiat cele două ţări şi cele două popoare şi ne-au dat ocazia să avem ambiţii şi mai mari pentru Europa şi pentru relaţia noastră bilaterală”, arată ea.

Citește și: Mesaj devastator al tatălui unui tânăr ucis la Colectiv, după ce Cristian Piedone a ieșit primar: Fă acest lucru și eu te voi ierta .

De asemenea, Ramis transmite un mesaj şi oficialilor români. “Relaţia dintre Franţa şi România este specială, veche, afectivă şi aş spune chiar una lăuntrică, sprijinită pe o prietenie şi o istorie seculare şi mulţumesc autorităţilor politice române pentru angajamentul lor faţă de această relaţie”, punctează ea.

În acest sens, menţionează comunitatea română din Franţa şi comunitatea franceză din România.

Despre cea din urmă, spune că “a dat dovadă de rezistenţă şi a dovedit că se poate adapta, în contextul crizei sanitare COVID-19 şi constrângerilor impuse de pandemie”.

“Tuturor vă spun ‘Mulţumesc frumos şi la revedere!'”, îşi încheie mesajul Michele Ramis.

Potrivit unui decret din 18 septembrie, publicat pe portalul oficial www.legifrance.gouv.fr, viitoarea ambasadoare a Franţei în România este Laurence Auer.

Citeste mai mult
Click si comenteaza

You must be logged in to post a comment Login

Lasa un comentariu

NATIONAL

Ministrul de Finanțe al Franței anunță o lege draconică: Shrinkflation e o jupuire! Îi punem capăt!

Publicat

in

De

Retailerii francezi vor trebui să notifice cumpărătorii cu privire la reducerea dimensiunii produselor fără o reducere corespunzătoare a preţurilor, într-un efort de a ţine sub control fenomenul “shrinkflation” (shrink – micşorare şi inflation – inflaţie), a anunţat vineri Ministerul de Finanţe, transmite Reuters. Fenomenul a devenit o problemă pentru consumatori şi guverne, în condiţiile în care gospodăriile sunt afectate de scăderea puterii de cumpărare, în urma inflaţiei ridicate.

Din iulie, retailerii francezi vor trebui să afişeze timp de două luni când alimentele şi alte bunuri de consum, cum ar fi detergenţii, au dimensiuni mai reduse, într-un mod care provoacă creşterea preţului unitar.

“Shrinkflation este o jupuire, trebuie să-i punem capăt. Vreau să reconstruim încrederea consumatorilor şi încrederea merge mână în mână cu transparenţa”, a afirmat ministrul de Finanţe, Bruno Le Maire.

Preţurile alimentelor au devenit o problemă politică majoră în Franţa anul trecut, după ce inflaţia pentru produsele alimentare a atins nivelul record de record de 16%, în urma negocierilor anuale privind preţurile între furnizori şi retaileri. Ca reacţie, Guvernul a adoptat o lege care prevede că negocierile au loc mai devreme anul acesta şi a pus presiune pe firme să limiteze majorările de preţuri.

În septembrie 2023, înaintea negocierilor anuale privind preţurile, Carrefour a pus în mod voluntar avertismente de preţ la unele produse, pentru a pune presiune pe giganţii din domeniul bunurilor de consum, cum ar fi Nestle, PepsiCo şi Unilever.

Citeste mai mult

NATIONAL

Primul Congres Forţa Dreptei, sâmbătă, la Palatul Parlamentului / Formaţiunea îşi alege conducerea naţională şi îşi prezintă candidaţii la alegeri

Publicat

in

De

Primul Congres al Forţa Dreptei este organizat, sâmbătă, la Palatul Parlamentului, formaţiunea urmând să îşi aleagă conducerea naţională şi să îşi prezinte candidaţii la alegerile locale şi europarlamentare.

Forţa Dreptei organizează sâmbătă, primul Congres al partidului de la înfiinţarea sa, care se va desfăşura la Palatul Parlamentului, începând cu ora 12.00, anunţă formaţiunea.

În cadrul reuniunii vor avea loc alegerile pentru conducerea naţională a partidului, vor fi prezentaţi candidaţii Forţa Dreptei pentru alegerile locale şi europarlamentare din data de 9 iunie, precum şi viziunea politică a partidului pentru alegerile din acest an.

”La eveniment sunt invitaţi reprezentanţii formaţiunilor politice din cadrul Alianţei Dreapta Unită şi Primarul general al Capitalei, pentru a adresa un mesaj delegaţilor prezenţi”, a anunţat formaîiunea politică.

Citeste mai mult
Publicitate

Curtea de Argeș

Publicitate

Câmpulung

În Trend